Nici nu uitasem bine de ele, după primele două războaie mondiale, că iată-le venind. Parcă mai impunătoare, mai multe și – în ce ne privește – cam din aceeași direcție. Gluma că „rusul te vizitează cu tancul” se dovedește mereu de actualitate. Ucraina – o țară cu istoria unui continent – e (din nou) cotropită. Blindatele rusești mărșăluiesc pe străzi, iar oamenii sunt îngroziți. Ce au făcut ei? Pe cine-au supărat atât de tare de nu s-a putut rezolva cu vorbă bună? Și de ce trebuie omul simplu, la volan, să depășească bilindate înspăimântătoare?
Și nu sunt decât câteva dintre întrebări. Mai multe se vor naște, mai ales în mintea celor ce s-au făcut vecini cu moartea. Nu e un conflict între profesioniști în Ucraina, este un genocid surd, unde victimele sunt (inclusiv) oameni de rând, care-și trăiau viața cum știau ei mai bine.
Oare nu vom mai putea scăpa de tancuri niciodată? Oare sfârșitul lumii ne va prinde pe aceleași șosele cu ele? Cum ar trebui să gestionăm – mental – toate acestea? E ușor să dăm sfaturi, însă vom sfârși într-o demagogie jenantă. Mai bine ne-am întoarce cu fața către Dumnezeu, cu rugăciune și nădejde. Și dintre tancuri ne aude Cel Preaînalt. Larma sirenelor nu e prea tare ca glasul să ne ajungă până la El. Totul este ca noi să nu ne oprim. Să mijlocim, să ne pocăim și să ne sprijinim reciproc. Doamne ajută!