uzanc narasumber seminar nasional novel online seutas tali code security hacker indonesia komunitas it berita terbaru hari ini kabar banten radar banten hari ini aplikasi online shop jasa pembuatan website jasa seo model baju batik baju muslim couple baju busana muslim service komputer teknisi komputer service laptop jakarta paket internet murah provider internet terbaik di indonesia usaha warnet cara memakai hijab kerudung jilbab apa itu hosting hosting termurah free hosting jual dvd bokep jual dvd bokep murah jasa download kebaya modern sandal wanita busana muslim bokep download video bokep download video bokep korea anis merah download gratis suara kenari suara kenari mp3 free download ternak lele lele sangkuriang budidaya lele dota wallpaper gosugamers dota 2 dota 2 market wallpaper dota dota 2 wallpaper dota 2 update anyaman pandan topi bambu pengrajin topi
haji dan umrohbiro haji dan umroh pluspaket haji dan umroh plus wisata di bantenliburan ke pantaipaket tour travel banten umroh serangbiro umroh pluspaket haji dan umroh berita bantenrakyat bantenpendekar banten okezonejual mobil bekastoko online gratis komunitas itstaff executive komunitas hacker bangdjocerita dewasafoto abg bugil serang kota terpupuskan jasa seo sewa mobil murah jakarta jasa mobie tangsel tampilan bagus belajar seo seo murah dota 2 indonesia ternak lele google bot Data Maya dealer motor bekas prabotan rumah kicau burung verza indonesia community digital telekomunikasi dihina telekomunikasi kursus seo wajar aja pantai sawarna pantai anyer liburan ke pantai seo jakarta terpusatkan appacer orang sunda xone shop indonesia perabotan rumah resep makanan distributor tas rangsel pantai tanjung lesung jual tinta printer kota rambah emping banten jual rumah info loker kali gua

Ciudățenii

„Spune-le prietenilor tăi ce mai faci”

gmocan : 26 octombrie 2016 14:09 : Ciudățenii

groupslogo2

Cu acest mesaj mă întâmpină facebook-ul mai nou. Cum deschid fereastra, de sub niște medalioane cu chipuri de-ale prietenilor mei virtuali, primesc această invitație candidă. Spune-le prietenilor tăi ce mai faci! Serios? De ce? Ar putea să mă ajute sau măcar ar fi curioși să-mi audă frământările de peste zi?! Puțin probabil. Dacă mai punem la socoteală că anumite lucuri sunt atât de incerte și imprevizibile, că uneori nici eu nu știu ce fac de fapt sau încerc dar nu-mi iese, mă întreb ce-aș mai avea să le spun…

Și totuși rețelele ne vor interconectați. Să știm fiecare de fiecare, să ne anunțăm popasurile cu prietenii și soiurile de mâncare preferată. Ne vor atât de indignați încât înainte să postăm și apoi să gândim. Dar ne vor și exuberanți până acolo încât să împărtășim isprava și celor pe care-i smintește. Într-un cuvânt: să trăim intens, contează mai puțin dacă bine sau nu. A crescut pur și simplu gradul de aflare în treabă de când virtualitatea ne-a dublat existența. Doar și în viața reală te poți face de râs, poți cădea în ridicol, însă pe facebook e mult mai riscant. Totul trebuie să fie la vedere, nimic nu mai poți face fără a spune sau a distribui. Granița dintre privat și public devine tot mai greu de reperat, așa că nu-i de mirare că ne trezim „unii în viețile celorlalți”. Ca să nu mai vorbesc de animozități și suspiciuni, la invidie și prost gust.

Sub pretextul unei informări necesare, ne trezim că ne-am tâmpit în masă. Frivoli și labili, dependenți de mișcările virtuale, patologic de curioși, ne trezim că pierdem esențialul vieții. Confiscați de tehnologie, ne-am părăsit locuințele reale ale sufletului nostru, încăperile largi și somptuoase, și ne-am înghesuit în anexa sufocantă a spațiului virtual. Ne exhibăm și vreum să ne dăm drept alții până într-acolo încât nu mai știm cine suntem. Pentru că, orice am spune, identitatea unui om este dată de relația ce-o are cu Creatorul lui și de măiestria cu care-și cultivă relațiile interpersonale. Nu imaginea, nu banii, nu puterea – toate efemere și iluzorii.

