Isus se urcă la Templu ca să nimicească Templul. Le va lăsa romanilor lui Titus truda de a-i dărma zidurile, de a-i sparge pietrăria, de-a pune foc clădirilor, de a-i prăda bronzul și aurul, de-a schimba în grămezi de pietre fumegânde măreața cetățuie a lui Irod. Dar Isus nimicește, a nimicit avuțiile pe care Templul cel trufaș le tot scoate în văzul oamenilor, cu pietrele-i așezate una peste...
Isus împlinise treizeci de ani. Vârsta cea bună și hărăzită. Mai nevârstnic, omul nu-i decât o nădejde; îl stăpânesc simțămintele și iubirile tuturor; nu-i cunoaște bine pe oameni, nu poate deci să-i iubească cu acea iubire înduioșată și miloasă cu care trebuie să fie iubiți oamenii, iar dacă nu-i cunoaște și nu-i în stare să-i iubească, n-are căderea să vorbească cu greutate, nici putința de-a...
În vreme ce Isus mânuia tesla și colțarul în dugheana Lui din Nazaret, un glas răsunase din pustiu, dinspre părțile Iordanului și ale Mării Moarte. Cel din urmă dintre prooroci, Ioan Botezătorul, îi chema pe iudei la pocăință, vestea apropierea Împărăției cerurilor, propovăduia neîntârziata venire a lui Mesia, îi dojenea pe păcătoșii ce alergau la el și-i cufundat în apa râului, pentru ca acea...
Dacă Dumnezeu disprețuia jertfele de vite și cerea doar curățenie sufletească și rugăciune ascunsă, preoții puteau închide porțile sanctuarului, ca să se apuce de altă meserie; negustorii de boi, de viței, de oi, de miei, de iezi, de porumbei și de vrăbii ar fi văzut scăzându-le, ba chiar spulberându-li-se orice fel de căștig. Dacă, spre a fi iubit de Dumnezeu, omul era ținut să-și schimbe viața...
Isus S-a născut într-un staul. Un staul, staul adevărat, nu-i porticul sprinten, ușor, pe care i L-au zidit pictorii creștini Fiului lui David, parcă rușinați că Dumnezeul lor stătuse culcat în sărăcie și murdărie. Precum nu este nici ieslea de ipsos pe care închipuirea cofetărească a iconarilor a născocit-o în vremurile noastre; ieslea curată și drăgălașă, trandafirie, cu jgeabul lustruit și...
Isus a fost meșteșugar întru cele pământene, mai înainte de-a fi Făuritor de suflete; a fost sărac, mai înainte să-i cheme pe calici la ospățul împărăției Sale. Nu S-a născut printre avuți, într-o casă bogată, într-un pat așternut cu puf și purpură. Coborâtor dintr-un Rege, trăiește în dugheana unui lemnar; Fiu al lui Dumneze, S-a născut într-un staul. Nu face parte din tagma celor mari, din...
Trupul rănit al lui Hristos se odihnea în sfârșit pe un pat de mirodenii, în stânca din livadă. Dar duhu-I, desferecat de greoaia povară tinoasă, nu se odihnea. Le împărtășise celor vii voiasa Veste Bună și-L răsplătiseră cu moartea; acum trebuia să le-o împărătșească celor morți, care de veacuri și de milenii o așteptau în adâncimea Șeolului. (…) Pentru aceștia câțiva, arvune de sfințenie...
Răsuflarea lui Isus se face tot mai gâfâită. Pieptul i se umflă în opintiri canonite, ca să soarbă un strop de aer mai mult; capul îi zvâcnea de usturimea cuielor; inima-i bătea cu răbufneli întețite ce-L zguduiau, mai mai să-L smulgă de pe cruce; frigurile însetate ale răstigniților îi ardeau toate mădularele, de parcă sângele din vine I s-ar fi schimbat în foc. Trupul încordat în acea...
Acum e singur, singur în noapte, singur între oameni, singur în fața lui Dumnezeu. Acum poate să-Și arate slăbiciunea fără să roșească. La urma urmelor e și om, om din carne și sânge, om care răsuflă și umblă, om care știe că nimicirea I se apropie, că I se va strica unealta trupului, carnea-I va fi străpunsă, sângele-I se va prelinge pe pământ. (…) Orice erou e totdeauna singurul treaz într-o...
Atâta dragoste stăpânită nu se mai mărturisise până atunci în niciunul dintre cuvintele lui Hristos către prieteni! Atâta nostalgie pentru ziua contopirii desăvârșite, pentru sărbătoarea atât de îndătinată de veacuri și hărăzită totuși unei mai slăvite reîmprospătări. Că-i sunt dragi, știu prea bine; dar cât de tare, până-n seara asta, sărmane inimi frământate, nu au putut să știe niciodată atât...