Mai toate produsele vizuale ni se servesc, de ceva timp, în H(igh) D(efinition). O manie în toată puterea cuvântului. Pretențiile noastre – ca privitori – ating paroxismul. Calitatea imaginilor ce le consumăm trebuie să fie în mod necesar de o înaltă definiție. Mai toți suntem deja specialiști. Sesizăm precaritatea imaginilor cu o precizie uimitoare și, pe loc, suntem gata să acuzăm în dreapta și-n stânga. Produsul video ce ni se oferă (indiferent de conținut), trebuie să fie impecabil din punct de vedere tehnic.
Iată un parcurs curajos când te gândești la televizoarele cu lămpi ale copilăriei noastre. L-am putea numi: De la purici la HD! Cândva imaginea era neclară, mișcată și plină de punctulețe gri închis (purici, cum le spuneam). Și, prin croiala vremurilor, produsele media erau limitate, repetitive și precare. Eram dezinformați de dimineața și până seara, dar parcă priveam realitatea mult mai obiectiv. Îmi amintesc și acum conversațiile pline de subînțelesuri ale adulților din jurul meu. Imagini preluate de la alte televiziuni (nu cu mult mai calitative) erau corelate cu ce se transmitea la noi. Se făceau analize pe cât de naive, pe atât de profunde. Azi avem totul în HD, iar dacă TV-ul este wide, atunci isprava-i gata.
Calitatea video a crescut vertiginos, în vreme ce calitatea conținutului a scăzut în același ritm. Vedem multe și asimilăm puține. Vedem bine (din perspectivă tehnică), dar înțelegem prost. Aproape că nu mai există nici o legătură între ce ni se arată și ce trăim în faptul zilei. Montajele video trunchiază în mod vădit realitatea, dar ne-o servesc cu pretenția de integralitate. În toate zonele moralitatea este grav afectată, însă în ceea ce privește mass-mediat lucrurile ating apogeul. Discernământul privitorului este atrofiat într-o manieră asistată. Imaginile îți iau ochii și, odată cu ei, mințile. Dacă mergem în ritmul ăsta vom ajunge să nu mai acceptăm anumite materiale pentru dacă nu sunt în haidefinișăn. Uităm de conținut sau contează mai puțin, în vreme ce ne atașăm hipnotic de imaginea în sine.
De-o ținem tot așa vom avea cataclisme și războaie în HD. Poate, cine știe, vom prinde și sfârșitul lumii în acest format… Desigur, am dus lucrurile prea departe. Realitatea sfârșitului se va sustrage oricărui scenariu și nu va putea fi captată în acest fel. Va fi, probabil, singura ipostază în care tehnologia își va dovedi limitarea. Dar până atunci alienarea continuă. O bună parte a lumii condusă de imagini care spun puțin dar impresionează mult. Puțin efort pentru minte, multă plăcere pentru simțuri. Să ne mai mirăm că nu putem lega un dialog decent cu unii dintre tinerii noștri?! Să nu ne mirăm. Mai bine am conversa cu diapozitive (HD… dacă se poate) sau – mai realist – folosindu-ne de imagini create spontan. Fațetele realității se multiplică, deși toți au pretenția că ne oferă autenticul. Să nu ne lăsăm seduși. Nu saturarea bine dozată a culorilor de pe ecrane, nici definiția perfectă a imaginii vor face din noi oameni realiști. Nu! Mai degrabă o plasare în spatele acestora, o atitudine critică față de tot ce ni se livrează, o permanentă interogație. (De)vizionare plăcută!
Un articol inteligent, esențial, ușor ironic (calitate indispensabilă), relevant. Felicitări!
Mulțumesc.
Încurajatoare intervenția ta.