În final, ce mai fac eu?! Zi de zi facebook-ul îmi cere să dau socoteală prietenilor mei de acțiuni și gânduri. Știți ce fac? Îmi trăiesc fiecare zi în orizontul micilor și marilor speranțe. Cele mici sunt legate de viața aceasta, de mediu și de proiecte concrete. Cele mari sunt legate de viața viitoare, aceea care „va să vină” – cum spune Crezul. Mă las sfâșiat benign de amintiri și vise, muncesc și năzuiesc deopotrivă. Doriți să vă alăturați? Vă aștept! E viață reală, care o atinge pe cea virtuală doar cu vârful aripii…

Leave a response »

„Crezi că-i ușor să scrii o carte?”

gmocan : 26 ianuarie 2016 15:32 : Ciudățenii

idei-pentru-a-scrie-o-carte

Întrebarea, redundantă în felul ei, îi aparține „scriitorului” Gigi Becali. Într-un interviu acordat postului de televiziune Digi 24, trudnicul de pomenire Gheorghe (Becali) ne descrie caznele pe care le îndură un om de rând când își așterne gândurile în scris. Spune că trebuie „să te strofoci” grozav, să cercetezi măruntaiele științei și ale filozofiei, să ai nervi de oțel. Am parafrazat în mare măsură afirmațiile pseudo-scriitorului, pentru a da noțiunilor o minimă notă de eleganță. În fine, ca un fel de concluzie, ne-o trântește neaoș: „N-aș mai scrie acum încă una nici dacă mi-ai da un milion de dolari!” Scurt și la subiect!

Condiția de deținut n-ar fi și ridicolă dacă, în sistemul românesc, n-ar exista obiceiul de-a scrie. Și atunci să ne mai mirăm că bieții scriitori se plâng? Cum să fie simplu să „produci” mai multe cărți decât ai citit toată viața ta? De unde vocabular, de unde cultură, de unde dexteritate?! Iată întrebări retorice care se ridică dacă, preț de un minut, gândești la asemenea năzdrăvănii. Ce poate fi mai provocator decât pagina albă ce așteaptă textul, decât vidul ce așteaptă umplerea. Înțelegem agonia necruțătoare a deținutului, o agonie soră cu depresia. După descriere avem impresia că sistemul carceral e mai suportabil decât actul epuizant al scrisului. Bine că s-a sfârșit!

Ce bine că acești scriitori n-au rămas cu vechiul obicei și în libertate. Ce bine că nu pot fi cumpărați cu bani. Becali e de o verticalitate exemplară: nu se lasă sedus nici măcar de un milion de dolari. Așa te vrem! Sperăm să rămâi la fel de ferm până la capăt. Iar cât despre cărțile deja scrise… toți o mai comitem uneori. Ele nu vor fi de folos umanității, dar ți-au fost ție, scurtându-ți deteția. Și tot au avut un rost…

Morala?! Nu vă apucați de scris înainte de a citi cu adevărat. Și încă ceva: nu confundați niciodată scrisul cu oportunismul. Scrieți în deplină libertate de conștiință și de viață, fără infatuare și reflexe jenante. Și, bineînțeles, nu vă hazardați să credeți că-i ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune…

2 Comments »

POPORAȘUL MEU: de la cântec la agenție

gmocan : 5 decembrie 2015 23:02 : Ciudățenii

Bihorenii învățau să cânte la acordeon pe acest cântec. Era necomplicat și în mare vogă. Să fredonezi Poporașul meu în diferite ritmuri și combinații făcea parte din viața obișnuită a penticostalismului ardelean. Semăna cu un mesaj profetic, un fel de strigăt al Celui Preaînalt către Biserica Sa gata să ațipească. Adesea cu volumul la maxim, a fost probabil cel mai cunoscut dintre cântecele de atunci.

