Poate că toate cărţile lumii se împart în doar două categorii: cele care au fost scrise din dragoste şi cele care au fost scrise din ură. În orice caz, autorii lor pot fi definiţi cel mai exact prin mobilul scrisului lor: unii o fac pentru că iubesc oamenii, alţii pentru că îi urăsc. Ca şi în Biblie, cei căldicei, cei neutri nu contează. Formulată astfel, afirmaţia poate părea prea tranşantă şi...
Întâlnirea lui Hristos cu samarineanca, aşa cum e relatată de Sfântul Apostol Ioan (In 4, 4-26) – nu altminteri decât a lui Iacov cu îngerul Domnului (Fc 32, 24 şi urm.) –, este prezentarea unui duel. Analogia între cele două ciocniri e izbitoare: atât Iacov, cât şi femeia din Sihar au ceea ce psihologii numesc personalitate marcantă şi nu-s nici unul, nici cealaltă de ieri, de alaltăieri pe...
Mărturisirea tâlharului celui bun e cu atât mai de preţ cu cât e făcută în chinuri şi este a unuia care (fie-mi îngăduit şi iertat a spune astfel) e colegul de pătimire al Domnului. Groaznica suferinţă nu-i este tâlharului acestuia spre deznădejde, supărare şi poftă de a blestema (ca celuilalt), ci spre compătimire, modestie, blândeţe, părere de rău, nădejde. Îi este spre îmbunătăţire şi de aceea...
Întregul episod stă sub semnul văzului şi văzutului, al vederii. Nu i-a trebuit mai mult decât să ştie că a fost văzut. Aici totul se petrece telegrafic, prin transmisiune directă a gândului, pe plan esenţial, cu viteza luminii, a vântului şi a comunicării duhovniceşti. Totul se desfăşoară instantaneu, la nivel de comunicare spirituală, cu expunere fotografică scurtă, la măsura simultaneităţii...
Continuare de AICI și AICI: fiind înţelepţi (ca şerpii, nu numai blânzi ca porumbeii [Mt 10, 16]) nu-i de ajuns – dovadă parabola despre iconomul necredincios [Lc 16, 1-8] –, dând întâietate, când ne aflăm în dilemă, monahiceştii însuşiri a dreptei socotinţe, neosteniţi în rugăciune (văduva stăruitoare şi judecătorul nedrept [Lc 18, 1-8]), răbdători, crezând neclintit în cuvântul lui Iisus (In 4...
Continuare de AICI: nefiind formalişti, bucheri şi pierduţi în mărunţişuri, nepunând litera deasupra legii, nescandalizându-ne că Domnul vindecă pe bolnavi în zi de sâmbătă, cunoscând că Iisus e Domn şi al sâmbetei [Mt 12, 8], ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg şi tolerant, izbutind a ieşi din noi înşine, a ne vedea, judeca şi aprecia din afară100, aşa cum ne-ar surprinde...
Îl slăvim pe Hristos mai întâi săvârşind cele menţionate de El însuşi în textul referitor la înfricoşata Judecată de Apoi (Mt 25, 35-36): dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaţilor, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi şi mergând să-i vedem pe cei ferecaţi în temniţă. Tot astfel: crezând neîndoielnic, proclamând precum a şi spus: El este Calea, Adevărul şi...
La 30 martie 1989 se stingea unul dintre cei mai mari gânditori creștini ai secolului XX: Nicolae Steinhardt. N-avea să mai prindă Revoluția, ci evreul devenit creștin pleacă dintre noi în urma unei angine pectorale agravate. Trecuse deja prin multe schimbări de-a lungul vieții, de la îmbrățișarea monahismului la suferința întru Hristos. Steinhardt s-a născut la 29 iulie 1912 în comuna...
Fragmentul ce-l introduc aici trebuie citit cu băgare de seamă. Îi aparține lui Nicolae Steinhardt și se referă la botez. Nota bene: fiind evreu, Steinhardt s-a botezat adult (chiar dacă în rit ortodox, devenind monah). Și încă o precauție: autorul nu justifică o viață trăită în păcat după ce l-ai cunoscut pe Dumnezeu, ci doar prezența latentă a păcatului din noi. Este vorba de acea fire...
Mai amețitoare vorbe nu s-au rostit niciodată, afară de: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.” Despre care îmi spun că dacă din toată Biblia n-ar rămâne decât ele, ar fi dea ajuns pentru a dovedi esența divină a creștinismului. (…) E paradoxal, e însăși taina actului de credință prin efectul căruia și legăturile covalente ale codului genetic – numai misterul nu le lipsește! –...