Eticheta

modernitate

m

Istoria și neputința islamului

Islamul, care în cele din urmă a câștigat premiul cel mare, a fost o comunitate care s-a extins din secolul VII până în secolul XVII, dar niciodată una dinamică. ÎNtr-un fel, acest lucru este surprinzător. Islamul a avut de la bun început avantaje tehnice și intelectuale de invidiat, de care Occidentul ducea o lipsă flagrantă. În expansiunea lor uimitoare, arabii și-au îngăduit să fie slujiți de...

Nostalgia și vanitățile ei

Această groază în fața necunoscutului pe care o resimt contemporanii mei, mă locuiește și pe mine, dar încerc să o țin la respect. Vanitate a nostalgiei… Să încercăm să ne imaginăm, ca să ne mai descrețim frunțile, o ipoteză la urma urmei cât se poate de probabilă. În timpul interminabilei perioade de trecere de la paleolitic la neolitic (câteva secole), trebuie că vor fi existat bărbați și...

Întrebarea săptămânii (8)

Reuși-vor uneltele omului, creațiile lui, cu poftele nemăsurate și ambițiile pe care le nălucesc, lipsite de frâul pe care îl constituie vedenia întregului din care fac parte, să pună stăpânire pe om și să se întoarcă împotrivă-i, dislocându-l din centrul creației și smintindu-l din propria condiție umană, adică, făcându-l neom? Sau izbuti-va omul, în ceasul al unsprezecelea, să își găsească...

BOR-ul și ctitoria statului român

Am citit cu plăcere articolul postat de Dan Tapalagă pe HotNews.ro. Îmi place retorica întrebării din titlu: Ce caută Biserica Ortodoxă în Constituție? Chiar așa! Ce caută oare?! Nu cumva avem aici (din nou) dovada unei coabitări suspecte între biserică și stat?! Dacă biserica majoritară, longevivă și imbatabilă a stat (sau nu) la baza formării României moderne, e încă de discutat. Istoria...

„Lumea este înnebunită de politică”

In momentul de fata, noi nu avem puncte de vedere nobile pentru ca lumea este innebunita de politică. Ceea ce ar trebui facut este sa depolitizam cultura si sa culturalizam pe oamenii politici. Dar, in acest moment, toata lumea nu vede decat prin ochii politicii, iar evadarea o constituie sportul. Cred ca asistam la o abrutizare de proportii de care sunt in mare parte vinovati intelectualii. Ei...

Femeile: bune gospodine

În lumea începutului de secol XX, femeile trebuie să fie mai întîi de toate bune gospodine. Se pot instrui, dar pe timpul lor şi fără a ieşi din atribuţiile menajului. Cît despre fericirea femeii… drumul trece prin fericirea masculină… În societatea românească de astăzi nu s-a depăşit prea mult această dilemă. Răspunsurile, oricît de mult ne-am preface – şi oricît de liberali s-ar da...

Cinicii de ieri și de azi

Un cinic de astăzi nu mai este aceași persoană la care s-au referit grecii atunci când au folosit acest termen. Pentru greci, cinicul era un critic al culturii contemporane pe baza legii rațiunii și a legii naturale; era un revoluționar raționalist, un urmaș al lui Socrate. Cinicii moderni nu sunt gata să urmeze pen nimeni. Eu nu au credință în rațiune, nici criteriu pentru adevăr, nici vreun set...

Creștinismul și lucrurile pământești

Orice religie s-a plasat în matca unei anumite civilizații. A crescut odată cu ea, a suferit perturbațiile istoriei, s-a deformat și s-a dinamizat în același ritm. Creștinismul nu a făcut nici el excepție de la regulă. Religie profund transculturală, creștinismul s-a confruntat cu o sumedenie de civilizații. Aceste confruntări au avut un impact determinant asupra lui, iar lucrurile sunt în plină...

Primejdiile istoricismului

S-ar putea argumenta că indivizi cărora le-a plăcut să-și bage nasul peste tot, cum ar fi, mai ales, Boețiu, au adus secretul la lumină. Dar în climatul intelectual pe care am reușit în sfârșit să-l impunem în întreaga Europă apuseană, lucrul nu ne încurcă prea tare. Doar studioșii mai citesc cărți vechi, dar și pe ei i-am pus la respect, încât acum, dintre toți oamenii, de la un studios te...

Riscurile civilizației

Am citit-o cu nesaț și încântare. Se numește Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate și este scrisă de eruditul Konrad Lorenz. Publicată la editura Humanitas, prima ediție vedea lumina tiparului în 1996, a doua în 2012. Autorul? Laureat al Premiului Nobel pentru medicină și fiziologie (1973) dar și fondatorul etologiei (știința comportamentului animal). Vă întrebați pe bună dreptate: ce...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.