uzanc narasumber seminar nasional novel online seutas tali code security hacker indonesia komunitas it berita terbaru hari ini kabar banten radar banten hari ini aplikasi online shop jasa pembuatan website jasa seo model baju batik baju muslim couple baju busana muslim service komputer teknisi komputer service laptop jakarta paket internet murah provider internet terbaik di indonesia usaha warnet cara memakai hijab kerudung jilbab apa itu hosting hosting termurah free hosting jual dvd bokep jual dvd bokep murah jasa download kebaya modern sandal wanita busana muslim bokep download video bokep download video bokep korea anis merah download gratis suara kenari suara kenari mp3 free download ternak lele lele sangkuriang budidaya lele dota wallpaper gosugamers dota 2 dota 2 market wallpaper dota dota 2 wallpaper dota 2 update anyaman pandan topi bambu pengrajin topi
haji dan umrohbiro haji dan umroh pluspaket haji dan umroh plus wisata di bantenliburan ke pantaipaket tour travel banten umroh serangbiro umroh pluspaket haji dan umroh berita bantenrakyat bantenpendekar banten okezonejual mobil bekastoko online gratis komunitas itstaff executive komunitas hacker bangdjocerita dewasafoto abg bugil serang kota terpupuskan jasa seo sewa mobil murah jakarta jasa mobie tangsel tampilan bagus belajar seo seo murah dota 2 indonesia ternak lele google bot Data Maya dealer motor bekas prabotan rumah kicau burung verza indonesia community digital telekomunikasi dihina telekomunikasi kursus seo wajar aja pantai sawarna pantai anyer liburan ke pantai seo jakarta terpusatkan appacer orang sunda xone shop indonesia perabotan rumah resep makanan distributor tas rangsel pantai tanjung lesung jual tinta printer kota rambah emping banten jual rumah info loker kali gua

Destine

Despre bunicie

gmocan : 9 mai 2017 16:15 : Destine

Stelianos Papadopoulos povestește în lucrarea sa Viața Sfântului Vasile cel Mare cum, pe când era încă un compilandru, acesta s-a bucurat de celebra lui bunică. Este vorba de Macrina, una dintre cele mai cunoscute femei creștine din primele secole, „marea personalitate care a influențat și propriu-zis format trei generații ale familiei.” (p. 16).

Împreună cu soțul ei, Macrina a purtat crucea prigoanei și a durerilor familiei. Apoi și-a influențat fiul, pe Vasile (tatăl lui Vasile cel Mare), pe care l-a trimis la școală și l-a făcut dascăl de retorică. Apoi a venit rândul nepoților: Vasile (cel Mare) și Macrina (același nume cu bunica).

Din anii fragezi ai copilăriei, cei doi nepoței extrem de inteligenți se alipesc de bunica lor. Își încălzesc inima alături de ea și-și îmbogățesc duhul. E adevărat, desigur, că nici încercata bătrânî nu era teolog de seamnă și nici cele două suflețele nu erau în stare să priceapă multe lucruri. Dar ceea ce are mare importanță este că bunica era plină de înțelepciune, experiență și amintiri. Era însuși duhul omului ce are bună așezare înaintea lui Dumnezeu. Bătrâna cu chipul cel zbârcit de ani era însăși frumusețea vieții duhovnicești. Copiii deslușeau această fruusețe pe fruntea ei luminoasă, deși brăzdată de timp și de necazuri. O deslușeau și în lumina ochilor ei…

Sufletele de copil erau curate, largi și primitoare. Bunica era norul cel încărcat. Copiii – pământul cel însetat. Și minunea se producea în fiece zi, în fiece dimineață, în fiece seară. Bunica dădea, copiii primeau. Ploaia cădea când liniștit, când năvalnic. Pământul primea apa, la început acumulând-o; va începe mai apoi prelucarea ei, prefacerea ei, înțelegerea ei. (…)

Știa bine și tainele vieții practice. Știa căile cele ascunse și aspre ale virtuții. Le străbătuse ea însăși, sub înrâuirirea mărturisirilor și martirilor, a vechilor atleți ai credinței. (…)

Această experiență minunată și aparte, așadar, le-a încredințat-o spre moștenire nepoților ei. Le-a dăruit-o cu înțelepciune și desăvârșită băgare de seamă, ca pe ceva ce arde. Căci, cu adevărat, era ceva ce arde și mistuie. Arde, însă aducând lumină. (p. 16-17)

Sunt doar spicuiri dintr-o descriere mai lungă. Dar cred că e îndeajuns pentru a ne entuziasma. Să dea Dumnezeu ca tot mai mulți bunici să fie asemenea Macrinei. Să educe nepoți vrednici pentru împărăția lui Dumnezeu, așa cum Vasile cel Mare a marcat viața creștină a generației lui. Binecuvintează-i, Doamne, pe bunici!

