uzanc narasumber seminar nasional novel online seutas tali code security hacker indonesia komunitas it berita terbaru hari ini kabar banten radar banten hari ini aplikasi online shop jasa pembuatan website jasa seo model baju batik baju muslim couple baju busana muslim service komputer teknisi komputer service laptop jakarta paket internet murah provider internet terbaik di indonesia usaha warnet cara memakai hijab kerudung jilbab apa itu hosting hosting termurah free hosting jual dvd bokep jual dvd bokep murah jasa download kebaya modern sandal wanita busana muslim bokep download video bokep download video bokep korea anis merah download gratis suara kenari suara kenari mp3 free download ternak lele lele sangkuriang budidaya lele dota wallpaper gosugamers dota 2 dota 2 market wallpaper dota dota 2 wallpaper dota 2 update anyaman pandan topi bambu pengrajin topi
haji dan umrohbiro haji dan umroh pluspaket haji dan umroh plus wisata di bantenliburan ke pantaipaket tour travel banten umroh serangbiro umroh pluspaket haji dan umroh berita bantenrakyat bantenpendekar banten okezonejual mobil bekastoko online gratis komunitas itstaff executive komunitas hacker bangdjocerita dewasafoto abg bugil serang kota terpupuskan jasa seo sewa mobil murah jakarta jasa mobie tangsel tampilan bagus belajar seo seo murah dota 2 indonesia ternak lele google bot Data Maya dealer motor bekas prabotan rumah kicau burung verza indonesia community digital telekomunikasi dihina telekomunikasi kursus seo wajar aja pantai sawarna pantai anyer liburan ke pantai seo jakarta terpusatkan appacer orang sunda xone shop indonesia perabotan rumah resep makanan distributor tas rangsel pantai tanjung lesung jual tinta printer kota rambah emping banten jual rumah info loker kali gua

Citate

Fiul și mama (și tata)

gmocan : 9 mai 2017 8:12 : Citate, Marturii

Ceea ce vă ofer nu e decât o pregustare. Preotul și clasicistul Ioan-Florin Florescu ne pune la dispoziție, prin intermediul Editurii Polirom, un Jurnal scoțian. Este retrospectiva ultimilor ani (începând cu 2011) când, sub auspicii sensibile, a părăsit România pentru a-și trăi propria diasporă scoțiană. Sunt în plină lectură a cărții, dar mi-a atras atenția felul cum își descrie relația cu mama și, inevitabil, cu… tatăl cel violent.

Cea mai fascinantă jucărie pe care am văzut-o în copilăria mea a fost o lupă. Am văzut-o în mâna unui băiat, cum a aţintit-o la soare asupra unui petec de hârtie şi acela s-a aprins imediat. Mi s-a părut cea mai mare minune din lume şi, pe loc, i-am dat bicicleta mea în schimbul lupei. Acasă am inventat o poveste, că mi-au furat-o nişte ţigani. Nici nu mă omoram eu să mă plimb cu bicicleta. Dar să ai o lupă, abia asta era o chestie grozavă.
Nu mă mai săturam să-mi privesc degetele, unghiile, crestele şi şanţurile reliefului papilar, porii din piele, aluniţele şi firele de păr, apoi literele din cărţi, petele de cerneală de pe caiete, picăturile de supă, firimiturile, firele de păianjen şi musculiţele moarte, toate se arătau sub lupa mea ca o lume descoperindu-şi numai pentru mine contururile fascinante şi detaliile necunoscute. Mai târziu, când am făcut biologie la şcoală, luam apă din bălţi şi mă chinuiam ore în şir să văd euglena verde, pentru că profesoara ne spusese că euglenele mai dezvoltate pot fi observate cu o lupă puternică. Or, eu aveam o lupă puternică o lupă puternică. În tot acest timp, mama a intrat în camera mea la intervale regulate, să mă cheme la masă, ori să-mi aducă rufele călcate, sau să se refugieze din calea tatălui meu, dar niciodată n-am simţit nevoia să-i spun nimic despre mine şi nici ea n-a simţit nevoia să-mi spună despre ea, ca şi cum ne-ar fi fost ruşine unul de altul. Nu am vorbit cu mama, în toată copilăria mea, mai mult de câteva ore la un loc.

