uzanc narasumber seminar nasional novel online seutas tali code security hacker indonesia komunitas it berita terbaru hari ini kabar banten radar banten hari ini aplikasi online shop jasa pembuatan website jasa seo model baju batik baju muslim couple baju busana muslim service komputer teknisi komputer service laptop jakarta paket internet murah provider internet terbaik di indonesia usaha warnet cara memakai hijab kerudung jilbab apa itu hosting hosting termurah free hosting jual dvd bokep jual dvd bokep murah jasa download kebaya modern sandal wanita busana muslim bokep download video bokep download video bokep korea anis merah download gratis suara kenari suara kenari mp3 free download ternak lele lele sangkuriang budidaya lele dota wallpaper gosugamers dota 2 dota 2 market wallpaper dota dota 2 wallpaper dota 2 update anyaman pandan topi bambu pengrajin topi
haji dan umrohbiro haji dan umroh pluspaket haji dan umroh plus wisata di bantenliburan ke pantaipaket tour travel banten umroh serangbiro umroh pluspaket haji dan umroh berita bantenrakyat bantenpendekar banten okezonejual mobil bekastoko online gratis komunitas itstaff executive komunitas hacker bangdjocerita dewasafoto abg bugil serang kota terpupuskan jasa seo sewa mobil murah jakarta jasa mobie tangsel tampilan bagus belajar seo seo murah dota 2 indonesia ternak lele google bot Data Maya dealer motor bekas prabotan rumah kicau burung verza indonesia community digital telekomunikasi dihina telekomunikasi kursus seo wajar aja pantai sawarna pantai anyer liburan ke pantai seo jakarta terpusatkan appacer orang sunda xone shop indonesia perabotan rumah resep makanan distributor tas rangsel pantai tanjung lesung jual tinta printer kota rambah emping banten jual rumah info loker kali gua

Mărturii

Fiul și mama (și tata)

gmocan : 9 mai 2017 8:12 : Citate, Marturii

Ceea ce vă ofer nu e decât o pregustare. Preotul și clasicistul Ioan-Florin Florescu ne pune la dispoziție, prin intermediul Editurii Polirom, un Jurnal scoțian. Este retrospectiva ultimilor ani (începând cu 2011) când, sub auspicii sensibile, a părăsit România pentru a-și trăi propria diasporă scoțiană. Sunt în plină lectură a cărții, dar mi-a atras atenția felul cum își descrie relația cu mama și, inevitabil, cu… tatăl cel violent.

Cea mai fascinantă jucărie pe care am văzut-o în copilăria mea a fost o lupă. Am văzut-o în mâna unui băiat, cum a aţintit-o la soare asupra unui petec de hârtie şi acela s-a aprins imediat. Mi s-a părut cea mai mare minune din lume şi, pe loc, i-am dat bicicleta mea în schimbul lupei. Acasă am inventat o poveste, că mi-au furat-o nişte ţigani. Nici nu mă omoram eu să mă plimb cu bicicleta. Dar să ai o lupă, abia asta era o chestie grozavă.
Nu mă mai săturam să-mi privesc degetele, unghiile, crestele şi şanţurile reliefului papilar, porii din piele, aluniţele şi firele de păr, apoi literele din cărţi, petele de cerneală de pe caiete, picăturile de supă, firimiturile, firele de păianjen şi musculiţele moarte, toate se arătau sub lupa mea ca o lume descoperindu-şi numai pentru mine contururile fascinante şi detaliile necunoscute. Mai târziu, când am făcut biologie la şcoală, luam apă din bălţi şi mă chinuiam ore în şir să văd euglena verde, pentru că profesoara ne spusese că euglenele mai dezvoltate pot fi observate cu o lupă puternică. Or, eu aveam o lupă puternică o lupă puternică. În tot acest timp, mama a intrat în camera mea la intervale regulate, să mă cheme la masă, ori să-mi aducă rufele călcate, sau să se refugieze din calea tatălui meu, dar niciodată n-am simţit nevoia să-i spun nimic despre mine şi nici ea n-a simţit nevoia să-mi spună despre ea, ca şi cum ne-ar fi fost ruşine unul de altul. Nu am vorbit cu mama, în toată copilăria mea, mai mult de câteva ore la un loc.

