Riscurile civilizației

R

Am citit-o cu nesaț și încântare. Se numește Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate și este scrisă de eruditul Konrad Lorenz. Publicată la editura Humanitas, prima ediție vedea lumina tiparului în 1996, a doua în 2012. Autorul? Laureat al Premiului Nobel pentru medicină și fiziologie (1973) dar și fondatorul etologiei (știința comportamentului animal). Vă întrebați pe bună dreptate: ce legătură au toate astea cu civilizația?! Ei bine, lucrarea cu pricina reușește să facă antropologie plecând de la elemente preluate din zoologie. Ingrat, s-ar putea obiecta. Și totuși, nu. Lorenz este un analist fin, iar comparațiile lui sunt drăguțe și inofensive.

Astfel, pornind de la realități fizice (cu detalii despre univers și viața animală), autorul face sondări în realitatea socială. Pe această filieră, el identifică următoarele opt păcate: suprapopularea, pustiirea spațiului vital, întrecerea cu sine însuși; moartea termică a simțurilor; decăderea genetică; sfărmarea tradiției; receptivitatea la îndoctrinare; armele nucleare. Pentru a nu ne lungi prea mult, voi încerca o sinteză a argumentelor oferite. Desigur că este o manieră reducționistă, dar o prefer, lăsându-vă să degustați întreg materialul la contactul cu cartea.

Suprapopularea nu este condamnată în sine (nu e drept să decidem noi câți să fim pe planetă!), ci felul în care ne-am urbanizat. Excesiv, obositor și frustrant, visul urbanității noastre s-a transformat într-un coșmar relațional. Pustiirea spațiului vital se referă la risipa de resurse disponibile oricum într-o cantitate insuficientă. Prezervarea resurselor (fapt impecabil înțeles de animale!) a devenit o armă electorală, un discurs demagogic și un mijloc indirect de îmbogățire a câtorva. Moartea termică a simțurilor face trimitere la incapaciatea omului modern de a se relaționa cu natura. Datorită hiper-tehnologizării, simțurile noastre devin extrem de necizelate. Trăind tot mai mult printre mașini ajungem încet-încet să ni se atrofieze o bună parte din simțuri. Decăderea genetică subliniează cum – de la o generație la alta – se nasc prunci tot mai slabi sub aspect imunologic. Organismul uman este vlăguit din generație în generație, iar rezistența lui în fața virușilor și a maladiilor de tot felul este scăzută. Această fragilitate a corpului omenesc (și nu numai a corpului) este o plagă a timpului nostru. Sfărmarea tradiției redă incapacitatea omului de a-și mai asuma istoria. Vrăjiți aproape total de un viitor implauzibil, suntem gata să plătim oricât pentru el. Tot ce a fost trainic cândva (virtuțile, valorile, cutumele) sunt date acum la o parte cu o lejeritate uimitoare. Receptivitatea la îndoctrinare este o consecință a suspendării noastre în istorie. Pe măsură ce temelia este tot mai slabă, iar adevărurile normative pulverizate, omul civilizat este atât de labil sub aspect ideatic. Concepte incoerente sau iraționale pun cu ușurință stăpânire pe o minte săracă în noțiuni. Armele nucleare încheie dezbaterea lui Lorenz. Fără a-i diminua pericolul, fără nici o ironie ieftină, el arată totuși cum acest pericol este poate cel mai ușor de evitat. În raport cu celelalte șapte, înarmarea nucleară ține de o mână de oameni și nu este un fenoment larg răpândit în fapt. Totuși, el pare a fi vârful de lance a tuturor progreselor și năzuințelor civilizației noastre.

În fine, K. Lorenz nu este primul care atrage atenția asupra acestor lucruri. Critici ai (post)modernității au fost nu puțini și credem că vor mai fi. Doar că el o face de pe o poziție greu accesibilă altora. Și, mai este ceva: deși argumentația este laborioasă, el reușește s-o simplifice elegant. Fără să-i scape nici un detaliu important, autorul nu se pierde totuși în detalii. Este concis și provocator, așa cum îi șade bine unei astfel de cărți. E un deliciu pe care-l poți savura într-o seară liniștită, dar care apoi va declanșa o neliniște doctă în tine. Toți însă avem nevoie de asemenea reverii…

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.