Și eu sunt de acord că talentul este ceva nevăzut și, la fel, este nevăzut și ceva de felul acesta care este mai bun decât cerul, decât pământul, decât marea și decât toate acestea care se văd. Într-adevăr, materia nevăzută, de vreme ce este un fel de viață, [este] mai bună decât orice fel de materie văzută, deoarece tot ceea ce este văzut este trup. Talentul este un lucru mare. Totuși, dacă cercetezi talentul pe care ei spun că îl cinstesc, la ce concluzie ajungi? Oare [nu este adevărat] că mulți greșesc, în ciuda priceperii deosebite [pe care o au]?… Așadar, dacă priceperea omenească poate să greșească, nefiind cârmuită de Dumnezeu, atunci când priceperea omenească este sănătoasă, ea nu vrea [ca oamenii] să i se închine, în locul lui Dumnezeu, ci dorește să I se închine lui Dumnezeu, Cel de către care vrea să fie luminată.
Într-adevăr, dacă talentul omenesc nu este luminat de Dumnezeu, Cel care răspândește lumina [înțelepciunii], atunci este întunecat în greșelile sale… Talentul este un lucru [care se găsește, ca să zic așa] la mijloc, deoarece, dacă se îndepărtează de Dumnezeu, se întunecă și devine nebun, iar dacă se întoarce spre Făcător, se luminează și devine înțelept…
Așadar, dacă este cinstit pentru că este ceva la mijloc, de ce nu este cinstit mai degrabă cel care chemă la sine instrumentul pe care îl numești „talent”, ca, ridicându-l din cele de jos și îndepărtându-l de ele, să alipească de sine. De felul acesta sunt calitățile sfinților, calitățile mucenicilor, calitățile îngerilor. Căci, dacă priceperea ar fi precum cea a îngerului luminat de Dumnezeu pe care l-am amintit [mai înainte], ar refuza închinarea din partea omului și l-ar sfătui pe cel care i se închină să se închine mai degrabă lui Dumnezeu…
Așadar, oare se cuvine să cinstești priceperea de la mijloc, din pricina căreia o pricepere mai destoinică [decât ce pe care o cinstești tu] te poate ocărî? Dacă cinstești o pricepere de mijloc, o pricepere luminată [de Dumnezeu] îți va reproșa micimea ta. De ce ? Deoarece o pricepere luminată [de Dumnezeu] nu vrea să fie cinstită priceperea, ci Acela care luminează [toate] calitățile. Ea este cu adevărat bună și binevoitoare, prin luminare, și vrea să întoarcă toate calitățile spre Cel de către care știe că a fost luminată.
(Din Predica 198 completată, de Fericitul Augustin, PSB 13, serie nouă, trad. și studiu introd. De Corneliu Clop; note de Corneliu Clop și ieromonah Policarp Pîrvuloiu, Basilica, București, 2014, pp. 220-222)