Leave a response »

Fiul și mama (și tata)

gmocan : 9 mai 2017 8:12 : Citate, Marturii

Ceea ce vă ofer nu e decât o pregustare. Preotul și clasicistul Ioan-Florin Florescu ne pune la dispoziție, prin intermediul Editurii Polirom, un Jurnal scoțian. Este retrospectiva ultimilor ani (începând cu 2011) când, sub auspicii sensibile, a părăsit România pentru a-și trăi propria diasporă scoțiană. Sunt în plină lectură a cărții, dar mi-a atras atenția felul cum își descrie relația cu mama și, inevitabil, cu… tatăl cel violent.

Cea mai fascinantă jucărie pe care am văzut-o în copilăria mea a fost o lupă. Am văzut-o în mâna unui băiat, cum a aţintit-o la soare asupra unui petec de hârtie şi acela s-a aprins imediat. Mi s-a părut cea mai mare minune din lume şi, pe loc, i-am dat bicicleta mea în schimbul lupei. Acasă am inventat o poveste, că mi-au furat-o nişte ţigani. Nici nu mă omoram eu să mă plimb cu bicicleta. Dar să ai o lupă, abia asta era o chestie grozavă.
Nu mă mai săturam să-mi privesc degetele, unghiile, crestele şi şanţurile reliefului papilar, porii din piele, aluniţele şi firele de păr, apoi literele din cărţi, petele de cerneală de pe caiete, picăturile de supă, firimiturile, firele de păianjen şi musculiţele moarte, toate se arătau sub lupa mea ca o lume descoperindu-şi numai pentru mine contururile fascinante şi detaliile necunoscute. Mai târziu, când am făcut biologie la şcoală, luam apă din bălţi şi mă chinuiam ore în şir să văd euglena verde, pentru că profesoara ne spusese că euglenele mai dezvoltate pot fi observate cu o lupă puternică. Or, eu aveam o lupă puternică o lupă puternică. În tot acest timp, mama a intrat în camera mea la intervale regulate, să mă cheme la masă, ori să-mi aducă rufele călcate, sau să se refugieze din calea tatălui meu, dar niciodată n-am simţit nevoia să-i spun nimic despre mine şi nici ea n-a simţit nevoia să-mi spună despre ea, ca şi cum ne-ar fi fost ruşine unul de altul. Nu am vorbit cu mama, în toată copilăria mea, mai mult de câteva ore la un loc.

 

Leave a response »

Exercițiu de neuitare: C. K. Barrett

gmocan : 4 mai 2017 6:21 : Destine

ckbarrett

La 4 mai 1917 se năștea unul dintre cei mai mari bibliști ai secolului XX: Charles Kingsley Barrett. A văzut lumina zilei în Salford, iar după ce a ajuns la școală a fost vădit atras de matematică. Așa cum va spune în memoriile de la senectute, această primă pasiune nu l-a părăsit niciodată. Cu toate acestea, după ce și-a terminat gimnaziul a studiat pe rând la Shebbear Collage (Devon), Pembroke College (Cambridge) și Wesley House (Cambridge), apropiindu-se ireversibil de studiul teologic. Unul personaj cheie în viața lui Barett și care l-a ajutat să decidă în favoarea teologiei a fost Noel Davey, profesor la Cambridge. A fost ordinat în Biserica Metodistă, iar în 1945 devine lector la Universitatea din Durham, urmând ca în 1958 să devină profesor plin.

Printre distincțiile primite menționăm alegerea lui în Fellow of the British Academy, în 1961; obținerea premiului Burkitt Medal în 1966, iar din 1973 devine președintele Societății pentru studiul Noului Testament („Society for New Testament Studies”). În 1982 se publică în onoarea lui volumul colectiv Paul and Paulinism: Essays in Honour of C. K. Barrett, unde vor semna eseuri de specialitate marii bibliști ai momentului: Morna Hooker, F. F. Bruce, I. Howard Marshall, Martin Hengel și John Painter.

