Isus împlinise treizeci de ani. Vârsta cea bună și hărăzită. Mai nevârstnic, omul nu-i decât o nădejde; îl stăpânesc simțămintele și iubirile tuturor; nu-i cunoaște bine pe oameni, nu poate deci să-i iubească cu acea iubire înduioșată și miloasă cu care trebuie să fie iubiți oamenii, iar dacă nu-i cunoaște și nu-i în stare să-i iubească, n-are căderea să vorbească cu greutate, nici putința de-a se face ascultat, nici harul să-i poată mântui. (…)
Isus venea în mijlocul celor care păcătuiseră, dar păcat nu săvârșise. Venea să se scalde-na apa curgătoare sub ochii lui Ioan, dar înlăuntru-i pată n-avea. Sufletul lui Isus era sufletul unui copil, atât de copil încât îi întrecea pe învățați în învățătură și pe sfinți în sfințenie. Nici urmă din asprimea puritanului, ori din înfiorarea înecatului…
Și totuși, Isus vine în mijlocul vălmășagului de păcătoși, să se cufunde în Iordan. Taina aceasta nu e tainică pentru cel care nu vede în botezul reînnoit de Ioan doar înțelesul cel mai obișnuit.
Cazul lui Isus e unic. Botezul lui Isus e la fel ca oricare altul, la cea dintâi vedere, dar se tălmăcește într-alt chip. Botezul nu e doar curățirea cărnii ca simbol al voinței de-a curăța sufletul, rămășiță din primitiva analogie cu apa care spală petele trupești și le poate șterge și pe cele sufletești. Această metaforă fizică, de folos în simbolistica de rând, ceremonie necesară în ochii trupești a celor mulți, care au nevoie de-un sprijin material spre a crede în ceea ce nu-i material, nu se potrivea lui Isus.
Dar El S-a dus la Ioan cât să se-mplinească proorocia Premergătorului: îngenuncherea Sa în fața proorocului focului e recunoașterea menirii aceluia drept sol care și-a făcut datoria, care de-acuma poate spune că și-a împlinit chemarea. Isus, supunându-se acestei simbolice ungeri, îi dă lui Ioan întărirea legiuitei ungeri de Premergător…
Isus tocmai se pregătea să înceapă o nouă epocă a vieții Sale, de fapt adevărata-I viață. Cufundându-se în apă, mărturisea voința de-a muri, dar, totodată, credința statornică în înviere. Nu coboară în râu să se spele, ci spre a dovedi că-Și începe viața cea de-a doua, că moartea Lui va fi doar o părere, precum părere a curățirea lui Isus în apa Iordanului.
(Din Viața lui Isus, de Giovanni Papini, Ed. Orizonturi, București, 2012, pp. 66-68)