O cheamă Alissa. Vârsta i-o putem da noi. Fiind creată pe calculator și pentru spațiul virtual, poate avea vârsta care noi vrem s-o aibe. Dmitri Itskov este creatorul acestui model, iar isprava lui se numără printre cele mai reușite. Un cap de femeie atașat la un manechin, dar un cap ce vorbește, își mișcă ochii și zâmbește. După cum vedeți, cam artificial… dar ce vrei mai mult?!
Autorul promite că în 2045 vom avea posibilitatea de a ne transplanta creier uman în aceste corpuri artificiale, iar efectul va fi pe măsură. Vom avea – în opinia multor cercetători – două feluri de oameni: naturali și artificiali.
Desigur că tot ce prezentăm aici nu este nou. Încercările au început demult, doar că acum optimismul crește. Se investesc mulți bani în aceste experimente și scopurile sunt mai precise decât ne-am gândi. Orice om de bun simț va spune că s-a mers prea departe. Așa este! Dar, mai pot fi stopate lucrurile?! Avansul științific mai poate fi oprit, așa cum și-ar dori mulți oameni lucizi ai momentului?! Probabil că nu. Atunci? Cred că putem doar comuta atenția semenilor noștri spre lucruri cu adevărat importante. Dacă hibrizi de tot felul ne vor înconjura mâine-poimâine, de ce nu le-am spune oamenilor despre valorile sufletului. El, sufletul, nu poate fi multiplicat. Fiind proprietatea lui Dumnezeu dat cu împrumut nouă, sufletul are nevoi specifice și stringente. El are nevoie de mântuire, are nevoie de Hristos. Să nu ajungem să ne închinăm tehnologiei și să-L uităm pe El. Este forma de idolatrie contemporană și care ne ademenește tot mai evident.
Cea mai reușită femeie… android
C
devine sumbru.
e chiar infricosator…
sufeltul, este ceea ce nimeni nu poate creea… doar El…
Dumnezeul nostru genial…
Da. Și eu privesc spre toate acestea cu un frison.
Doamne ai milă!