Ne-a lăsat zeci de cărți și sute de articole de specialitate. A scris comentarii prețioase pentru Faptele Apostolilor, Ioan, Romani (1957), 1 Corinteni (1968) și 2 Corinteni (1973), dar și analize fascinante asupra altor texte noutestamentale. Pentru el, comentarea corectă a unui text biblic este prima etapă în studiul teologiei. Faptul acesta l-a dovedit nu numai prin scrierile sale, ci și prin cei peste 50 de ani de predare și ucenicizare. A reușit să pună împreună teoria cu practica, iar după o simplă matematică rezultă aproape 70 de slujire în Biserica metodistă (în comparație cu „doar” 50 la catedră).

A fost dăruit u o constituție robustă și cu o formidabilă capacitate de lucru. Avea un program riguros de somn, hrană și mișcare, reușind să pună deoparte multe ore în fiecare zi pentru studiu. Deși a fost un exeget profesionist, se spune că a fost mai degrabă un istoric decât un teolog dogmatic. Desigur, nu ne referim la un istoric stricto senso, ci mai degrabă la un istoric al ideilor noutestamentale, la acea capacitate uimitoare de a dezbate fiecare text în contextul lui. S-a remarcat și printr-un respect deosebit manifesta pentru generația mai tânără de exegeți. A avut o viață personală liniștită și știa să fie inclusiv o gazdă extrem de ospitalieră.

S-a stins după o senectute fericită, la 94 de ani (26 august 2011). A fost așezat de critica teologică alături de C. H. Dodd ca „cel mai mare cercetător al Noului Testament al secolului XX” și ca „cel mai mare comentator englez al Noului Testament” după J. B. Lighfoot. O viață exemplară, dublată de o carieră impresionantă și fecundă.

Leave a response »

Exercițiu de neuitare: John Stott

gmocan : 27 aprilie 2017 6:31 : Destine

1024px-John_stott

La 27 aprilie 1921 se năștea unul dintre cei mai importanți teologi evanghelici ai secolului XX: John Stott. Londonez prin naștere, micuțul John a crescut într-o familie anglicană și a primit o educație aleasă, deși tatăl său (medic fiind) a fost un agnostic. Mama lui însă, deși luterană, a frecventat și s-a alăturab Bisericii Anglicane, implicându-se în Biserica All Souls, din Langham Place. Micuțul John și-a urmat studiile în mod firesc, iar în anul 1938, a ascultat predica ce urma să-i schimbe întreaga viață. Rostită de Erich Nash și intitulată „Ce fac cu Isus care se numește Hristosul?”, predica a atins punctul culminant prin citarea textului din Apoc. 3.20. Mai târziu, Stott a descris acest moment cu lux de amănunte, confirmându-și astfel convertirea. Nash i-a devenit mentor, iar Stott i-a scris câte o scrisoare pe săptămână în care-i cerea sfaturi și astfel evoluția sa spirituală a fost excelentă.

S-a înscris la Trinity College (Cambridge), unde a graduat atât la secția de limbi, franceză principal. Aici a studiat și teologia în secundar, devenind  tot mai atras de acest domeniu. La universitate a urmat cursurile la Ridley Hall Theological College (Cambridge), perioadă în care nu s-a pregătit doar teoretic, ci și-a început și slujirea în câmpul Evangheliei.

În anul 1945 a fost ordinat și a devenit preot paroh la All Souls Church până în anul 1950, iar apoi rector (între 1950-1975). Biserica în care a slujit a cunoscut un reviriment susținut, a produs mulți uceniti și a susținut lucrarea de evanghelizare de pe întreg mapamondul. În anul 1974 a fondat Langham Partnership International (cunoscută ca și John Stott Ministries în SUA până în 2012), iar în 1982 London Institute for Contemporary Christianity, a cărui președinte onorific va rămâne până la moarte. De-a lungul întregii lucrări, mai ales în spațiul academic, Stott a încercat (alături de alți teologi ai vremii) să ofere cursuri bine documentate și care să răspundă în mod concret nevoilor lumii moderne. Și-a anunțat retragerea din slujirea publică în aprilie 2007, la vârsta de 86 de ani. S-a retras la rezidența din The College of St. Barnabas (Lingfield), o locație destinată clericilor pensionari anglicani, deși a rămas în continuare rector emerit la Alll Souls Church.