 

Leave a response »

Rugăciunea generației mele (1)

gmocan : 16 iulie 2016 1:32 : Marturii

Workplace-stress

Iartă-ne Doamne că prea am cedat atunci când ar fi trebuit să rămânem neclintiți!

Ne-a fost frică. Am ținut prea mult la imaginea noastră, am făcut pe înțelepții. Pe moment am uitat de Iosif și de Daniel, am uitat de exemplul suprem al Fiului Tău. Am crezut că va ieși bine, că oamenii vor aprecia gestul nostru. Abia acum realizăm că ne-am înșelat, ne-am amăgit pe noi înșine în mod lamentabil.

Și pe ceilalți i-am dezamăgit. Puteam fi o mărturie, dar am ales să fim un prilej de poticnire. Puteam să Te arătăm pe Tine oamenilor, dar ne-am arătat pe noi, în goliciunea noastră spirituală. Am pierdut exact ceea ce am vrut să salvăm.

Frustrați și apatici, am fi vrut să o luăm de la capăt. Am vrut să dăm ceasul istoriei înapoi, să retrăim presiunea, dar să învingem. Dar nu s-a mai putut. Înfrângerea încasată a devenit parte din noi… și atât.

Acum Doamne, în bunătatea Ta, iartă-ne! Luăm noi angajamente și sporim vigilența. Indiferent de costuri, vom rămâne verticali atunci când trebuie. Nu vrem să te mai facem de rușine, Doamne!

 

Leave a response »

Scrisoarea unei studente

gmocan : 19 august 2015 9:31 : Marturii

La început de studenție, o americancă scrie părinților ei de la facultate. Nu știa cum să înceapă, dar până la urmă se dă pe brazdă. Sincer, nu știu ce s-o fi ales de protagonistă, nu știu cum arată fișa ei matricolă, dar psihologia o are în degetul mic…

Dragă mamă și tată,

De când am plecat la facultate am fost cam leneșă și îmi pare rău că nu v-am scris mai devreme. O să vă povestesc totul chiar acum dar, înainte de a citi mai departe, vă rog să stați jos. Nu veți citi mai departe până nu vă așezați, de acord?

Ei bine, acum îmi merge destul de bine. Fractura de craniu și comoția cerebrală, pe care le-am căpătat când am sărit pe fereastra camerei mele pentru că s-a produs un incendiu, la puțin timp după sosirea mea aici, s-au vindecat destul de bine.

Am petrecut doar două săptămâni în spital și acum pot să văd aproape normal și mai am dureri de cap îngrozitoare doar o dată pe zi.

Din fericire, incendiul din clădire și saltul meu de la fereastră au fost observate de un lucrător de la stația de benzină din apropiere și el a fost cel care a chemat pompierii și ambulanța. El m-a vizitat de câteva ori la spital și, cum n-aveam unde să locuiesc din cauză că arsese căminul studențesc, a fost destul de amabil să mă invite să locuiesc în apartamentul lui.

De fapt, este o cameră la subsol, dar a fost drăguț din partea lui. Este un băiat grozav, ne-am îndrăgostit unul de altul și plănuim să ne căsătorim. Încă n-am stabilit data, dar cu siguranță va fi înainte să vadă că sunt gravidă.

Da, mamă și tată, sunt gravidă. Știu cât de mult vă doriți să fiți bunici și știu că veți întâmpina cu bucurie copilul și-i veți acorda aceeași dragoste, devotament și grijă delicată pe care mi le-ați oferit și mie pe când eram copil.

Motivul pentru care am întârziat căsătoria este acela că prietenul meu are o infecție minoră care ne împiedică să trecem testele de sânge premaritale și eu n-am avut grijă și am luat infecția de la el.

Acum că v-am spus toate acestea, vreau să vă spun că n-a fost niciun incendiu la dămin, n-am avut nicio comoție cerebrală și nicio fractură de craniu, n-am fost internată în spital, nu sunt gravidă, nici logodită, nu am nicio infecție și nu am vreun prieten.

Adevărul este că am luat note mici la Istoria Americii și la Chimie și am vrut să vedeți aceste note din perspectiva potrivită.