Dar, după cum vedem, lucrurile s-au schimbat între timp. Melodia mult îndrăgită a devenit un ecou, o relicvă muzicală ce se reia doar la ocazii. Puțini artiști evanghelici au remixat-o, încercând să-i de-a o altă curgere și relevanță. Numai anumite generații o mai poartă în suflet și-o amestecă printre nostalgii. Tinerii de azi demult trecură la alte genuri și texte, demult își plămădiră sufletul sub alte sonorități. Ei bine, în aceste condiții, era păcat totuși ca brand-ul să se piardă. Unii, mai cu inițiativă, au pus pe picioare un site ce se numește chiar așa: poporasulmeu.ro. Dar e mai mult decât un site: e o agenție… matrimonială. E prima agenție matrimonială din mediul evanghelic vorbitor de limba română. Dacă ești necăsătorit/ă poți să te înregistrezi, apoi să aștepți. Vei primi (probabil) mesaje de la persoane de sex opus care vor să te cunoască. Apoi, fără nicio reținere, veți putea conversa întru sfânta taină a căsătoriei. Și dacă nu vă potriviți? Nicio problemă. Puneți de-un flirt în toată regula. Doar să fiți atenți! Cum păcatul sexual nu cunoaște granițe, se pot înregistra și persoane căsătorite dar bântuite de fantezii și infidelități. Fiind un mediu virtual, deghizarea va fi mult mai lesnicioasă. Și uite-așa, una peste alta, avem ceva ce neam de neamul nostru de evanghelici n-a avut. Poporașul cel năpădit de impulsurile firii a mai găsit un colțișor unde să se simtă bine. O nouă cazuistică și o nouă întrebare se va naște în mintea tinerilor, o dilemă ce-o vom auzi în curând rostită pe la conferințe. Este îngăduit să intru pe Poporașul Meu? Pot să am încredere în băieții din poporaș? – ar suna întrebarea sfioasă a unei fete. Cum să procedez dacă cineva de pe site mi-a trimis poze false și când l-am văzut în realitate era complet diferit? – ar întreba o altă fată care a mers mai departe. Dar dacă unii membrii din acest „poporaș” ajung, în cele din urmă, la căsătorie și treburile nu merg?! Există o rubrică de reclamații și o alta de consiliere post-divorț? Și dacă există astfel de rubrici, de ce n-ați adăuga și varianta de divorțat/ă pentru ca acești oameni să-și poată căuta din nou partenerul?!

Trăim cu adevărat vremuri tulburi și angoasate. Ceea ce era cândva o glumă, ajunge să fie o realitate. Cântările ni se transformă în agenții matrimoniale și lirismul nostru mioritic se rostogolește în derizoriu. Oare ce prefaceri ne mai așteaptă?

Leave a response »

ROMÂNIA: țara în care nu e indicat să te scufunzi… iarna

gmocan : 17 decembrie 2014 2:31 : Ciudățenii

Stupefiați suntem cu toții! Moartea a lovit din nou, la aproape un an de la tragedia din Apuseni. Elicopterul prăbușit în lacul Siutghiol a tras după el patru oameni. Toți erau profesioniști. Mai mult, erau oameni frumoși, demni și sârguincioși. Nu aveau orice meserie, nu erau tipul de indivizi „treacă astăzi, vină mâine”. Din apa rece, minute în șir, muribunzii au strigat după ajutor. De pe mal, oameni de bună credință sunau la 112. Un pescar aflat destul de departe, ajunge la locul dramei… cu întârziere. Pompierii vin și ei… fără motor, fără lumină, fără o minimă dexteritate. O șalupă ceva mai potrivită pornește spre epavă abia după ce televiziunile încep să transmită imagini. Corul oficialilor și a politicienilor se pune și el în mișcare, zgomotos și infantil ca întotdeauna. Rezultatul? Membrii echipajului au murit cu toții! Ei, salvatorii de vieți, au fost condamnați de incompetența unor instituții retribuite din bani publici. Ca o sinistră ironie, cei care trebuiau să țină sistemul alert, motoarele funcționale și personalul antrenat, au ajuns pe lac după ce toată țara privea drama la televizor…