A publicat peste 50 de cărți de teologie, dintre care cea mai vândută și mai tradusă (în 54 de limbi) a fost Basic Christianity („Esența creștinismului”). Alături de omologul său american, Billy Graham (n. 1918), Stott a devenit una dintre figurile reprezentative ale evanghelicilor. Împreună cu Graham au organizat, în 1974 la Lausanne (Elveția), un congres internațional care a reunit 2.700 de lideri creștini din 150 de țări, dedicat lansării unei evanghelizări mondiale. Așa au rezultat Cele 15 puncte ale unui important legământ misionar și care au devenit parte din zestrea evanghelică pentru viitor.

Zelul misionar extraordinar și pasiunea pentru textul Sfintei Scripturi l-au remarcat pe John Stott de-a lungul întregii vieți. Posteritatea păstrează cu entuzism multe dintre ideile acestui teolog-predicator, chiar dacă unele dintre ele sunt problematice din punct de vedere dogmatic (mă refer, în special, la anihilaționism). A fost un mentor extraordinar pentru mai multe generații de studenți și a răspuns prin competență chemării lui Dumnezeu. Gândirea lui se bucură de o largă acceptare și uzanță, mai ales datorită călătoriilor întreprinse de-a lungul vieții, cât și a repetatelor ediții și traduceri ale cărților sale. Un spirit nobil, credincios și luminat.

Leave a response »

Exercițiu de neuitare: Anselm de Canterbury

gmocan : 21 aprilie 2017 6:47 : Destine

after Unknown artist, line engraving, late 16th century

La 21 aprilie 1109 se stingea Anselm de Canterbury, unul dintre cei mai mari lideri și gânditori creștini ai Evului Mediu. Anselmo, după numele său adevărat, s-a născut în jurul anului 1033 în Aosta, o localitate din nordul Italiei. La 15 ani visa să se călugărească în mănăstirea aflată în apropierea orașului natal, dar tatăl, om ambițios, avea planuri mai îndrăznețe pentru el. Fiul său înzestrat urma să se dedice unei cariere politice. Când a împlinit 23 de ani, Anselm a portnit într-o călătorie de trei ani prin Franța. Ajuns în regiunea Normandiei, unde creștinismul înflorise într-un mod extraordinar, Anselm avea să descopere că există nu mai puțin de 120 de abații și o viață religioasă prosperă. În acest context ajunge la mănăstirea benedictină din Bec, unde îl întâlnește pe Lanfranc – unul dintre cei mai învățați teologi ai Franței. Intră în monahism și, la numai trei ani, devine priorul mănăstirii (deoarece Lanfranc fusese transferat la o mănăstire mai mare din Caen).

Din acest punct, relația pe care Lanfranc o avea cu William Cuceritorul, ducele Normandiei, va tranșa într-un fel destinul lui Anselm. În 1066 William cucerește Anglia, iar Lanfranc devine arhiepiscop de Canterbury. La momentul acela, catedrala care va ajunge cunoscută în toată lumea, era propriu-zis o ruină. Lanfranc o va transforma într-o perlă arhitecturală. În tot acest timp, Anselm continuă slujirea la Bec, unde devine tot mai cunoscut și mai respectat.

Singurul portret pe care-l avem, pictat în Evul Mediu, îi accentuează trăsăturile nobile: chipul ascuțit, nasul drept, fruntea proeminentă și părul lung și alb revărsat pe umeri. În scurtă vreme reușește să organizeze o școală de elită și să țină seminarii de retorică, formând o pleiadă întreagă de ucenici. În această perioadă va scrie și două dintre tratatele cele mai importante ale epocii: Monologion și Proslogion. Din cel de-al doilea trebuie să menționăm argumentul ontologic în favoarea existenței lui Dumnezeu, care poate fi enunțat astfel: Dumnezeu este ființa față de care altceva mai mare nu poate fi conceput. Fraza va fi amplu dezbătută până azi, fiind o linie de forță a apologeticii din toate timpurile. De aici decurge concluzia următoare: Dacă Dumnezeu este ființa față de care altceva mai mare nu poate fi conceput, nu este posibil a el să nu existe. Iată demersul logic și teologic din care existența lui Dumnezeu rezultă direct și nemijlocit.

