Comunismul a produs, printre altele, nenumărate monografii. Stalinismul – înÈ›elegând aici forma extremă a comunismului – a amprentat istoria recentă într-un mod covârÈ™itor. Mărturiile, mai mult sau mai puÈ›in literare, uimesc fiecare generaÈ›ie de atunci încoace. Acest malaxor al civilizaÈ›iei, acest distrugător a tot ce-i nobil È™i frumos, acest mutilator al credinÈ›ei a pus multe condeie în miÈ™care. Biografii È™i autobiografii alcătuiesc peisajul memorialistic de azi, dându-i forță, culoare È™i profunzime.
În aceeași zonă putem încadra și Zăpezile albastre, ieșită din condeiul scriitorului polonez Piotr Bednarski (Humanitas, București, 2008). Este, în fond, o autobiografie. Născut în estul Poloniei în anul 1938, este deportat împreună cu întreaga familie în Siberia un an mai târziu. Practic, amintirile lui încep în acel ținut rece și neospitalier al Rusiei, deși se întoarce în țara natală după război.
Cartea este o mărturie extraordinară. Stalinismul văzut prin ochii unui copil care crește în Siberia. Întreaga sa familie este acolo, deși tatăl este luat de lângă el devreme și dus în lagăr (unde va și muri). Bunicul, care-l însoțise spre Siberia este omorât pe drum, într-un incident mai mult decât stupid. Bunica rămâne singură și luptă cu comunismul la el acasă, cum s-ar zice. Mama este de o frumusețe izbitoare, evreică a cărui șarm și inteligență atrage mai toate figurile masculine. O mare parte a volumului redă relația specială dintre Piotr și mama sa, momente emoționante și suculente.
Realismul întregii relatări izbește și atrage. Primul contact cu Biblia mamei, primele lecturi, întâlnirea cu învățătorul și alte detalii ale vârstei sunt redate cu o candoare extraordinară. Apoi, felul în care micuțul îl percepe pe Stalin (pe care-l asociează cu întunericul), mica terapie administrată de mama, interacțiunea cu securiștii aserviți din micul orășel, toate acestea descriu fără menajamente sistemul comunist. Ca o picanterie, băiețelul care pricepe tot mai bine odată cu vârsta, ne povestește despre iubirile mai degrabă platonice ale mamei, dar și de o relație în urma căreia rămâne însărcinată. Un peisaj trist, o povară morală pe care mama o duce cu dificultate. Copilul respectiv nu supraviețuiește, deși frățiorul mai mare deja îi pregătise un leagăn special. Incertitudinea privitoare la soarta tatălui, hărțuirea psihologică necontenită aplicată mamei, disprețul pe care-l încasează mereu (ca evreu, polonez și anticomunist), toate îl fortifică pe tinerelul nostru.
Aflăm detalii despre prima îndrăgostire, total inoportună și nepotrivită. Dar, ca o urmare fericită, aflăm și despre relația cu Tania, acea dragoste adolescentină dar totuși matură prin contextul evenimentelor. Frivolitatea unei tinereți amenițate se împletește cu gravitatea unor întâlniri esențiale. Bătrânul Evtușenko, pe care Piotr și-l asimilează drept bunic, este un bun exemplu. Atașamentul față de oameni în vârstă, cu experiență și înțelepciune, oferă întregii povestiri un farmec aparte. Despărțirile ireversibile de câțiva oameni apropiați, suferința și moartea prematură a lor, sunt microdrame ce se consumă într-un sistem mai vast al terorii.
Apoteoza întregii suferinÈ›e este, într-un final, moartea mamei. Doar pe ea o mai avea. De fapt, se aveau unul pe altul. Ajunseseră în punctul când amândoi se îndrăgostiseră. El, un tânăr candid; ea o văduvă încă frumoasă È™i delicată. ÃŽn ziua când se căsători mama lui, când sufletul îi era inundat de bucurie, securistul zonei (stăpânul vieÈ›ii È™i al morÈ›ii – cum îl numea Piotr), scoase revolverul È™i-i împuÈ™că pe miri, apoi se sinucise È™i el. O dramă de proporÈ›ii, ultima È™i cea mai teribilă. Era de acum înainte singur pe lume. Se refugie în poezie, în învățătură È™i în rugăciune. Rămăsese cu menajera, cu Frosia. Dar, la scurtă vreme o arestară È™i pe ea, pentru ca necazul să capete proporÈ›ii de nedescris. Se atașă de bunica Tamara (mama celui care trebuia să-i devină tătic), dar nu la mult timp se stinse È™i ea. ÃŽncercă să se refugieze la SaÈ™a, o mai veche cunoÈ™tință cu picioarele amputate, dar o întâlnire neaÈ™teptată avea să-l reîntoarcă în Polonia. O necunoscută ce tocmai își îngropase fiul, care o cunoscuse bine pe mama lui Piotr, veni să-l înfieze. AÈ™a primise numele de Bednarski, aÈ™a putu pleca din Siberia È™i se întoarse pe plaiurile natale. Aici vor urma alte vremuri, de fapt o altă viață.
E o carte ce merită o ecranizare de Oscar. Găsești în paginile ei tot ce ți-ai putea dori: istorie, filozofie, religie, umanitate și inumanitate. Un mic tratat de politologie în receptarea unui suflet pur de copil, care crește în condiții improprii din multe puncte de vedere. Cititorul poate vedea cum virtutea se amestecă în mod nefericit cu derapajele morale, cum o lume pervertită pervertește pe protagoniștii ei. În fine, cred că este itinerarul îndurerat al unui copil ce se maturizează înainte de vreme, dar care e pregătit mai apoi să devină poate cel mai prolific scriitor pe care l-a avut Polonia în ultimul secol.