Acum, că drama luă sfârșit (pe lac), e rost de anchete și analize. În timp ce familiile își plâng morții, specialiștii noștri (alții) lucrează de zor. Se anunță o investigație lungă, cu care probabil vom trece în 2016. Și, cum nu învățăm nimic din cele ce ni se-ntâmplă, între timp e posibilă o altă tragedie… și tot așa. Nu, dragii mei, nu de asemenea eroi are nevoie România. Cei patru au căzut pe un front stupid, al sfidării față de bunul simț. Lucru făcut de mântuială – vorba ardeleanului – , care nu dă-n veci rezultate, proliferat de ani buni acolo unde nu ai voie să greșești.

Sigur că, din acest capăt de țară, nu am eu ce sfaturi să dau. Detest și gălăgia celor care se bagă în seamă, oferind scenarii tardive. Cred că trebuie să respectăm memoria acestor oameni cum putem mai bine. Să ne înclinăm în fața unor asemenea suferințe, pentru că niciunul nu știm ce aduce ziua de mâine. Dar, să facem tot ce ne stă în putere pentru ca pădurea sau apa să ne înghită semenii înainte de vreme.

Nu pot încheia înainte de a justifica titlul acestui eseu. Cum adesea se întâmplă, în noianul de declarații, cineva iese decisiv în decor. De data aceasta, „abonatul” e Radu Mazăre, primarul Constanței. Om de prin părțile locului și bun la toate, iată-l punând punctul pe i(grec): „Problema acestor oameni, drama lor, e faptul că s-au prăbușit iarna!”. Anotimpul a fost nefavorabil, așadar. Dacă s-ar fi întâmplat în sezonul estival, zeci de bărci s-ar fi îndreptat spre ei. Poate chiar primarul era prin preajmă și poate barca lui ar fi fost mai „tunning-ată” decât a altora. Cine știe, și-ar fi adăugat un nou titlu în palmaresul său: cel de salvator al salvatorilor de vieți.

Să nu devenim prea ironici. Radu Mazăre face parte din decor. Cu o imbecilitate greu de estimat, individul nu face decât să descrie stadiul de ev mediu în care ne aflăm. Ei bine, în aceste condiții, mai bine am instrui reporterii și cameramanii să intervină ei… Oricum, din câte se pare, ei ajung primii. Mai mult, adesea îi vedem ca parte din dramă, trăind în mod profund fiecare detaliu. Sau poate ar trebui să-i dotăm pe localnici cu unelte pe care, oricum, noi (instituțiile abilitate) nu le știm folosi. Măcar am răsufla ușurați, pentru moment…

E jenant și dureros. Doamne, ai milă de România anului 2014!

Leave a response »

Caritate suspectă

gmocan : 5 noiembrie 2014 0:15 : Ciudățenii

caritatePriviți-l! Observați ceva suspect? E un bătrânel american în vârstă de 90 de ani cu un zâmbet bine dozat și o atitudine de bun simț. Mai mult, omul din imagine gătește pentru săraci, apoi merge și le distribuie mâncarea personal. Nimic incriminatoriu, ai putea zice – ba chiar lăudabil. Se numește Arnold Abbott și locuiește în statul Florida.

Nu demult însă, a primit o amendă de 500 de dolari și riscă o detenție de 60 de zile. Pentru ce? Pentru că a hrănit oameni nevoiași nerespectând o anumită lege locală. Aceasta prevede că așezămintele caritabile să nu fie la mai puțin de 500 de metri de proprietățile rezidențiale. Și, așa cum v-ați dat seama, locuința lui era prea aproape de locuințele… lor.

Măsură legislativă aberantă și îndelung criticată de instituțiile caritabile, ea ar fi în stare să incrimineze un om ce se îndreaptă spre suta de ani. În loc să primească o medalie din partea orașului, o apreciere publică sau un stimulent financiar, acest samaritean milos își riscă libertatea.

Ce să mai spunem?! Bune sunt legile, dar nu prea multe și nu prea idioate. Reglementările sunt necesare, dar nu atunci când aduc atingere celor slabi și neajutorați. Presa americană a mediatizat abundent subiectul, dar n-ar fi rău să audă și alții. Nu de alta dar dacă mergem în ritmul ăsta, vom ajunge la situații și mai hilare.