 

Leave a response »

Lumea noastră între „ce este” și „ce ar fi trebuit” să fie

gmocan : 9 mai 2017 7:45 : Citate, Filozofice

Într-o lucrare ce poartă semnătura lui Alexander Baumgarten (vestit clasicist clujean) și care se intitulează 7 idei înrâuritore ale lui Aristotel (Humanitas, 2012), aflăm despre starea profundă a lumii în care trăim prin comparație cu proiectul ei antic. Scrise cu inima, aceste gânduri sunt deopotrivă confesive și analitice. Autorul se confundă cu veacul, încercând să-l recupereze prin lectura celor de demult. Fragmentul nu trebuie comentat pentru că l-am strica și ar fi mare păcat…

Trăiesc într-o lume a cantităţii. Universul meu fizic este infinit, omogen şi măsurabil. Raportul meu cu lucrurile din jur e măsurat de etalonul valorii lor, iar eu m-am obişnuit să negociez la nesfârşit ce poate şi ce nu poate fi o marfă. Puţine nu pot fi o marfă, după părerea mea şi a multora, deocamdată: corpul, mintea, votul. Restul se cam vând şi se cam cumpără, deoarece constituie o marfă. Trăiesc într-o lume care produce resturi, deşi tradiţia filozofică îmi spune că lumea se compune doar din forme şi materii, şi că primele nu le pot lăsa niciodată neconsumate pe ultimele. Ştiinţele despre care am auzit vreodată tind să se unească într-o formulă cantitativă unică. Ştiinţa pe care o produc în schimbul unui salariu este măsurată musai de o altă ştiinţă, ştiinţa care măsoară alte ştiinţe, de parcă ea ar putea să arate cuiva cum intră noul în lume. De parcă noul ar putea intra în lume aşa, cu asistenţi.
Apoi, lumea calităţilor s-a refugiat în sufleţelul fiecăruia, rămânând oricui să stabilească ce este şi ce nu este important pentru el. Parcă n-ar mai exista calităţi universale, dacă nu ne apar sub forma sub forma opţiunii şi a bunului plac individual. De pildă, mă supără până în adâncul sufletului când cineva, venind să-mi vadă locuinţa, cu pereţii mai întâi sparţi şi apoi mângâiaţi de mine cu şpacluri, drujbe, vede ce a ieşit şi îmi spune că „mi-am personalizat“ casa. Sigur că mi-am personalizat-o, dar e doar jumătatea adevărului: de fapt, mă supără faptul că acest verb nou inventat neagă tacit partea de universal din orice obiect frumos făcut în locuirea mea intimă, ca şi cum la această ultimă parte nimeni nu mai are acces când îşi manifestă ordinea propriei solitudini.

Lumea nu a fost mereu aşa, ba dimpotrivă, până la venirea modernilor, cu izbânzile şi spaimele lor, ea era o lume a calităţii. Obiectele erau înlănţuite, în ierarhie, după valoarea lor şi schimbau: în sus, glorie, în jos, daruri; în sus, dorinţă, în jos, revărsare. De această lume sunt responsabili Homer, Platon, Aristotel, Plotin sau Avicenna. Ei au scris despre un lanţ de aur pe care se legănau zei şi zeiţe.
Lumea veche, a ierarhiilor, şi-a avut arhitecturile ei, uneori problematice, alteori splendide. În această lume poate fi căutat Aristotel. Lumea noastră s-a născut din eşecul ei. În eşecul ei trebuie să ne căutăm sensul. De aceea e de citit Aristotel, şi de aceea el nu e de citit oricum: trebuie să-l citim ca să înţelegem cum lumea calităţilor, în coliziunea sa medievală cu universul creştin, a intrat în criză şi i-a lăsat locul celei noi. De ce lumea unui cer mereu rotitor, cum îl voia Aristotel, nu putea fi cerul unui Dumnezeu creator şi atoateporuncitor, care n-a acceptat nici un intermediar spre noi, nici măcar pe propriii lui îngeri, de teamă să nu recunoască cineva în ei motoarele care, cu gingăşia lor, împingeau planetele înainte în aceleaşi cercuri perfecte ale lumii calităţilor.

