Era anul 2016. O veste năpraznică ajunse până la el. După ce viața îi oferise atâtea provocări, presărată – desigur – și cu momente de beatitudine, cancerul venise și el, ca un musafir neașteptat. Studiase filozofia, apoi psihologia și – cu maturitate exemplară – făcuse studii de teologie până la nivel doctoral. Peste toate, mai era antreprenor, designer vestimentar și cineast, la care trebuie să adăugăm – ca o încununare – o mare pasiune pentru Dumnezeu și oameni.
Așa era la aflarea veștii Erwin Raphael McManus (n. 1958), autorul cărții Ultima săgeată, pusă la dispoziția noastră de editura Scriptum (Oradea, 2023). Scrisă cu inima sângerândă, sub impactul diagnosticului și neplăcerile tratamentului, McManus o consideră cea mai fidelă propriei filosofii de viață. Modul însă în care ne povestește totul este de-a dreptul atrăgător. Totul începe cu amintirile (dureroase ale) copilăriei, tinerețea, îndrăgostirea și întemeierea familiei, ieșirile care l-au marcat într-un mod deosebit, oameni și împrejurări providențiale. Avem aici o „revizitare” a vieții, o apropiere selectivă de acele momente cu o mare încărcătură emoțională (deopotrivă pozitivă și negativă). Este antrenant să afli că necazurile oamenilor sunt mereu aceleași. Doar personajele și detaliile se schimbă.
Tocmai imprevizibilul vieții ar trebui să ne motiveze. Neajunsurile și spaimele, condiția noastră nu tocmai îmbucurătoare uneori, toate acestea sunt foarte importante, ca efect. Pentru că, așa cum spune autorul, „indiferent dacă ești un rege care are resursele necesare construirii unei fortărețe, pentru a te proteja, sau un lepros care te vezi singur și disperat, nu trebuie să aștepți ca altcineva să dea să vieții tale trebuie să acționezi. Trebuie să acționezi de parcă viața ta ar depinde de acțiunea respectivă, pentru că depinde. Viața înseamnă acțiune. Numai cei morți stau nemișcați. Viața este mișcare, mișcarea este viață. Trebuie să înțelegi că indiferent de alegerile pe care le faci, indiferent cât realizezi, un lucru e sigur: viața noastră a fiecăruia se va sfârși și nu este o întrebare este realitatea inevitabilă a ființei umane. Întrebarea rămâne însă: „Vei alege să trăiești sau vei alege să zaci, până când moartea te va lua?”
Construită pe metafora arcașului care trage până la ultima săgeată, cartea este un îndemn formulat de o persoană greu încercată. De aici și credibilitatea fiecărei pagini! Te-ai aștepta la patetism și lamentare nesfârșită, însă găsești cu totul altceva. În loc de slăbiciune, găsești angajament și strategie. Ca într-o luptă reală, înarmarea și vigilența reprezintă ingrediente obligatorii. Demnitatea fiecărei zile este posibilă doar printr-o asemenea atitudine, de îndrăzneală matură și susținută. Nu e loc de frivolitate și deznădejde. Plecarea dincolo trebuie să ne surprindă cu toate săgețile trase, cu tolba goală, adică după ce vom fi epuizat fiecare oportunitate în folosul vieții. Moartea trebuie să fie cu adevărat antonimul vieții, câtă vreme aceasta din urmă a fost trăită la întreaga intensitate posibilă. Doar în felul acesta recunoaștem (cu adevărat) că viața este un dar de la Dumnezeu.
O carte recomandată mai ales persoanelor care trec prin dificultăți mari, boli terminale sau alte încercări de o asemenea încărcătură. Dar, de ce nu, recomandată oricui, câtă vreme viața este o provocare până și în banalitatea ei cotidiană.