1 Comment »

Mania cardului de sănătate

gmocan : 30 octombrie 2014 14:43 : Ciudățenii

cardDe parcă n-am fi avut destule, uite încă o manie, proaspătă. Se distribuie cardurile de sănătate, iar unii români le resping. Evident că gestul are o conotație religioasă, pentru că – citit invers – cuvântul CARD înseamnă: DRAC. Bunăoară, măicuțele de la mânăstirea Dobru din județul Neamț au cerut alte modalități de monitorizare a sănătății. Cum ar putea să-l „aducă” pe „dracu” tocmai în mănăstire?! Alții, mai ortodocși decât patriarhul, îl descriu ca pe Mașina Diavolului, un fel de făcătură care-l aduce pe necuratul în portofel. Or, în aceste condiții, cum ar putea ei să pună mâna pe așa ceva?!

Situația este pe cât de hilară, pe atât de dureroasă. Nu e vorba de puritani cinstiți, ci mai degrabă de fanatici pustii. E un caz clasic, am putea zice. Fanatismul se agață mereu de lucruri exterioare și face legături fără nicio logică. Încarcă obiectele cu puteri magice, transformând viața de credință într-un simulacru. Nu veghează asupra atitudinilor, ci este atras de fapte exterioare irelevante. Forma ia locul conținutului, ritualul se substituie trăirii autentice.

Ce simplu ar fi de-ar sălășlui dracul într-un cuvânt, citit de la dreapta la stânga?! Ce ușor detectabilă i-ar fi prezența dacă s-ar lega de un obiect neînsuflețit! Dar, în vreme ce crează diversiuni de tot felul, el continuă să-și facă lucrarea în viețile multora dintre semenii noștri. În loc să vegheze asupra inimii, ei luptă împotriva unor himere sub pretextul unei adevărate bătălii spirituale. Să ne fie mai degrabă milă de ei și, în măsura în care putem, să-i ajutăm să înțeleagă. Subtilitățile diavolului sunt mult mai perverse decât am crede uneori, iar lupta este mult mai crâncenă. Biruitori nu sunt cei care cad în ridicol și recurg la tot felul de superstiții, ci aceia care-și dozează efortul spiritual de la o zi la alta. Cu sau fără cardul de sănătate, provocările vor rămâne mereu aceleași. Să fim realiști!

Leave a response »

„Altul mai bun nu găsim!”

gmocan : 21 octombrie 2014 20:07 : Ciudățenii

Iat-o! Ni se adresează dintre răsadurile de acum mari, dar o face cu mult aplomb. Tanti Alegătoarea știe bine ce și cum, dar mai ales știe cine. Ea îl susține pe Victor Ponta cu o convingere de invidiat. Nicio urmă de îndoială, nicio dilemă nu mai încape în discursul ei. Doar i-a mărit pensia, nu?! Doar i-a dat ajutorul financiar pentru agricultură, nu?! Doar a avut grijă de țăranii din România cum nimeni n-a mai avut vreodată. Și nu e numai atât. Prezidențiabilul Ponta mai e cuminte, frumos, deștept, capabil etc. Scăldat în complimente, actualul premier poate jubila aprioric. Videoclipul electoral are în el ceva matern, ceva de la talpa țării. Un fel de întoarcere la origini, la ceea ce (mai) este ancestral în nația asta bătută de vânturile istoriei.
Tanti Alegătoarea nu e doar împătimită, ci și exclusivistă. Altul mai bun nu găsim! – ne spune dânsa. Dacă-l ratăm și această „ocazie” vom sfârși într-un haos primordial, ca în epoca dinaintea creației, când toate cele pluteau prin empireu. Dar bine că ni s-a ivit „salvatorul” și, în mărinimia lui, ne face potop de bine și candidează la președinție…
O precizare, totuși. Admit dreptul oricărui candidat de a se promova în orice fel, doar că sunt consternat să văd cum actuala putere manipulează oamenii. Toate sporurile recente nu sunt decât praf în ochi pentru un electorat care trebuia sedus cumva. Clipul cu pricina nu face decât să confirme reușita. Sigur, e o reușită meschină și înșelătoare, dar politica are legile ei…

