În numărul 323 al Dilemei vechi, d-na Anca Manolescu (A.M.) analizează viața conjugală din perspectiva discursului creștin (articolul Asceză, zoologie, transfigurare?). Ca un antropolog redutabil, A.M. face o incursiune remarcabilă în mentalul creștin patristic și medieval. Rezultatul? O supraevaluare a virginității și ascezei, pe de o parte; și o viziune reducționistă asupra vieții conjugale, pe de altă parte. Discursul ar putea fi redus la enunțul următor: dacă tot te-ai căsătorit, nu uita că îți mai rămâne un singur scop în viață – procreația. Reducerea întregii relații de cuplu la intimitatea aducătoare de material creștin, a fost atitudinea dominantă de secole.
Dar nici modernitatea nu a articulat mai bine lucrurile. Tocmai de aceea gânditori precum Berdiaev și Evdokimov afirmau că, în ceea ce privește căsătoria, teologia seamănă cu un manual de zoologie sau cu un tratat despre creșterea animalelor. Iubirea în complexitatea ei emoțională și volitivă a fost mereu ignorată. Aspectul fizic al relației a fost cel mai bine evidențiat, dar acest lucru s-a făcut într-o manieră utilitaristă.
La antipod, gândirea laică (manifestată prin artă, roman, film etc.) a derapat spre un romantism ieftin, fără nici o temelie. În locul unei viziuni funcționaliste – ca aceea de mai sus – contemporaneitatea propune un idealism facil frate cu utopia. Oare vom putea ieși din această centrifugă? Avem oare ingredientele unei doctrine articulate și integrale despre viața în doi? Ei bine, eu cred ca da.
O sumedenie de cărți au apărut în sprijinul convingerii mele. Provenite cu precădere din spațiul evanghelic (occidental, dar nu numai), aceste lucrări pleacă de la premize mult mai omenești și mai juste. Deși unele plătesc un tribut greu mediocrității, aduc totuși un aer proaspăt și aplicativ relației conjugale. Scopul unanim exprimat este de a educa. Eu sunt invitat să văd în partenerul meu o ființă unică, specială și complexă. Raportarea la celălalt trebuie să țină cont de această realitate antropologică. Un ingredient obligatoriu este relația personală cu Dumnezeu. Totul ar trebui privit prin prisma ei, potrivit zicalei: Soții care se roagă împreună, rămân împreună.
Paradoxal, numărul divorțurilor crește direct proporțional cu numărul cărților despre căsătorie. Și totuși… trebuie să rămânem fermi și principiali. Familii puternice înseamnă biserici puternice.
Menționarea autoarei doar cu inițiale nu își are rostul, mai ales că e vorba doar de o singură menționare în felul acesta.
Doar 13 litere trebuiau scrise într-un fel care desemna în mod NORMAL o persoană.
Da, ai dreptate Alin.
Doar ca la momentul când am trecut inițialele mă gandeam că voi folosi mai des numele autoarei. Nu s-a întâmplat așa… iar ulterior am uitat să le șterg.
Mersi de observație.