Pneumatologia prezidențială

Poate o să vină Duhul Sfânt și peste noi în aceste zile – ne spunea în preajma Rusaliilor președintele Traian Băsescu. Această afirmație a fost discutată în fel și chip. Pe marginea ei presa a glosat copios, pătimaș chiar. Acum, când focul polemicii s-a domolit, îmi permit și eu câteva aserțiuni…

1. Cu anumite subiecte nu se glumește. Continui să cred că președintele a făcut parodie pe marginea Rusaliilor și nu a vorbit câtuși de puțin serios. Maniera în care a spus-o justifică ipoteza. Desigur, veți spune, la câți batjocoritori sunt în țara asta unul în plus sau în minus nu e cine știe ce. Da, dragii mei, doar că persiflarea prezidențială este mult mai sonoră. Ea poate germina ironii, rânjete și grosolănii în lanț. O fi având d-l Băsescu multiple calificări profesionale, dar toate acestea nu-i dau dreptul să se pronunțe într-un domeniu pe care nu-l stăpânește. Dumnealui poate glumi cu colegii de partid, cu soția, cu Europa sau chiar cu criza mondială… dar nu cu semnificația Cincizecimii.

2. Complexitatea subiectului reclamă o anumită prudență. Nu pretindem de la președinte elucubrații teologice, dar un minimum de bun simț ar fi de dorit. Oricine poate spune ceva în legătură cu Duhul Sfânt și chiar să se refere la evenimentul Cincizecimii, dar cu sfială. Ce a făcut dumnealui seamnă mai tare cu trăncăneală, și încă o trăncăneală de cea mai joasă speță. Băsescu face dovada ilustră cum neavenitul este întotdeauna dezinvolt. Cei care au o minimă pregătire teologiă știu cât de delicată este problema botezului cu/în Duhul. În explicarea ei trebuie să faci precizări prealabile și să te asigur că auditoriul te urmărește pas cu pas. Și iată, colac peste pupăză, persoana cea mai vizibilă din România o trântește vorbește despre Duhul Sfânt precum la piața mare.

3.  Universalismul pneumatologic este o capcană. Există în uzanța bisericilor istorice (Ortodoxă și Catolică) învățătura că Duhul se pogoară peste noi, peste toți cei botezați adică. Această viziune colectivă asupra pogorârii Duhului este asociată cu alte forme de universalim bine ticluite dogmatic. Remarca președintelui – cu sau fără știință – ajungea chiar în inima aceste convingeri. Era un fel de a spune: dacă tot e așa mare sărbătoare, se va întâmpla ceva spiritual și cu noi (oricum am fi noi). O simplă lectură a cărții Faptele Apostolilor va scoate la iveală diferența. În secolul I cei puțini erau botezați, iar cei botezați deveneau pietre vii în marele edificiu al Bisericii lui Hristos.

4. Duhul Sfânt nu este o soluție pentru treburile pământești. Expresia pseudo-dogmatică a d-lui Băsescu era un amestec de exasperare și ironie. Se sugera parcă un anumit tip de așteptare; așteptarea ca Duhul să ne umple așa de mult încât să ne vindece de toate bolile. Când spunem toate bolile să nu vă gândiți la cele spiritual-morale, ci doar la cele ce țin de balcanismul nostru gregar. Nefericită asociere! Duhul lui Dumnezeu are de-a face exclusiv cu Împărăția lui Dumnezeu. Împărățiile acestei lumi nu fac obiectul intervenției Duhului Sfânt. Miza este mult mai mare și se situează în spațiul metafizic. Sufletul omului cu toate tarele și zborurile lui, iată locul unde lucrează a treia Persoană a Trinității.

În încheiere să încercăm o sinteză. Remarca președintelui a fost pe cât de teologică pe atât de nepotrivită. Clișeul la care putea să se suie cel mult ar fi fost: Doamne ajută! Chiar și acesta n-ar fi sunat nicicum. Dar a face pe pneumatologul, deja e prea mult. Încă ceva, dacă mi se îngăduie. Pe cale logică, remarca nu trebuia nicidecum rostită în acea frază. Întotdeauna doctrina Duhului trebuie să ocupe fraza de deschidere, partea cea mai importantă din discurs. Președintele a adăugat-o lapidar la coadă. Și pentru că tot e ziua lui Eminescu, îmi dau seama că versul …înșirând cuvinte goale ce din coadă au să sune se potrivește de minune situației. În cazul d-lui Băsescu totul a fost gol, fad și jenant. Un mecanic plin de ulei pe mâini care umblă într-o vitrină cu diamante. Doamne ai milă de noi!