Cum Îl slăvim pe Hristos? (1)

C

Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârşind cele menţionate de El însuşi în textul referitor la înfricoşata Judecată de Apoi (Mt 25, 35-36): dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaţilor, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi şi mergând să-i vedem pe cei ferecaţi în temniţă.
Tot astfel:
crezând neîndoielnic, proclamând precum a şi spus: El este Calea, Adevărul şi Viaţa, [In 14, 6]
postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne,
dar şi iertând pe greşiţii noştri, alungând de la noi ţinerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (şi nu numai iubindu-l, ci şi îngăduindu-i a fi aşa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă, în caz contrar contestându-i orice drept, până şi pe acela de a trăi), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrăjmaşii,
dovedindu-ne blânzi şi smeriţi cu inima, făcători de pace, nearţăgoşi, neînfumuraţi, păstrători de cuget curat, aplicând şi chiar depăşind (după cuvântul Domnului) cele zece porunci (Mt 5, 20 şi urm.), împăcându-ne cu pârâşii noştri,
făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta şi a ne domoli, neîngrijorându-ne cu exces de cele ale lumii şi ale trupului. Făcându-ne muţi şi surzi când suntem zădărâţi, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra şi dojeni când simţim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute),
netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii (Ap 21, 8), îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăţie, de ostăşie,
adăpostind pe călători, neurmând exemplul celor din Viflaim care n-au găsit un locşor pentru Maica Domnului şi au lăsat ca boii să-i încălzească (pe ea şi pe Noul Născut) cu suflarea lor blândă şi prietenoasă, ajutând pe cei slabi – Scriptura de obicei îi aşază sub genericul: văduve şi orfani. Primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu făţarnică nepărtinire şi vicleană înţelepciune) semne şi minuni [In 4, 48], neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate,”

(continuare AICI)

(Fragment din Daruind vei dobândi. Cuvinte de credință,  de Nicolae Steinhardt, Polirom, Iași, 2008)

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.