Un student mi-a ridicat la fileu, via e-mail, acest subiect. În contextul noilor descoperiri de la Alba Iulia, mi-a adus aminte de asociația Cavalerilor Templieri din țara noastră. Este vorba de ordinul înființat în 1918, la Ierusalim, și care a recrutat adepți înflăcărați de-a lungul întregii Europe.
Apulumul de azi găzduiește adunarea cavalerilor din întreaga țară, într-o procesiune solemnă. Membrii Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim, are loc în fiecare an și este organizată de Prioratul Transilvania (Alba Iulia). Procesiunea a început, a de fiecare dată, de la Catedrala Ortodoxă unde a primit binecuvântarea arhiepiscopului (Andrei Andreicuț), a trecut pe la Catedrala Romano-Catolică și sfârșind printr-un omagiu adus lui Iancu de Hunedoara. Cavalerii și-l asumă pe Iancu într-un mod interesant, aș zice. Fără dovezi convingătoare, ei încearcă totuși să ne asigure că și el a fost un templier înveterat.
O mică incursiune istorică n-ar strica, măcar într-o frază. Fondat în jurul anului 1119, grupul Cavalerilor Templieri a fost alcătuit din 8-9 soldați francezi care, prin jurământ, și-au închinat viețile protejării pelerinilor de la Ierusalim. Dat fiind pericolul musulman în zonă, precum și impactul cruciadelor, creștinii care doareau să ajungă la Templu erau expuși multor pericole. Atitudinea curajoasă a acestor soldați au atras atenția, ei primind locuințe chiar la Ierusalim, iar apoi adăugându-se tot mai mulți. Făceau jurăminte de castitate și sărăcie, făcând de asemenea dovada unui curaj admirabil. Impozanța acestui ordin se datorează parțial și scrierilor lui Bernard de Clairvaux, care a compus și regulile interne.
Deși de-a lungul secolelor au fost ținta multor atacuri de imagine, cavalerii au mers înainte. La ce să te aștepți de la niște cavaleri, nu-i așa?! Au fost acuzați de avariție (datorită proprietăților acumulate) și de desfrâu (datorită hedonismului ce domina anumite fracțiuni). E interesant de observat cum au fost atacați chiar în punctele lor tari. Acolo unde au făcut jurăminte solemne (castitatea și sărăcia), acolo au fost mai vulnerabili (ar fi ceva de învățat aici!).
Acum însă când turismul în Țara Sfântă a devenit aproape o banalitate, iar la Ierusalim zonele de influență sunt deja tranșate, cavalerii noștri sunt doar efigia unei istorii demult apuse. O luptă cu islamul este politic incorectă, iar riscurile globale imense. Oricum, faptul că în mai toate țările unde s-au înfiripat și-au căutat un personaj autohton pe care să-l invoce, este interesant.