Eticheta

psihologia vârstelor

p

Creierul copiilor noștri

Prima perioadă: 0-6 ani: În primii şase ani de viaţă, sarcinile de dezvoltare pentru funcţiile executive au în centru inhibiţia. Copiii mici sînt învăţaţi să-şi controleze impulsurile de a plînge, de a face accese de furie, de a solicita atenţia şi de a apela la mijloace extreme pentru a obţine ceea ce doresc. Sînt învăţaţi să se exprime cu cuvintele proprii, chiar dacă sînt mînioşi. Pe măsură ce...

Al 41-lea an!

Se spune că, pe măsură ce trece timpul, suntem tot mai sensibili la „praguri”. Mă refer la vârste precum 20, 30, 40 de ani și mai departe. Îi numărăm și pe ceilalți, dar ritmul deceniilor e totuși definitoriu. Ne simțim precum pe vârful unui deal unde am ajuns pe o pantă ascendentă și apoi începe coborârea. Și iar pe un deal… și iar coborâre. O succesiuine de suișuri și coborâșuri, ca și...

Tristețea și suferința

Când suferi, știi de ce ești trist. O suferință este o tristețe demascată, o emoție care avansează cu fața descoperită, o amărăciune a cărei origine este bine cunoscută. Când un copil începe să sufere, e semn că el intră direct în forma de inteligență ce va face din el o ființă esențialmente umană. Mai mult decât râsul, suferința este realmente o caracteristică a omului. (…) Prin...

Adolescenți, e ziua voastră!

Puțini adolescenți cunosc faptul ca prin Legea 197 din 17 noiembrie 1997, în fiecare a doua duminică din mai este Ziua Adolescentului. Totuși, de la un an la altul, manifestările în acest sens par a prinde viață. Strădania lor funciară de-a ieși în evidență, de-ași contura propria personalitate, are acum o conotație oficială. Implicit, li se recunoaște existența și importanța. Bunicul meu era...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.