Leave a response »

Lupta cu durerea

gmocan : 11 octombrie 2014 23:29 : Ciudățenii

Mereu am considerat că avem prea multe zile mondiale. Parcă e o manie să dedicăm aproape fiecărui fenomen social câte o zi comemorativă. Așa am aflat că azi – 11 octombrie – este Ziua Mondială de luptă împotriva durerii. Cine s-ar fi gândit la o astfel de zi? Și la care durere să se refere? La cea fizică? Ar fi ceva! Sau la cea emoțională? Asta ar fi o mare bătălie. Probabil este vorba de lupta ancestrală a omului cu durerea în diferitele ei forme. Iar aici medicina și psihologia au un cuvânt greu de spus. Alinarea durerii reprezintă un scop cu adevărat nobil.

Dar totuși, nu pot să observ ridicolul situației. Să luptăm cu ceva ce nu putem niciodată eradica și să mai sărbătorim pe deasupra?! Nu știu de ce am impresia că ne încordăm mușchii pentru a lovi într-o himeră. Durerea este parte din existența umană și, gândită în profunzime, ea este necesară dezvoltării noastre. Dumnezeu însuși a suferit, suferă și va suferi, deși pricepem greu acest mister. Uneori chiar nu trebuie să luptăm împotriva ei, pentru că doar așa dobândim anumite virtuți și înțelegem mai bine realitatea înconjurătoare.

Și totuși, să încercăm o explicație. Probabil și această zi (mondială!) nu dovedește altceva decât aroganța omului modern în raport cu fiecare detaliu al existenței. Prea puțini azi mai consideră durerea sfântă și cu valoare didactică. Prea puțini se mai supun Dumnezeului Atotștiutor care pe toate le vede și pe toate le știe. În consecință, ne trezim în tot felul de „războaie” gratuite și ideologice, competiții gratuite și fără nicio noimă. În loc să privim lucrurile într-un mod combativ, mai bine am încerca să înțelegem mecanismele durerii și apoi să o „citim” în cheie providențială. Cred că ne-ar face mai bine și am fi cu adevărat câștigați!

 

Leave a response »

La botezat de extratereștrii

gmocan : 24 septembrie 2014 21:42 : Ciudățenii

extra_article-main-image

Potrivit cotidianului Christian Post, reprezentanții Observatorului Spațial al Vaticanului sunt tot mai convinși de existența extratereștrilor. Dacă lucrul acesta se va dovedi – adică existența vieții pe alte planete – atunci întreaga relație a omului cu Dumnezeu se va reformula. Dar este ceva și mai interesant decât ipoteza: entuzismul cu care unii așteaptă momentul. Frenezia cuprinde minți luminate la care nu te-ai aștepta, până într-acolo că unii se și imaginează botezând extratereștrii. Este vorba de Guy Consolmagno, astronomul Vaticanului, care abia așteaptă să purceadă la un asemenea sacrament. El a studiat meteoriții și asteroizii încă din anul 1993 și susține că nu există niciun conflict între știință și religie, ci dimpotrivă. Ambele domenii se completează reciproc, dar numai pentru aceia care au ochii larg deschiși.

Sigur că astronomia are drumul ei. Mai mult sau mai puțin științic, acest drum este energizat de intuiție și visare. Dar entuziasmul Vaticanului mi se pare totuși ridicol. Să îți pui problema botezului de extratereștrii într-o epocă în care unii semnează formulare de dezcreștinare mi se pare îngrijorător. Să îți permiți elucubrații de un sincretism pueril, când creștinătatea mondială este în colaps?! Să fii atât de lejer în formularea unor ipoteze, în timp ce marile adevăruri încă sunt călcate în picioare?! Nu știu ce să zic! Mai bine am fi mai… pământeni. Mai bine ne-am vedea noi de ale noastre, mai bine am chema oamenii la o relație adevărată cu Dumnezeu. Nu suntem răspunzători de ființe despre a căror existență nu știm nimic sigur, dar suntem răspunzători de aproapele nostru. Pe acesta din urmă trebuie să-l conducem la Hristos, lui ar trebui să-i arătăm cum stau lucrurile în lumina Sfintei Scripturi. De ce să luăm asupra noastră îndatoriri imaginare, de ce să visăm atât de departe în vreme ce lângă noi, o generație întreagă strigă după ajutor?!