În anul 1089 se stinge Lanfranc, vestitul abate de Canterbury, iar succesorul firesc era Anselm. Toți știau acest lucru, toți vorbeau despre el. Însă, paradoxal, William al II-lea (fiul lui William Cuceritorul) a ezitat patru ani până să-l înscăuneze. Când în sfârșit l-a adus în Anglia, avea să se teamă permanent de notorietatea abatelui. Vanitos și slab, William se temea ca nu cumva Coroana să piardă teren în favoarea Bisericii, ca nu cumva noul arhiepiscop să devină mai influent decât el. Așa se face că, atunci când Anselm era plecat la Roma, la întoarcere William nu-i mai permite să intre în Anglia, obligându-l la trei ani de exil (la Lyon).

În anul 1093 devine arhiepiscop de Canterbury, deși la slujba de consacrare, sceptrul episcopal a trebuit să i se pună între pumnii strânși, pentru că a refuzat să îl apuce. Gest care dovedește multă smerenie într-o perioadă în care o astfel de poziție eclezială era mult râvnită. Problemele însă n-au întârziat să apară. Regele se aștepta ca noul arhiepiscop să îi trimită 1000 de lire pentru finanțarea unei expediții militare, iar Anselm i-a trimis doar jumătate din sumă. Ba mai mult, l-a mustrat pe rege pentru stilul său nesăbuit de guvernare. Bineînțeles că sfaturile sale n-au fost primite pozitiv de către suveran, ba dimpotrivă au atras animozități care s-au consumat tacit în următorii ani. A avut parte de puțină ușurătate când a vizitat Roma, pentru a-l întâlni pe papă, perioadă în care a scris și prețioasa lucrare: De ce a devenit Dumnezeu om, în care analizează doctrina Întrupării și altele conexe.

În 1100, regele William se stinge într-un accident de vânătoare. Spre surprinderea tuturor, Anselm a izbucnit în plâns când a aflat vestea. Relația cu noul rege, Henric I, s-a dovedit tot atât de problematică cum fusese cu cea a predecesorului său. A fost silit să rămână în Europa continentală, în timp ce noul rege i-a confiscat toate posesiunile, ca un fel de răzbunare.

Până la urmă, cei doi s-au reconciliat, iar Anselm s-a întors la Canterbury în anul 1106. În vârstă fiind și tot mai bolnav, s-a dovedit neobosit în ceea ce privește polemicile teologice. În această ultimă perioadă din viață a fost preocupat de predestinare și suflet, adică de antropologie creștină, cum am spune azi. Într-o seară cum alta n-a fost, în tmp ce unul dintre călugări îi citea Luca 22.28-30, text în care Isus le promite ucenicilor că vor fi cu El în împărăție, Anselm s-a stins împăcat.

A lăsat în urmă o pildă, o operă, o savoare unică. Merită să-i frecventăm deopotrivă biografia, dar și tratatele. Ambele sunt ziditoare.

1 Comment »

Exercițiu de neuitare: C. H. Dodd

gmocan : 7 aprilie 2017 6:25 : Destine

dodd

La 7 aprilie 1884 se năștea renumitul teolog protestant: Charles Harold Dodd. A venit pe lume într-o familie din Wrexham ce aparținea clasei de jos a Angliei, dar cu teamă de Dumnezeu și cu o viață curată. Wrexham (Denbighshire). Peste timp, Dodd avea să scrie despre felul cum privea, ca și copil, spre clasele superioare ale Bisericii Angliei cu nevinovată invidie. Și totuși, în mediul congregaționalist în care a crescut, într-un fel de „periferie confesională”, băiatul s-a atașat definitiv de textul Scripturii și a devenit tot mai pasionat de ea. Această pasiune, după cum vom vedea, nu l-a părăsit niciodată.

