Exercițiu de neuitare: Edouard Vuillard

E

Iubitorii de pictură vor recunoaște Bluza raiată realizată în 1895 de Edouard Vuillard. Tot la 11 noiembrie, doar că 1868, pictorul francez vedea lumina zilei. Va urma cursurile liceului Condorcet, unde îl are coleg pe pictorul Maurice Denis. Urmare a influenței acestuia și a altor câțiva artiști plastici, Vuillard începe să deseneze și apoi se dedică integral picturii. Dintre olandezi va face o pasiune pentru Rembrandt și Vemeer, iar dintre italieni pentru Rafael și Tițian.

În martie 1889 se înscrie la Academia Julian în clasa profesorului Tony Robert-Feury, iar în 1887 este acceptat la Academia de Arte Frumoase din Paris. Acesta va fi momentul în care Vuillard gustă celebritatea și devine tot mai apreciat de către critică. Împreună cu Pierre Bonnard dezvoltă un stil intim, caracterizat prin tablouri mici descriind viața casnică de zi cu zi. Lucrarea Femeie măturând e un bun exemplu în acest sens.

A fost unul dintre membrii fondatori ai curentului nabist, iar seria de picturi aplicate pe lemn și realizate în 1894 fac dovada acestei preocupări. Folosește lumina difuză și culorile neutre pentru a crea o atmosferă de calm. Grupul nabiștilor devine tot mai cunoscut și mai apreciat în epocă. Datorită lucrărilor de mici dimenisiuni, primește diferite comenzi pentru amenajarea unor clădiri publice, precum palatul Chaillot (1937), clădirea Ligii Națiunilor din Geneva (1939) și a realizat decorurile pentru Ballets Russes.

Deși mai puțin cunoscut decât alți corifei ai artei mondiale, Vuillard merită reținut și studiat. El a adus multe noutăți în pictură și a propus nuanțe inedite. Însăși faptul că folosea suporturi inedite sau pânze de mici dimensiuni este o inovație interesantă. Dimensiunile reduse au făcut ca multe picturi să poată fi adaptate unor spații destul de mici, dar care au prins astfel culoare. Suntem așadar față în față cu un artist care a îmbinat utilul cu plăcutul, ceea ce ar trebui să ne dea de gândit. Putem fi și originali dar și utili în tot ce facem; putem fi aplicativi dar fără a ne pierde simțul estetic.

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.