1 Comment »

Mein Kampf și primarul

gmocan : 5 septembrie 2014 3:05 : Ciudățenii

primarulCine a zis că nazismul a murit?! În comuna clujeană Florești, el trăiește într-o formă domestică și tăcută în preferințele primarului Horia Șulea. Membru al Partidului Național Liberal, om cu o brumă de cultură (dovedită de celelalte preferințe), edilul declară că Mein Kampf – scrisă de Adolf Hitler – este una dintre cărțile lui „de suflet”. Așa declara, cu nonșalanță, pe propria pagina de Facebook, într-o epocă în care nazismul este condamnat la scară mondială.

Desigur că omul este, în principiu, liber să împărtășească orice extremă. Lectura este, în definitiv, ceva intim, ceva care definește căutările și nivelul cititorului. Dar de aici și până la a ieși cu ele în spațiul virtual (adică public), mi se pare deja un salt periculos. Vrând-nevrând, opțiunile sale livrești implică și imaginea localității pe care o diriguiește. Ce să mai spunem că unii, într-o ignoranță totală, s-ar putea să-l felicite. Mâine-poimâine aflăm despre un alt erou al Ardealului, un fel de non-conformist care uimește în dreapta și-n stânga.

Cu toate acestea, derapajul nu face altceva decât să coloreze spațiul nostru mioritic. E ca și cum nu se întâmplă deja destule – mai ales în prag de alegeri. Un primar cvasi-anonim se dă și el în spectacol, punându-și la suflet texte care au răscolit Europa cu câteva decenii în urmă. Dar la câte se întâmplă pe la noi, aproape că îți vine să vezi în acest gest ceva benign și nostim. Poate și din cauză că acolo unde anomaliile se țin lanț… nici extremismele nu mai sperie pe nimeni.

Leave a response »

Mici curiozități (4)

gmocan : 18 iunie 2014 6:37 : Ciudățenii
  • Bancnotele au fost introduse de negustorii chinezi de ceai, la începutul secolului al X-lea. Se spune că încheiau marile tranzacții cu bilete la ordin, pentru a evita transportul monedelor metalice. Administrația chineză adopta oficial bancnotele în 1024.
  • Un studiu de specialitate efectuat în 2007 a confirmat că virușii gripali pot supraviețui până la cinci zile pe bancnote. Acesta e motivul pentru care, în comerțul alimentar, cei care ating alimentele trebuie să se protejeze când lucrează cu banii.
  • Cea mai mică bancontă din lume (intrată în Cartea Recordurilor), a fost emisă în 1917, are ștampila Ministerului de Finanțe al României și are dimensiunile 27,5 x 38 mm.
2 Comments »

Mici curiozități (3)

gmocan : 9 iunie 2014 6:24 : Ciudățenii
  • Cu o lungime de 4.369,5 m, Tunelul Teliu de pe calea ferată Hărman – Întorsura Buzăului, este cel mai lung tunel de cale ferată din România.
  • Cea mai lungă denumire a unei localităţi din Romania, formată dintr-un singur cuvant, este Constantineşti.
  • Cea mai scurtă denumire a unei localităţi din România este Ip.
Leave a response »

Mici curiozități (2)

gmocan : 2 iunie 2014 6:19 : Ciudățenii
  • Cel mai mare ansamblu de arhitectură medievală păstrat în Ţara Românească, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, este complexul monastic Hurezi din satul Romanii de Jos, judeţul Vâlcea.
  • Comuna Cornereva este cea mai mare comună din România ca număr de sate.
  • Cea mai mare peşteră din România este Peştera Vântului din Munţii Bihor, cu o lungime totală de 47 de km.
Leave a response »

