Probabil ați citit-o. Este o reușită compilație a unor texte produse de Andrei Scrima și reunite sub titlul Ortodoxia și încercarea comunismului (Humanitas, 2008). Pentru mine această carte rămâne una de referință. Să te apropii de comunism cu dioptriile credinței creștine și să-l investighezi în această manieră, nu e puțin lucru. Autorul are șarm și luciditate, dacă mai e nevoie să o spun.
Iată o notă pe care Scrima o făcea într-un ziar genevez la 1 decembrie 1956:
Comunismul e ducerea la limită a ocidentalismului, și Occidentul e condamnat să se occidentalizeze din ce în ce mai mult. Răsăritul este condamnat să trăiască sistemul comunist.
Comunismul este total și organic refuzat de toți și de toate realitățile din Răsărit: aceasta nu-l va împiedica totuși ca să triumfe.
Comunismul e inexplicabil prin sine și prin condițiile locului unde a apărut. El e explicabil doar văzut din Occident. E o erezie occidentală îndreptată împotriva Orientului. Orientul a fost lovit în partea sa slabă și a cedat.
Comunismul rămâne în sine, și mai ales în realizarea sa, abominabil, imposibil și tocmai faptul că el a fost realizat și continuă să se realizeze reprezintă un semn sever din partea lui Dumnezeu.
Într-un text ulterior (ianuarie 1957) și intitulat Simple reflecții despre comunism, citim:
Comunismul este esențialmente hărăzit creștinismului: chiar fără să ne-o mărturisească explicit, chiar dacă se preface că disprețuiește creștinismul și că ete interesat de alte lucruri mai serioase și mai însemnate, ținta lui adâncă și statornică este lumea valorilor creștine, pe care le maimuțărește, pe care le atacă pentru a le arăta carențele, pentru a le sluji fără să vrea, amintindu-ne de ele și reînsuflețindu-le.
Comunismul oferă conștiinței creștine oglinda întunecată a propriei ei imagini, locul în care aceasta își poate contempla căderea.
Fiecare frază merită o atenție aparte. Fără a rupe vraja (sau, cine știe, indignarea), vă las în compania acestor scurte monografii ale acestui sistem totalitar: comunismul.