
Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârşind cele menţionate de El însuşi în textul referitor la înfricoşata Judecată de Apoi (Mt 25, 35-36): dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaţilor, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi şi mergând să-i vedem pe cei ferecaţi în temniţă.
Tot astfel:
crezând neîndoielnic, proclamând precum a şi spus: El este Calea, Adevărul şi Viaţa, [In 14, 6]
postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne,
dar şi iertând pe greşiţii noştri, alungând de la noi ţinerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (şi nu numai iubindu-l, ci şi îngăduindu-i a fi aşa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă, în caz contrar contestându-i orice drept, până şi pe acela de a trăi), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrăjmaşii,
dovedindu-ne blânzi şi smeriţi cu inima, făcători de pace, nearţăgoşi, neînfumuraţi, păstrători de cuget curat, aplicând şi chiar depăşind (după cuvântul Domnului) cele zece porunci (Mt 5, 20 şi urm.), împăcându-ne cu pârâşii noştri,
făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta şi a ne domoli, neîngrijorându-ne cu exces de cele ale lumii şi ale trupului. Făcându-ne muţi şi surzi când suntem zădărâţi, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra şi dojeni când simţim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute),
netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii (Ap 21, 8), îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăţie, de ostăşie,
adăpostind pe călători, neurmând exemplul celor din Viflaim care n-au găsit un locşor pentru Maica Domnului şi au lăsat ca boii să-i încălzească (pe ea şi pe Noul Născut) cu suflarea lor blândă şi prietenoasă, ajutând pe cei slabi – Scriptura de obicei îi aşază sub genericul: văduve şi orfani. Primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu făţarnică nepărtinire şi vicleană înţelepciune) semne şi minuni [In 4, 48], neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate,”
(continuare AICI)
(Fragment din Daruind vei dobândi. Cuvinte de credință, de Nicolae Steinhardt, Polirom, Iași, 2008)