Eticheta

Nicolae Steinhardt

N

Isus și Samariteanca: istoria unui duel

Întâlnirea lui Hristos cu samarineanca, aşa cum e relatată de Sfântul Apostol Ioan (In 4, 4-26) – nu altminteri decât a lui Iacov cu îngerul Domnului (Fc 32, 24 şi urm.) –, este prezentarea unui duel. Analogia între cele două ciocniri e izbitoare: atât Iacov, cât şi femeia din Sihar au ceea ce psihologii numesc personalitate marcantă şi nu-s nici unul, nici cealaltă de ieri, de alaltăieri pe...

Tâlharul cel bun

Mărturisirea tâlharului celui bun e cu atât mai de preţ cu cât e făcută în chinuri şi este a unuia care (fie-mi îngăduit şi iertat a spune astfel) e colegul de pătimire al Domnului. Groaznica suferinţă nu-i este tâlharului acestuia spre deznădejde, supărare şi poftă de a blestema (ca celuilalt), ci spre compătimire, modestie, blândeţe, părere de rău, nădejde. Îi este spre îmbunătăţire şi de aceea...

Isus și Natanael: o întâlnire sub vraja privirii

Întregul episod stă sub semnul văzului şi văzutului, al vederii. Nu i-a trebuit mai mult decât să ştie că a fost văzut. Aici totul se petrece telegrafic, prin transmisiune directă a gândului, pe plan esenţial, cu viteza luminii, a vântului şi a comunicării duhovniceşti. Totul se desfăşoară instantaneu, la nivel de comunicare spirituală, cu expunere fotografică scurtă, la măsura simultaneităţii...

Cum Îl slăvim pe Hristos? (3)

Continuare de AICI și AICI: fiind înţelepţi (ca şerpii, nu numai blânzi ca porumbeii [Mt 10, 16]) nu-i de ajuns – dovadă parabola despre iconomul necredincios [Lc 16, 1-8] –, dând întâietate, când ne aflăm în dilemă, monahiceştii însuşiri a dreptei socotinţe, neosteniţi în rugăciune (văduva stăruitoare şi judecătorul nedrept [Lc 18, 1-8]), răbdători, crezând neclintit în cuvântul lui Iisus (In 4...

Cum Îl slăvim pe Hristos? (2)

Continuare de AICI: nefiind formalişti, bucheri şi pierduţi în mărunţişuri, nepunând litera deasupra legii, nescandalizându-ne că Domnul vindecă pe bolnavi în zi de sâmbătă, cunoscând că Iisus e Domn şi al sâmbetei [Mt 12, 8], ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg şi tolerant, izbutind a ieşi din noi înşine, a ne vedea, judeca şi aprecia din afară100, aşa cum ne-ar surprinde...

Cum Îl slăvim pe Hristos? (1)

Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârşind cele menţionate de El însuşi în textul referitor la înfricoşata Judecată de Apoi (Mt 25, 35-36): dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaţilor, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi şi mergând să-i vedem pe cei ferecaţi în temniţă. Tot astfel: crezând neîndoielnic, proclamând precum a şi spus: El este Calea, Adevărul şi...

Exercițiu de neuitare: Nicolae Steinhardt

La 30 martie 1989 se stingea unul dintre cei mai mari gânditori creștini ai secolului XX: Nicolae Steinhardt. N-avea să mai prindă Revoluția, ci evreul devenit creștin pleacă dintre noi în urma unei angine pectorale agravate. Trecuse deja prin multe schimbări de-a lungul vieții, de la îmbrățișarea monahismului la suferința întru Hristos. Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna...

Țepușul, ghimpele și îngerul Satanei

Fragmentul ce-l introduc aici trebuie citit cu băgare de seamă. Îi aparține lui Nicolae Steinhardt și se referă la botez. Nota bene: fiind evreu, Steinhardt s-a botezat adult (chiar dacă în rit ortodox, devenind monah). Și încă o precauție: autorul nu justifică o viață trăită în păcat după ce l-ai cunoscut pe Dumnezeu, ci doar prezența latentă a păcatului din noi. Este vorba de acea fire...

„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”

Mai amețitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.” Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi dea ajuns pentru a dovedi esența divină a creștinismului. (…) E paradoxal, e însăși taina actului de credință prin efectul căruia și legăturile covalente ale codului genetic – numai misterul nu le lipsește! –...

Detenția și metamorfoza ei

Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realității, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi) și ies cu ochii deschiși; am intrat răsfățat, râzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.