Eram într-o seară la biserică. Era o seară obișnuită de joi, cu o prezență mai redusă decât duminica. Frățietatea se închina Domnului în tihnă, alternând cântarea cu rugăciunea. O adolescentă urma să cânte, urmată de o soră mai în vârstă. Generația nepoților și a bunicilor a fost reprezentată – mi-am zis.
Se ridică un frate din biserică și, pășind spre microfon, încearcă să ne îndemne la rugăciune. Citește 2Tim. 3.14-4.5, iar apoi ne invită să ne cerem o bună creștere spirituală. Mi-am aruncat privirea pieziș peste text în timp ce-l ascultam. Aproape fără efort mi-au sărit în ochi cele patru trepte ale maturității noastre în credință. Deja mi-l și imaginam pe Timotei, copilul preaiubit…
Învățarea aș pune-o la temelie. Lucrurile pe care le-ai învățat, spune apostolul. Timotei făcuse dovada unei acumulări fericite. Cuvântul Domnului a pătruns în mintea lui fragedă tot mai adânc și tot mai sigur. Rigoarea mamei și candoarea bunicii au lucrat de minune. Din ce în ce mai conștient, ucenicul lui Pavel citește, memorează și meditează. Detaliile prind culoare, nuanțele se disting tot mai bine. În același timp întrebările se înmulțesc, dar demersul continuă.
Convingerea survine parcă de la sine. Lucrurile… de care ești deplin încredințat – precizează maestrul. Umblarea cu Domnul este mai mult decât o acumulare de versete și doctrine. Ea trebuie să fie ceva viu, dinamic, trecut prin întreaga personalitate. Cel convins poate să-i convingă pe alții, cel neconvins niciodată. Îmi place asta la Pavel: nu promovează decât oameni cu convingeri puternice. Aceștia vor fi oricând în stare să predea ștafeta. Creștinul ce se maturizează nu transmite doar informații ci mai degrabă convingeri puternice. Este molipsitor să-i fi prin preajmă.
Rămânerea este proba timpului. Tu însă rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat – citim în continuare. Bine spunea Jonathan Swift: Pe lumea asta nu întâlnești nimic mai statornic decât nestatorncia. Pavel scrie ultima scrisoare, iar apelul la consecvență este precum cântecul de lebădă. Ar vrea să-și știe ucenicul statornic și temerar. De obicei rămânerea în învățătura Dumnului nu are nimic spectaculos, ba chiar poate fi disprețuită. Cu toate acestea, numai cine învinge până la sfârșit va primi răsplata Dumnezeului nostru.
Proclamarea ne apare în aceeași consonanță. Te rog fierbinte… propovăduiește Cuvântul – insistă apostolul. Mântuirea lui Dumnezeu ne-a fost dată nu doar pentru noi. Fiecare este chemat, în mediul lui, să proclame adevărul normativ al lui Dumnezeu. Deși contextul în care ne aflăm este potrivnic Evangheliei, îndârjirea noastră ar trebui să fie pe măsură. Urgența proclamării este o temă importantă a Noului Testament, deci ar trebui să fie prioritară și în viața noastră. Așa cum suntem dispuși să lăudăm un produs ori un om anume, de ce nu am fi gata să-L mărturisim pe El. Aici nu e vorba de o opțiune, ci de o poruncă.
Sunt recunoscător Domnului pentru acea seară. Când totul pare o dulce inerție, ceva se poate întâmpla. Textul biblic îți poate face cu ochiul în mod inedit. Așa mi s-a întâmplat și mie, iar după ce am ajuns acasă am aprofundat tema. S-a născut mai apoi o serie de mesaje biblice la care țin mult. Le rostesc de obicei la întâlniri de tineret, dar cred că potrivesc și cu alte ocazii. Toți avem de luptat cu infantilismul spiritual; pentru toți există încă o treaptă. Viața creștină este o aventură ce implică efort, sensibilitate și curaj. Să înaintăm așadar!