Și-a început cariera academică la Oxford, începând cu anul 1902. Aici s-a aplecat asupra istoriei și limbilor clasice și istoriei, dar s-a arătat deschis și în ceea ce privește filosofia. După graduare, a petrecut un an la Berlin, sub influența cunoscutului Adolf Harnack. Această scurtă perioadă a avut un impact imens asupra gândirii lui Dodd, mai ales din cauza întâlnirii cu Harnack. Opiniile lui asupra istorie și teologiei urmau să sufere modificări substanțiale. În aceeași perioadă, Dodd s-a familiarizat și cu gândirea lui Albert Schweitzer, un cercetător cu care va polemiza aproape întreaga viață. Cum Schwitzer punea la îndoială posibilitatea vieții și lucrării lui Isus din punct de vedere istoric, Dodd a avut ocazia să-și construiască ceea ce, mai târziu, se va numi „eshatologie realizată”. A fost, probabil, momentul providențial pentru ca Dodd să se aplece cu multă sârguință și pieoșenie asupra cristologiei și a teologiei Noului Testament. Cu toate acestea, perioada germană a însemnat mult pentru formația lui ca și exeget: aici a învățat cât de important este contextul scrierilor biblice, dar și metodica ce trebuie folosită pentru a surprinde detaliile importante.

După întoarcerea de la Berlin s-a înscris la cursuri intensive de ebraică, aramaică și siriacă, pentru a putea interpreta cât mai bine Vechiul Testament și, mai ales, felul cum această primă parte a Bibliei a influențat scrierile Noului Testament. După ce s-a „achitat” și de această sarcină autoimpusă – dar care-l va ajuta enorm în viitor -, Dodd s-a dedicat slujirii pastorale. Așa se face că între 1912-1915 a fost pastor al Bisericii Congregaționaliste din Warsick, dăruindu-se cu multă seriozitate acestei activități. Biografii consideră că această slujire relativ scurtă și pasageră în viața lui Dodd a fost mai degrabă o recunoștință pe care acesta și-a exprimat-o față de spațiul confesional unde a deprins viața spirituală și studiul Scripturii.

În 1915, cu o oarecare sfâșiere interioară, Dodd va decide să renunțe la experiența pastorală în favoarea celei academice. I se oferă postul e Profesor Yates la Colegiul Mansfield. Această schimbare profitabilă pentru studiile biblice engeleze și pentru profilul lui Dodd va fi urmată de tumultul Primului Război Mondial. După aceast furtună care a zdruncinat din temelii Europa întreagă, s-au ivit din nou zorii, iar bibliștii de pe continent au început să călătorească în Anglia și să întrețină relații fructuoase cu Dodd și nu numai. În acest climat de reînnoire și colaborare, Dodd și-a scris primele cărți și și-a început, în forță, cariera didactică.

În anul 1930 părăsește Mansfildul pentru a-i succeda lui A. S. Peake la Rylands, unde devine șeful catedrei de Criticism și Exegeză Biblică în cadrul Universității din Manchester. Statut privilegiat, Dodd va profita din plin de această nouă poziție și de toate facilitățile ce le avea la îndemână. Așa se face că, în anii ce vor urma, biblistul scrie cu o hărnicie inedită și se investește în ucenici. În anul 1939 i se oferă catedra Norris Hulse de la Cambridge, devenind primul profesor non-anglican (Profesor of Divinity) care predă teologie în univesități engleze. În această nouă poziție îl găsește cel de-al Doilea Război Mondial, care-l va afecta pe multe planuri. Deși Anglia era parte activă în acest război, Dodd a fost un militant neobosit pentru pace și dezarmare. Involuntar, biblistul și-a stricat relațiile cu cercetătorii germani, ceea ce dovedește că războiul are implicații la care adesea nu ne gândim.

În 1949 se retrage din poziția sa de profesor la Cambridge, dar asta nu înseamnă că renunță la activitatea academică. Devenind profesor-emerit, în următorii ani va scrie două dintre cele mai valoroase cărți ale sale: Comentaeriu la Evanghelia a IV-a. De asemenea, a devenit director general (și traducător) al New English Bible, care a început în 1949 și s-a finalizat în 1970. Mai mult ca în anii tinereții, Dodd a călătorit foarte mult, susținând prelegeri la tot felul de conferințe (mai mult sau mai puțin academice), având chiar la Radio BBC o emisiune longevivă pe Noul Testament (între 1931 și 1968). S-a dovedit și un apărător al ecumenismului, fiind parte activă din cele două asociații de profil: Friend of Reunion și Order Commission.

