Tatăl meu a fost un bărbat cu mintea foarte ascuțită, cu un delicat simț al onoarei, cu fire susceptibilă, hotărâtă și de temut în unele momente. Singurul copil al părintelui său Gasparo, el a rămas orfan încă din fragedă copilărie sub tutela mamei sale, contesa Emilia Grompo, nobilă de Padova. Averea sa i-ar fi ajuns ca să facă față bună în societate, dar el dorea să strălucească. Fiu unic...
Nikolai Berdiaev: despărțirea de Lidia
În anul 1945, care acum e de domeniul trecutului, celebritatea mea a crescut considerabil. Am început să fiu prețuit mult mai mult decât înainte. În primăvara lui 1947 Universitatea din Cambridge m-a făcut doctor honoris cauza în teologie. Am luat parte la ceremonia medievală de atribuire ea titlului de doctor, cu pelerină roșie și cu o tichie specială de catifea… Spre mirarea mea, am...
Amintiri cu mama
Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cusutură, pentru care lua...
„A învăţa să cânt la pian a fost la fel de firesc ca a învăţa să merg”
La prima vedere, pianul este mult mai puţin interesant decât alte instrumente. Orice greutate care apasă pe clape produce sunet, indiferent dacă e vorba de degetele lui Rubinstein, de o scrumieră sau de o piatră. Apăsarea pe clapele pianului nu produce neapărat un sunet plin de culoare sau interesant, însă când îţi dai seama de neutralitatea lui înţelegi că tocmai asta îi conferă pianului atât de...
Imre Tóth: autobiografie (2)
Continuare de AICI: Către sfârşitul anilor ’30, tatăl meu mi-a propus să plec să-mi continui studiile în Germania, la Seminarul lui Martin Buber din Frankfurt pe Main. Tata era un om foarte credincios, mare cunoscător al Talmudului şi al Cabalei. L-am privit cu mirare. „Dar, tată, mai întâi, tu ştii că sunt comunist. Şi apoi: Hitler?!“ S-a uitat la mine calm, zâmbind. „Că eşti comunist, o ştiu...
Povestind despre alții și totuși să fie vorba de tine
De câțiva ani mă simt tot mai atras de autobiografii. Nu-i puțin lucru să citești despre copilăria, tinerețea și maturitatea unor oameni care, prin profesia și viața lor, au lăsat ceva în urmă. Observi cum se configurează un destin, cum răzbește omul prin imprevizibilul vieții și cum, la urmă, toate „se leagă”. Țesătura acestei povești rupte din viață este viu colorată, pentru că omul notează...
Despre soarta literaturii
Civilizația contemporană a distrus sufletul literaturii, ca de altfel al oricărui alt lucru asupra căria și-a îndreptat grațioasa atenție. Am toate motivele să critic atât de necruțător acest rezulat al civilizației moderne, dat fiind că, în conformitate cu datele istorice cele mai de încredere, care ne-au parvenit din îndepărtata Antichitate, avem informația clară că literatura civilizațiilor...
Printre nemiloase amintiri
Comunismul a produs, printre altele, nenumărate monografii. Stalinismul – înțelegând aici forma extremă a comunismului – a amprentat istoria recentă într-un mod covârșitor. Mărturiile, mai mult sau mai puțin literare, uimesc fiecare generație de atunci încoace. Acest malaxor al civilizației, acest distrugător a tot ce-i nobil și frumos, acest mutilator al credinței a pus multe condeie...