Mici curiozități (1)

gmocan : 27 mai 2014 6:15 : Ciudățenii
  • Cea mai veche tipăritură din colecţiile Bibliotecii Documentare din Zalău este un exemplar din Platynnae et Volaterrani Vitae Pontif[icorum], carte apărută la Veneţia, în 1513 (exceptând incunabulul).
  • Cele mai vechi reliefuri în piatră din judeţul Sălaj sunt cele de pe pietrele funerare din epoca romană de la Porolissum.
  • Cea mai veche pictură păstrată până acum în judeţul Sălaj datează de la sfârşitul secolului al XV-lea, şi se află pe peretele sudic al bisericii reformate din localitatea Nuşfalău.
  • Cea mai veche fortificaţie, datată în neolitic (4800-4500 îen), constituită din două şanţuri concentrice, a fost descoperită la Zalău.
  • Cele mai vechi piese de plastică mică descoperite în judeţul Sălaj au peste 4000 de ani, din epoca neoliticului, şi sunt idoli mici, reprezintând oameni şi animale.
  • Cea mai veche biserică de lemn din România, datată 1401-1403 se află la Putna, Suceava.
Leave a response »

Comuniștii și americanii

gmocan : 25 iulie 2013 11:40 : Ciudățenii

Comuniştii erau terorişti, nu dădeau internet la oameni. Ei se bătea cu americanii, care lea dat la temelie, că avea mai multe bombe atomice.

Citat copiat ad litteram dintr-o lucrare de bacalaureat 2013. Elevul sau eleva patriei descrie în variantă post modernă relația dintre comuniști și americani. O relație beligerantă, după cum vedeți, dar totuși o relație. Drept introducere, autorul ne descrie câteva dintre tainele acestui tip de totalitarism.

Marea problemă a comunismului era legată de internet. Toate ar fi fost oarecum, dar faptul că au raționalizat internetul a întrecut măsura. Insul cu pricina – evident, născut după Revoluție – își imaginează o Românie sumbră, fără net și feisbuc. Iar pentru generația lui, un astfel de scăzământ al istoriei este deprimant. În vreme ce americanii se lăfăiau în network-uri de largă răspândire, înaintașii lui mioritici zăceau în letargia comunicării directe și, uneori, telefonice.

Dar comuniștii erau agresivi, se pare. Declaraseră un război susținut americanilor, deși pledau pentru dezarmare și pace. Duplicitari și subversivi, ai zice. Se aruncau la gâtul celor puternici cu un curaj vecin cu inconștiența. Însă nici americanii nu se lăsară mai prejos. Posesori de mai multe bombe atomice decât urmașii lui Mihai Viteazu, ei ne loviră la temelie, adică ne căsăpiră ca să ne învățăm minte.

Și iată cum, din vorbă-n vorbă, internetul și bomba atomică au în istorie o relație tainică. Iată cum românii sunt antiteza americanilor, iar sărăcia mioritică nu-i altceva decât sentința indirectă a huzurului de peste Atlantic. Comunismul, această făcătură a istoriei, ne-a ținut departe de realitatea virtuală, iar acest păcat este de neiertat. Deși atunci nimeni n-a resimțit această nevoie, iată cum peste zeci de ani urmașii păgubiților o revendică. E un fel de frustrare generațională care prinde contur foarte interesant. În fond, în spatele întregii analize, avem aici o incultură crasă. Deși promovată cu nonșalanță, această analiză pseudo-istorică dovedește lipsa de informare și rigoare. Sper ca toate aceste citate să fie doar excepții. Sper ca majoritatea tinerilor să fie altfel. Adică să fie studioși. Să nu se lase manipulați de o lume zdruncinată, ci să caute cu onestitate și rigoare. Adevărul – spre deosebire de fals – nu se impune de unul singur, nu cade peste noi precum o avalanșă de zăpadă, ci mai degrabă se sustrage. Trebuie să-l căutăm, iar apoi să cultivăm cu el o relație trainică.

Leave a response »
« Pagina 1, 2, 3 ... 8, »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*