- Pilat din Pont: Pontius Pilatus (lat.), al cincilea prefect al Iudeii, a fost numit în anul 26 d.Hr. și a activat până în anul 36 d.Hr. Ceea ce știm despre cariera sa provine de la Iosif Flavius, Filon din Alexandria, Tacit, inscripția praefectus din 1961 din Cezareea și din NT (Fapte 3:13; 4:27; 13:28; 1Tim 6:13). Informațiile despre Pilat din tradiția bisericească ulterioară și din literatura apocrifă sunt de o veridicitate îndoielnică.
- Nomenclatorul Pontius sugerează că Pilat era din regiunea Samnium din centrul Italiei. Deși funcția de guvernator era o numire imperială, preferința lui Pilatus a fost probabil impusă de comandantul pretorian antisemit al lui Tiberius, Sejanus. Detaliul că soția lui Pilat l-a însoțit (Mt 27.19) este confirmată de o schimbare de politică în anul 21 d.Hr. care permitea un astfel de aranjament (după cum confirmă Tacit, în Anale).
- Ca și stil de guvernare, Pilat a fost disprețuitor față de sensibilitățile religioase evreiești și deliberat provocator. Diferit de stilul guvernatorilor romani anteriori, Pilat a adus la Ierusalim, într-o anumită ocazie, steaguri militare purtând imagini ale împăratului. El a ignorat demonstrațiile și a respins rugămințile celor care l-au urmărit până la Cezareea. Înconjurându-i în secret cu trupe pe evreii care s-au adunat în fața tribunalului său din stadion, i-a amenințat cu moartea. Hotărârea evreilor de a obține satisfacție chiar dacă aceasta însemna un măcel în masă, l-a determinat însă pe Pilat să înlăture stindardele.
- Pilat a provocat și mai multă ură finanțând construcția unui apeduct prin confiscarea fondurilor sacre evreiești. Protestele au fost întâmpinate cu o forță brutală, ceea ce a dus la o panică ce a luat multe vieți evreiești. Unii identifică acest eveniment cu episodul despre masacrarea de către Pilat a unor galileeni (Lc 13.1-2; 23.12).
- Chiar și la baterea monedelor, Pilat nu a ținut cont de sensibilitățile iudaice. Monedele din perioada 29-31 d.Hr. prezintă embleme religioase romane. Evreii serioși au fost scandalizați.
- La scurt timp după execuția lui Sejanus, în anul 31 d.Hr., Pilat a ridicat la reședința sa din Ierusalim un set de scuturi votive de aur purtând numele lui Tiberius și al său. Protestele au fost din nou înregistrate de elitele iudaice, inclusiv de cei patru fii ai lui Irod, și au fost trimise scrisori de rugăminți către Tiberius. Împăratul a fost foarte nemulțumit de acțiunea lui Pilat și a ordonat ca scuturile să fie mutate imediat în Cezareea.
- Demiterea lui Pilat a survenit în urma unui conflict militar împotriva samaritenilor. În anul 36 d.Hr., un anumit samaritean a comandat o urmărire înarmată declarând că știe unde se află vasele sacre ascunse de Moise lângă Muntele Gerizim. Pilat le-a blocat calea, iar în bătălia care a urmat mulți samariteni au fost măcelăriți sau luați prizonieri, iar liderii lor executați. O delegație samariteană a adus plângere legatului sirian, reprezentând acțiunea lui Pilatus drept un măcel de nevinovați. Vitellius i-a ordonat lui Pilat să se întoarcă la Roma și l-a trimis pe Marcellus ca supraveghetor. Tiberius a murit (16 martie 37 d.Hr.) înainte ca Pilat să ajungă la Roma. Nu mai știm nimic despre el după aceea.
- Filon îl descrie pe Pilat ca pe un om mândru și răzbunător, care poseda un temperament înflăcărat, iar în descrierea administrației sale vorbește despre „mită, insulte, jafuri, ultraje și răni gratuite, execuții fără proces, cruzime neîncetată și extrem de gravă”. Acțiunile erau angajate în mod provocator, iar rezistența era întâmpinată cu o încrâncenare care ducea fie la cedări jenante, fie la vărsări de sânge îngrozitoare. Se consideră că maniera domniei lui Pilat a fost mai degrabă o reflectare a neatenției lui Tiberiu.
- Relatările din NT despre comportamentul lui Pilat în procesul lui Isus se potrivesc bine cu celelalte note despre guvernarea sa. Relația dintre Pilat și Irod Antipa în trimiterea lui Isus (Lc 23,12), maleabilitatea lui Pilat sub amenințările evreilor (Mt 27,15-26; Mc 15,6-15; Lc 23,13-25; Ioan 18,39-19,12) și fraza cinică și provocatoare pe care a pus-o pe titulus-ul lui Isus, inscripția de pe cruce (Mt 27,38; Mc 15,26; Lc 23,38; Ioan 19,19-22), exemplifică această coerență.
Scrie un comentariu