Fiica voastră iubitoare,

Sharon

Leave a response »

Mărturii de la Revoluție (3)

gmocan : 23 decembrie 2013 11:46 : Marturii

Când a început să se tragă eu eram în casă. Au început să se întoarcă în bloc vecinii cu care plecase mama inițial. Unul dintre ei, rănit, mi-a spus că a văzut o femeie cu ochelari, brunetă, care a căzut pe un teren viran din fața blocului. Când s-au mai liniștit lucrurile, niște vecini au adus-o în casă. (…) Sincer, mama mea nu a știut de Brejnev, de Gorbaciov, de politică internațională. Ea când a ieșit în stradă la Revoluție a făcut-o pentru un ideal, pentru că își dorea o viață mai bună pentru mine și pentru fratele meu, pentru copiii ei. Era un om simplu. Dacă ne uităm în rândul morților de la Revoluție, vedem că cei mai mulți morți au fost foarte simpli. Ce a urmat după Revoluție a dus la călcarea în picioare a acestor eroi. (…) Nu am o părere foarte bună despre nimic din ceea ce s-a întâmplat în România până acum și nu întrevăd să se schimbe ceva în bine. Cu cât trece timpul, în loc să ne dăm seama de ce au făcut pentru noi acești oameni, cei care au înfăptuit Revoluția, mai mult ne batem joc. Din ce în ce mai puțină lume vine la cimitir. Din ce în ce mai puțini copii știu despre ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Ceea ce au ei în cărțile de istorie e prea puțin pentru ce a însemnat Revoluția, și moartea unor oameni. Datorită lor guvernanții noștri sunt unde sunt azi, și ei sunt alții care uită cum au ajuns.

(Harald Pinzhoffer, profesor de educație fizică la liceul cu predare în limba germană din Timișoara.

În decembrie 1989 avea 14 ani, când mama sa a fost ucisă la pe străzile orașului.

După această grea pierdere, a fost crescut de bunica, în mijlocul unor greutăți și suferințe pe care numai cine a trecut pe acolo poate înțelege)

3 Comments »

Mărturii de la Revoluție (2)

gmocan : 22 decembrie 2013 6:22 : Marturii

Am ieşit în stradă în 16 decembrie 1989 după orele de serviciu. Lucram la Centrala Electrică de Termoficare, iar după orele de serviciu m-am întâlnit cu un vecin al meu, în apropierea blocului unde locuiam, în Zona Soarelui, şi am auzit de ceea ce se întâmplase înainte cu o zi acolo, în Piaţa Maria. Vecinul mi-a spus: «Dom’le, se încearcă ceva acolo». El, fiind maghiar, mi-a spus să mergem şi noi să vedem ce se întâmplă. Am mai luat cu noi un vecin şi în jurul orei 15.00 am plecat spre Piaţa Maria. Nu am ajuns în această piaţă, ci în apropiere, unde am zărit un grup de 20-30 de persoane. Cu toţii veneau spre centru. Ne-am alăturat lor, am venit spre Primărie cu toţii, am discutat din nou despre ceea ce se întâmplase în Piaţa Maria. Acestui grup i s-au alăturat tineri, a tot venit lume şi strigam cu toţii «Jos comunismul». În aproximativ o oră, în grup deja eram aproape o sută de persoane.

(Timişoreanul Virgil Hosu îşi aminteşte că în 16 decembrie 1989 a ieşit în stradă îndemnat de un vecin,

după ce se întorsese de la serviciu)

Leave a response »

Mărturii de la Revoluție (1)