A fost un cercetător prolific. Perioada cea mai prolifică a fost între 1920-1979, deci cincizeci de ani de scris și predare. A intrat în istoria teologiei prin elaborarea doctrinei despre escatolgia realizată. Această interpretare consideră că referirile lui Isus la Împărăția lui Dumnezeu aveau legătură cu prezentul mai mult decât un un viitor nedefinit. A publicat peste 30 de cărți de specialitate, cu precădere pe Evanghelii și epistolele pauline. Preocupat de contextul fiecărui text, Dodd a lăsat posterității o mostră de exegeză biblică reușită. Specialiștii consideră că și-a lăsat amprenta în mod special asupra autorității Scripturii și a eshatologiei, domenii de cercetare constante de-a lungul anilor.

Spirit deschis și modest, a reușit să imprime generației sale un respect aparte pentru Scriptură, dar și pretenția legitimă la acuratețe hermeneutică. Deși anumite idei au suscitat polemici care continuă și azi, Dodd rămâne un cutezător al vremii sale și un cărturar iscusit. Printre studenții săi de marcă numărându-se David Daube și W. D. Davies. Împreună cu aceștia (dar și cu mai tânărul E. P. Sanders, student al lui Davies), C. H. Dodd va oferi cititorilor New Perspective on Paul („Noi perspective asupra lui Pavel”) – o lucrare devenită acum clasică pentru bibliști.

S-a stins la 21 septembrie 1973, după o carieră strălucită și o viață pilduitoare.

Leave a response »

Exercițiu de neuitare: Andrei Oțetea

gmocan : 21 martie 2017 6:02 : Destine

andrei_ot%cc%a6etea

La 21 martie 1977 se stingea, la Paris, reputatul istoric Andrei Oțetea.

Leave a response »

Exercițiu de neuitare: Nikolai Berdiaev

gmocan : 18 martie 2017 6:45 : Destine

La 18 martie 1874 se năștea Nikolai Berdiaev.

După o fază de început marxistă, a ajuns la o concepție care marca o reîntoarcere clară la șirul experienței religioase a ortodoxiei ruse. Expulzat din Rusia în 1922, s-a stabilit din 1924 la Paris, unde s-a împrietenit cu mulți inteletuali francezi și a dezvoltat un personalism existențial creștin original. În gândirea sa, un loc central îl deține ireductibilitatea persoanei, creată după chipul lui Dumnezeu și concepută în realitatea ei concret și în vocațiea ei pentru libertate și creativitate, care îl împiedică pe om să se fixeze în obiectivizările lumii. Într-una dintre lucările sale clasice – Sensul istoriei (1916) -, Berdiaev articulează impecabil această idee a libertății umane. Neexistând o lume creată închisă, separată prin esență și opusă lumii divine, sensul istoriei constă pentru el în cooperarea omului cu realizarea imaginii unei lumi permeabile la energiile divine și transfigurate de ele.

Leave a response »

Exercițiu de neuitare: Luigi Giussani

gmocan : 22 februarie 2017 6:36 : Destine

foto-loano-monsignor-giussani

La 22 februarie 2005 ne părăsea Luigi Giussani, unul dintre cei mai prolifici teologi catolici. Savant de mare calibru și mentor îndrăgit, Monseniorul Giussani a rămas în istorie prin fondarea mișcării Comuniune și Eliberarea.

Leave a response »

Exercițiu de neuitare: Dietrich Bonhoeffer

gmocan : 4 februarie 2017 6:01 : Destine

bon

La 4 februarie 1906 se năștea teologul martir Dietrich Bonhoeffer.

Leave a response »
« Pagina 1, 2, 3 ... 19, »
2 comments on “Destine
  1. Silvia spune:

    Foarte fain articolul.Faza ca nu mai trbeuie sa calatoresti este dementiala :))Adineaori mi-am terminat articolul pe blog in care vobeam (cel putin incercam) despre natura, viata…Mult m-a inspirat povestea lui Alin Totorean si alte experiante. Astfel am reusit sa spun STOP, sa meditez asupra situatiei, sa apreciez si sa multumesc tot ce am trait si ce traiesc.Cred ca ti-am trimis pe mail „povestea”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*