Fântâna lui Agar

Sclavă într-o familie de oameni bogați, cu mare trecere la stăpâna ei Sarai, Agar este profilul femeii exploatate în societatea antică. Temându-se că va rămâne fără urmași, stăpânul casei – Avram – are relații cu ea. Desigur, după o îndelungă consultare cu soția și – dacă judecăm strict biblic – la îndemnul acesteia (Gen. 16). Procedeul – deși revoltător în sine – era uzual în epocă. Numai că, odată rămasă însărcinată, Agar devine arogantă, disprețuindu-și stăpâna. Cum situația era și așa tensionată, Sarai nu poate rezista, așa că în face zile amare. N-o alungă, dar o determină să plece singură.

Iat-o pe Agar singură în pustie, lângă un izvor de apă. Femeie însărcinată și fără protecție de nici un fel, Agar face dovada unei vulnerabilități totale. Orice i se putea întâmpla, oricând viața ei se putea sfârși într-un mod stupid. Deși sclavă, ea avea o anumită protecție în casa stăpânilor ei, dar acum totul se năruise. Totul devenise imprevizibil și lipsit de speranță. Dar tocmai atunci, în cea mai adâncă întristare, Îngerul Domnului se arată. Înțelegem că – oriunde ai fi – Dumnezeu te găsește. De ce o face? Pentru a îți da o direcție. Agar fugea de stăpâna ei (și avea motive), iar Îngerul îi cere să fugă la stăpâna ei (deși nu avea motive). A face cale-ntoarsă însemna că te bizui exclusiv pe promisiunile lui Dumnezeu. I se spunea că va ajunge un neam mare și că, indiferent de circumstanțe, Dumnezeu va fi alături de urmașii ei. În mijlocul mâhnirii, Îngerul Domnului îi vorbește despre pruncul ce se va naște, îi anunță numele – Ismael – și-i dă acestei femei o nădejde.

Întreaga angelofanie se consumă la o fântână. Lahai-Roi se va numi ea, arătând spre una dintre atributele lui Dumnezeu: Fântâna Celui viu care mă vede. Era locul unde înțelesese doctrina omniprezenței lui Dumnezeu, unde constatase personal că El există și că-i pasă de oameni. Fără spectatori, Agar trăiește una dintre cele mai mari experiențe ale vieții ei. Apoi, plină de încredere, se întoarce în casa lui Avram. Băiatul se va naște, viața nu va fi roză, vor urma alte încercări și exilări, dar această femeie are deja temelia propriei întâlniri cu Dumnezeu. Nimic nu mai putea s-o clintească în mod definitiv, nici o încercare nu mai era prea mare pentru viața ei. În fiecare zi clădea relația ei Domnul și își trăgea seva din promisiunile rostite la fântână.

Experiența Agarei ar trebui să ne motiveze și pe noi. În cele mai întunecate momente ale vieții, ar trebui să ne ridicăm ochii spre Dumnezeu. Relația noastră cu El capătă greutate în astfel de momente. Fără aceste puncte de tensiune viața noastră spirituală ar fi lâncedă. Blazarea și deznădejdea ar pune stăpânire pe inima noastră în mod definitiv. Prin urmare, fiecare trebuie să avem fântâna noastră. Lahai-Roi nu este un nume dat cândva unui izvor, ci numele pe care fiecare trebuie să-l dăm propriei experiențe cu Dumnezeu.