gmocan : 21 decembrie 2013 12:21 : Marturii

Deja erau foarte mulți oameni – ruși, americani, unguri și sârbi. Și la Timișoara au creat un fel de acțiuni de diversiune. Adică în ce constau? Chiar au fost atacate unitățile militare. Ori, timișorenii n-ar fi făcut niciodată așa ceva. Și există niște dispozitive care funcționează pe unde electromagnetice de joasă frecvență. Nu infrasunete, nu. Unde electromagnetice de joasă frecvență. Adică cele care sunt compatibile cu undele pe care le emite în mod normal creierul. Ei, undele astea care sunt generate de niște scule speciale irită foarte tare creierul și te determină să faci niște chestii pe care în mod normal nu le faci. E, și trupele alea care au venit și s-au instalat pe la noi pe aici – mai ales rusești – probabil au folosit asta. Acestea de fapt sunt niște tehnici de luptă para-psihologică și psihologică. Și existau trupe cu așa ceva. Și acum avem și noi câte ceva, dar suntem slăbuți. Au folosit asemenea dispozitive, de au creat acea animozitate și acea revoltă a oamenilor, de i-a scos pe străzi. Plus că au fost și câțiva care creau… în jurul lui Tokes acolo la Timișoara sigur au fost din ăștia trimiși special care au creat primul sâmbure de mișcare. Pe urmă folosind și aceste chestii de a zgâlțâi, de a zgândări masele, plus doi-trei oameni infiltrați în școli. ‘După mine, înainte’. Și na, mulțimea se adună și se creează acea mișcare. Dar ăștia erau pe străzi. În schimb, ăia nu atacau unitățile. Și au fost oameni împușcați de santinele. Fiindcă acuma, santinela era în post, avea muniție la el. Venea să-i dea în cap. Ăla ce să facă? Să stea să-i dea în cap? L-a împușcat.

(George Costache era un tânăr locotenent-major din Armata Română atunci când la Timișoara au izbucnit revoltele împotriva regimului comunist.)

Leave a response »

„Încetez, puțin câte puțin, să mai cred în umanitate”

gmocan : 18 noiembrie 2013 6:12 : Marturii

Sunt oameni care încetează brusc să creadă în Dumnezeu. În ceea ce mă privește, observ că încetez, puțin câte puțin, să mai cred în umanitate. Foarte multă vreme ea m-a impresionat cu discursurile, legile, cărțile ei, dar încep s-o văd în adevărata ei lumină tristă, căci este o babă nebună ale cărei crize de ferocitate alternează cu zâmbete. Se crede augustă și venerabilă; uită gustul de sânge pe care l-a avut întotdeauna precum și uriașa ei poftă de nefericire. Să nu-mi spună nimeni că își caută fericirea; este prea evident că îi place scandalul.

(Julien Green,

Jurnal, 3 mai 1943)

Leave a response »

„O pată de culoare mă cufundă în reverii”

gmocan : 13 noiembrie 2013 6:04 : Marturii

Orice bucurie adevărată ca și orice tristețe adevărată ne vine dinăuntru. Lumea exterioară cu iluziile ei încântătoare sau cumplite nu poate decât să ne rătăcească și să ne împiedice regăsirea cu noi înșine. Trebuie să căutăm drum spre ceea ce este mai lăuntric în noi înșine dacă vrem să gustăm pacea care depășește înțelegerea. Știu toate acestea, dar și eu însumi sunt, din nenorocire, cineva pentru care lumea exterioară există. O mireasmă, o pată de culoare mă cufundă în reverii din care îmi vine greu să ies uneori. Și ceea ce mai există pentru mine, într-o măsură aproape de neînchipuit, este lumea amintirii. E suficient un nume, o dată mâzgălită pe-o carte, sau o adresă pariziană pentru a trezi suferința care nu adoarme niciodată pe deplin.

(Julien Green,

Jurnal, 7 ianuarie 1952)

Leave a response »

„Să fii bună ca să poți fi fericită!”

gmocan : 24 octombrie 2013 0:00 : Marturii

„Să fii bună ca să poți fi fericită. Cei răi nu pot fi fericiți. Ei pot avea satisfacții, plăceri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru că, mai întâi cei răi nu pot fi iubiți, și-al doilea, …al doilea… de! norocul și celelalte pere mălăiețe, care se aseamănă cu el, vin de-afară, de la oameni, de la împrejurări, asupra cărora n-ai nici o stăpânire și nici o putere, pe când fericirea, adevărata fericire în tine răsare și-n tine-nflorește și leagă rod când ți-ai pregătit sufletul pentru ea.

