Frica funcționează ca un sistem de alarmă a cărui funcție, la fel ca toate semnalele de alarmă, este de a ne atrage atenția asupra unui pericol, pentru a ne permite să-i facem față mai bine. Problema este că acest semnal de alarmă poate fi mai mult sau mai puțin bine reglat.
O frică normală este o alarmă eficient calibrată în activarea, precum și în reglarea ei. În activare, alarma de frică nu se declanșează decât cu bună știință, în fața unui adevărat pericol, și nu la posibilitatea sau la amintirea unui pericol. Ea ține seama de context: dacă sunteți la trei metri de un tigru în junglă, vă este frică; dacă este în cușcă, frica se diminuează. Intensitatea ei este proporțională cu pericolul și ne dictează cum să acționăm corespunzător… În reglarea ei, teama normală se stinge ușor, o dată ce pericolul a trecut și am conștientizat că nu era atât de amenințător… Această reglare rapidă a fricii reflexe facilitează acțiunea de adaptare: o dată ce și-a jucat rolul de alarmă, frica trebuie să dispar, în caz contrar ea devine inutilă și periculoasă… Frica poate fi modulată, țintită spre un pericol sau altul. Îi pot regla sensibilitatea în funcție de contextele și de nevoile mele: pe calculatorul meu mental, nu-mi activez programul de teamă când mă dus să-mi fac cumpărăturile în cartier, însă îl activez dacă trebuie să merg prin junglă sau printr-un cartier dubios noaptea. Pot exercita un control relativ asupra acestei „programări” a fricilor mele…
O frică patologică se aseamănă unei alarme prost reglate, atât în activarea, cât și în reglarea ei. Când activarea ei este anormală, frica se declanșează prea des pentru praguri de periculozitate prea joase. Sunteți victima alertelor false frecvente, ca un animal hăituit, o gazelă la adăpat, care tresare și o ia la fugă la cel mai mic zgomot sau mișcare a frunzelor. Declanșarea fricii este prea puternică, fără flexibilitate, tot timpul sau pentru nimic: teama nu este modulată și se transformă foarte repede în panică… Frica patologică are nevoie de mai mult timp pentru a scădea în intensitate și a se calma. În plus, are tendința de a se declanșa foarte ușor: este fenomenul de recurență a fricii. Cu cât mi-e teamă mai violent și mai des, cu atât teama va reveni mai puternic și mai ușor… Aceste temeri patologice, aceste „frici rele” cum erau numite altădată, reprezintă terenul fobiei.
(Din Psihologia fricii. Temeri, angoase și fobii, de Christophe André, trad. Daniel Voicea, Meteor Publishing, București, 2019)