 

Leave a response »

Rugăciunea săptămânii (99)

gmocan : 27 aprilie 2017 14:37 : Citate

Doamne, grăbește, sârguiește, ajută-mi, sprijinește-mă și mă învrednicește să stau neostândit înaintea divanului Tău cel înfricoșat. Să nu biruiască păcatele mele cele mai multe decât nisipul mării adâncul iubirii Tale de oameni… Să nu ațipească, nici să nu adoarmă îngerul meu păzitor, iar noaptea să nu mi se arate ceva din cele spurcate ale zilei sau de după zi. (…)

Dăruiește-mi mie odihna nopții ca să petrec ziua întru dragostea dumnezeirii Tale celei negrăite și dă genelor mele somn ușor, pentru ca nici limba, unealta cântărilor de laudă, să nu rămână multă vreme moartă… Și mă scoală din somn la ceasurile potrivite cântărilor de laudă din miezul nopții și de dimineață, ca să Te slăvesc pe Tine, Lumina cea neapropiată, împreună cu puterile cerești și cu îngerii Tăi.

(Grigore Teologul)

Leave a response »

Crucea: simbol și semnificație

gmocan : 14 aprilie 2017 10:34 : Citate

cine-este-omul-acesta-f

Și vineri Isus a murit motivat de dragoste. El a spus că aceasta a fost alegere Lui. Nu a lui Pilat, nu a lui Irod, nu a lui Cezar. Nu a marilor preoți. Nu a mulțimii. El a spus: „Eu îmi dau viața pentru oile mele… Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși.”

Crucea a devenit cel mai recunoscut simbol din lume. Ea marchează mai multe morminte, împodobește mai multe bijuterii și se înalță peste mai multe biserici decât orice alt semn. Oamenii își fac semnul crucii atât în biserici, cât și pe terenul de baseball. Găsirea unui logo potrivit este o afacere bănoasă, dar nicio corporație, nicio țară sau cauză nu a reușit să producă un semn care să fi rezistat atâta vreme sau să fie atât de răspândit.

Tocmai larga răspândire a crucii ne face să uităm că ea este un simbol foarte ciudat. Crucea era mijlocul umilitor de execuție a deținuților în Imperiul Roman. Imaginează-ți cum ar fi să aleagă cineva drept logo pentru ceva un scaun electric, o spânzurătoare sau o ghilotină.

Crucea s-a transformat din simbol al puterii imperiului în simbolul dragostei jertfitoare a lui Dumnezeu. S-a transformat din expresia amenințării absolute în expresia speranței absolute. Într-un sens, ea a ajuns să semnifice tocmai opusul scopului ei inițial – că puterea sacrificiului asumat este mai mare decât puterea coerciției.

Cum s-a întâmplat acest lucru?

A fost alegerea lui Isus. El a ales să moară pe cruce. După vinerea aceea, nici crucea și nici lumea nu a mai fost ca înainte.

(Fragment din Cine este Omul acesta?,

de John Ortberg, Oradea: Scriptum, 2013, p. 203 și urm.)

Leave a response »

„Rugăciunea este responsabilitatea fiecărui creștin”

gmocan : 7 aprilie 2017 13:42 : Citate

luptatorul

Frica de oameni este cel mai mare impediment al nostru în cunoașterea și slujirea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne poate vorbi sincer și deschis doar dacă renunțăm la grijile noastre în legătură cu ce cred oamenii despre noi și cu așteptările noastre de la alții. Adesea avem idei preconcepute despre felul în care trebuie să se schimbe o persoană înainte să poată veni la Hristos. Și, cu toate acestea, când Isus ne-a chemat să fim pescari de oameni, El ne-a spus să ieșim și să-i aducem înăuntru; El nu ne-a spus să curățăm peștii înainte de a-i aduce în bisericile noastre. Eu încă nu am văzut un pește care a fost curățat înainte de a fi prins. (…)

Creștinii sunt chemați la o viață de rugăciune, dar mulți au ajuns să considere rugăciunea ca fiind chemarea Majordomului lor Ceresc pentru serviciul zilnic sau strigarea Salvamarului lor Ceresc când se îneacă în circumstanțele zilnice. Cu siguranță Dumnezeu are pentru noi mai mult decât atât. (…)

Rugăciunea este responsabilitatea fiecărui creștin. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune să ne rugăm, Însă noi nu ne rugăm numai pentru că așa trebuie; ne rugăm pentru că a vorbi cu Dumnezeu este un privilegiu. Rugăciunea înseamnă a intra într-o relație cu Dumnezeu pentru a putea identifica voia Lui într-o chestiune și pentru a chema împlinirea voii Lui pe pământ.

(Fragment din Cum să devii un luptător în rugăciune, de Elizabeth Alves – Oradea, Metanoia, 2016, p. 26)

Leave a response »
« Pagina 1 »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*