Și pregătirea este o operă de fiecare clipă, – când pierzi răbdarea, împrăștii tot ce-ai înșirat și iar trebuie s-o iei de la capăt. De aceea și vezi așa de puțini oameni fericiți… Atâți câți merită…

A, dacă nu ne-a iubi pe noi așa fără de măsură, dacă n-am face atâta caz de persoana noastră și dacă ne-am dojeni de câte ori am mințit sau ne-am surprins asupra unei răutăți ori asupra unei fapte urâte, dacă, în sfârșit ne-am examina mai des și mai cu nepărtinire, am ajungem să răzuim din noi partea aceea de prostie fudulă, de răutate și de neciste murdară, din care se îngrașă dobitocul ce sălășluiește în nobila noastră făptură. Se știe că durerea e un minunat sfătuitor. Cine-i mai deschis la minte trage învățătură și din durerile altora. Eu am mare încredere în voința ta. Rămâne să știi doar ce să vrei; și văd că ai început să știi asta. Doamne, ce bine-mi pare c-ai început să te observi, să-ți faci singură mustrări și să-ți cauți singură drumul cel adevărat!

Așa, ceartă-te de câte ori te simți egoistă, de câte ori te mușcă de inimă șarpele răutății, al invidiei sau al minciunii. Fii aspră cu tine, dreaptă cu prietenii și suflet larg cu cei răi. Fă-te mică, fă-te neînsemnată de câte ori deșteptăciunea te îndeamnă să strigi: Uitați-vă la mine! Dar mai ales aș vrea să scriu de-a dreptul în sufletul tău aceasta:

Să nu faci nici o faptă a cărei amintire te-ar putea face vreodată să roșești. Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici mulțumire deplină, ca o conștiință curată.

Păstrează scrisoarea asta. Când vei fi de 50 de ani ai s-o înțelegi mai bine. Să dea Dumnezeu s-o citești și atunci cu sufletul senin de azi.”

(Al. Vlahuță într-o scrisoare adresată fiicei lui )

Leave a response »

„Nu trăim într-o primăvară a istoriei”

gmocan : 15 octombrie 2013 9:18 : Marturii

Mărturia ce-o ofer mai jos îi aparține lui Jean d’Ormesson. La 88 de ani, marele scriitor francez, a publicat un roman autobiografic şi confesiv intitulat Un jour je m’en irai sans en avoir tout dit („Voi pleca într-o zi fără să fi spus totul”) (Robert Laffont, 2013). După cum veți observa, sinceritatea scriitorului este debordană. Felul candid în care-și așterne amintirile, pertinența analizei și încântarea stilului sunt cu adevărat un deliciu. În speranța unei traduceri integrale a volumului în limba română, să pregustăm ceva aici… acum…

„Oare ce mi-am propus să scriu în aceste pagini care înaintează târâş-grăpiş? Încerc să dau o idee de lumea în care am trăit, de visele ei, de credinţele şi de felurile ei de a fi. N-am făcut niciodată altceva în viaţă decât să depun mărturie, evident insuficient, despre istoria noastră între Karl Marx şi sfârşitul comunismului, între Darwin şi Ioan-Paul II, între apariţia electricităţii şi trezirea lumii arabe.

M-am ţinut de cuvânt? Nu ştiu. Am evitat pe cât am putut tiradele despre sensul istoriei şi despre cortegiul de valori care îi face pe toţi răii să-şi dea aere şi să scoată exclamaţii stridente. M-am păzit totdeauna să dau lecţii de morală. Am profitat din plin de privilegii astăzi contestate ca să îndrăznesc să mă plâng. Mulţumesc cerului. Iau act de vremurile în care trăim aşa cum sunt. E greu să vedem în ele măreţie sau o epocă de ambiţii nobile şi de mari speranţe. Nu trăim într-o primăvară a istoriei. Ne aflăm la începutul secolului V al erei noastre mai degrabă decât în secolul V de dinaintea ei sau decât în cel de-al XVI-lea, pe timpurile glorioase ale Renaşterii. Dar nici nu cred că ne aflăm în miezul iernii. În Europa, cel puţin, sau în Franţa, e sfârşit de vară. Iarna ne sperie. În materie de limbă, de cultură, de comerţ, de putere, bătăliile noastre sunt unele de ariergardă. Ne putem totuşi consola melancolici cu ideea că există zile frumoase şi pe timpuri de declin. Putem încă să ne punem speranţa în cărţi, în pasiuni, în mari iubiri şi chiar în reuşite de geniu. Îmi dau silinţa, cum pot, să ţin un echilibru între fidelitate şi geniu.”

(Fragment preluat din România Literară, nr. 38, trad. Nicolae Manolescu)

Leave a response »
« Pagina 1, 2, 3, 4 »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*