Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni. (Mat. 5.13)
Vorbind despre rolul nostru al fiecăruia în Împărăția lui Dumnezeu, C.S. Lewis afirma: O cârtiță trebuie să sape spre slava lui Dumnezeu, un cocoș trebuie să cânte. Suntem mădulare ale aceluiași trup, dar mădulare diferențiate, fiecare cu vocația lui. Plastică și elocventă comparație. Fiecare avem responsabilități concrete în ochii lui Dumnezeu. Cuvintele lui Isus ating însăși esența problemei: noi trebuie să fim reprezentanții bravi ai Împărăției lui Dumnezeu.
Fără să ne infatuăm, trebuie să recunoaștem aici planul lui Dumnezeu. Deși putea să Își reprezinte Împărăția printr-o succesiune de miracole, El alege s-o facă prin noi, copiii Lui. Este o onoare pe care niciodată n-o vom înțelege, dar pe care trebuie s-o aplicăm în viața de zi cu zi. Ființe căzute în păcat de la Adam încoace, nouă ni se încredințează transmiterea acestui mesaj în lume. De altfel, cine ar fi putut să exprime mai bine măreția harului decât omul – ființa care are cea mai mare nevoie de el.
Îngrijorarea lui Isus cu privire la noi – ca și sare și lumini în lume – are legătură cu calitatea spirituală. Mărturia se poate altera, iar atunci impactul ei este compromis. E așa de riscant să pășim prin lumea aceasta crezând doar că avem ceva de spus, dar în fond să nu avem. Să ne înșelăm în felul acesta pe noi dar și pe cei cu care intrăm în contact. Sarea e bună atâta vreme cât sărează; lumina e bună atâta vreme cât luminează. Când una e perimată iar alta e slabă, planul inițial este compromis.
Putem totuși să ne păstrăm în cea mai bună formă ca și martori ai Lui? Putem învinge spiritul corupt al lumii în care trăim și să punem în loc lumina revelației divine? De unde să luăm resursele ce ne sunt așa de necesare? Cu această ultimă întrebare cred că am ajuns în miezul problemei. Resursele sunt în afara noastră și ne sunt date la cerere. În economia lui Dumnezeu nu poți poseda ceea ce nu ai credință să ceri – spunea John Oswalt. De la El primim conținutul mesajului dar și puterea de a-l transmite. Tot El ne furnizează și tenacitatea de care avem nevoie, mai ales atunci când întâmpinăm reticența semenilor.
În tinerii de azi există o slăbiciune, însă nu etică, ci de energie a conștiinței – spunea Luigi Giussani. Mi-am permis acest citat nu pentru a-i apostrofa pe tineri, ci pentru a ne deschide cu toții ochii. Suntem așa de blazați adesea, deși purtăm un mesaj atât de glorios. O lume întreagă se zbate în neputință și păcat, iar noi cădem pradă intimidării. Primii creștini nu erau așa, dar nici adevărații creștini de-a lungul secolelor. Zestrea ce ne-au lăsat-o e încărcată de conștiință și acțiune. Mesajul mântuirii clocotea în inima lor și nu-i lăsa să stea indiferenți.
La aceste lucruri ne-a chemat și pe noi Dumnezeu. Cuvântul Său ne furnizează întregul material necesar; experiența cu El ne oferă și ea imboldul necesar. Nu avem decât una din două variante: ori ne influențăm semenii, ori ajungem călcați în picioare de ei. Variante de mijloc nu există decât în imaginația noastră. Suntem chemați la acțiune săvârșită în iubire. Să nu uităm cum începe afirmația lui Isus: Voi sunteți… Nimic opțional aici. Totul este pus sub formă imperativă, totul conduce spre o anumită urgență. Timpul e pe sfrârșit, așa ca trebuie să ne apucăm de lucru. Bine spunea cândva Filon din Alexandria: Ori de câte ori strălucește lumina dumnezeiască, omenescul apune, iar când aceea apune, aceasta câștigă putere și răsare.