Categoria

Destine

D

„Lasă, Clara, lasă…”

Replica de mai jos e „culeasă” din romanul autobiografic Trei ceasuri în iad, de Antonie Plămădeală. Publicat în anul 1970 și aflat acum la cea de-a patra ediție (Sophia, București, 2013), acest testament literar continuă să impresioneze și să educe. Clara, medic de profesie, este o logodnică îndoliat după ce-și îngropase logodnicul (pe Adam), iar doamna Adam este mama neconsolată a acestei...

Exercițiu de neuitare: Henri J.M. Nouwen

La 21 septembrie 1996 se stingea unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori creștini ai secolului XX: Henri Nouwen. S-a născut în 1932 în Olanda, dar şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Statele Unite şi în Canada. A fost preot catolic şi un foarte îndrăgit conferenţiar şi autor de lucrări de teologie şi spiritualitate. A predat la universităţile Notre Dame, Yale şi Harvard din SUA. A scris...

Exercițiu de neuitare: F. F. Bruce

La 11 septembrie 1990 se stingea unul dintre cei mai mari bibliști ai lumii: F. F. Bruce. Născut la 12 octombrie 1910 în Scoția, unde și-a urmat o bună parte din studii, a ajuns în cele din urmă la Univeristatea din Viena unde a studiat inclusiv cu Paul Kretschmer, unul dintre marii specialiști în limbile indo-europene. După ce predă limba greacă câțiva ani, prima dată la Universitatea din...

Exercițiu de neuitare: Eugen Lovinescu

La 16 iulie 1943 se stingea unul dintre cei mai mari critici literari ai nației: Eugen Lovinescu. S-a născut la Fălticeni, în 1881, unde urmează gimnaziul, apoi liceul la Iași pentru a se obține licența în cele din urmă în litere, la Universitatea din București, în 1903 (cu o lucrare despre sintaxa latină). Activează apoi ca profesor la Ploiești și București, remarcându-se inclusiv în spațiul...

Chiril și Metodie – apostolii slavilor

Născuţi şi crescuți în Tesalonicul bizantin al secolului al IX-lea, Sfinţii Chiril şi Metodie sunt consideraţi până astăzi părinţii unei culturi care a schimbat istoria lumii. Trăitori într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de proto-slavonă și greacă, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă. De la Tesalonic la Constantinopol, ei şi-au continuat educaţia la cea mai prestigioasă instituţie a...

Exercițiu de neuitare: Mircea cel Bătrân

La 31 ianuarie 1418 se stingea Mircea cel Bătrân, domnul Țării Românești între 1386-1394. Fiu al lui Radu I și al Calinichiei (a patra fiică a cneazului Lază al serbiei), frate (după tată) cu Dan I (căruia i-a urmat la tron), Mircea obișnuia să se semneze în actele oficiale ca: „În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitor, Io Mircea mare voievod și...

Exercițiu de neuitare: Oswald Chambers

La 17 noiembrie 1917 se stingea unul dintre cei mai îndrăgiți învățători biblici: Oswald Chambers. S-a născut pe data de 24 iulie 1874 în Aberdeen (Scoția), ca fiu al unui pastor baptist. Cu toate acestea, a trecut și el printr-o perioadă de adolescentină rebeliune. S-a convertit abia în 1890, după ce l-a auzit predicând pe C. H. Spurgeon. Acela a fost momentul pe care Dumnezeu l-a ales pentru a...

Povestea Annei (6)

Continuare de AICI, AICI, AICI, AICI și AICI. În România, am rămas însărcinată  și am avut o fetiță împreună. I-am pus numele Angela. Am avut șapte ani de urcușuri și coborâșuri. Abia reușeam să supraviețuimm. Aveam coșmaruri noaptea, după care eram obosită toată ziua. Am cumpărat o brutărie micuță, iar Mark a muncit din greu pentru a o pune pe roate. Viața era destuld e grea, iar brutăria...

Povestea Annei (5)

Continuare de AICI, AICI, AICI și AICI: Într-o zi, m-am trezit și mi-am dat seama că era ziua mea de naștere. Mă simțeam mizerabil. Mi se părea că nu-i păsa nimănui. Nu am primit nici felicitări, nici cadouri. M-am dus la lucru ca de obicei, simțimdu-mă pierdută și singură. Stăteam afară lângă barcă, povestind cu o fată din România cu care mă împrietenisem, când am văzut un bărbat trecând prin...

Exercițiu de neuitare: George Müller

La 27 septembrie 1805 se năștea George Müller, omul care a îngrijit de-a lungul vieții peste 10.000 de orfani. Creștin de mare profunzime și evanghelist pasionat, Müller a întemeiat nu mai puțin de 117 școli și a oferit educație la peste 120.000 de copii, majoritatea orfani. Ajunge în Londra în anul 1829, implicându-se în Societatea pentru Promovarea Creștinismului printre Evrei, activitate ce va...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.