În vremurile biblice și talmudice, căsătoriile aveau loc în două etape. Primul element îl constituia ceremonia de logodnă. Aceasta cuprindea oferirea unui obiect din metal prețios miresei, în fața a doi martori. Obiectul (care azi este inevitabil o verighetă) este oferit cu următoarele cuvinte: „Iată, cu acest inel îmi ești încredințată mie, potrivit legii lui Moise și a lui Israel”. După aceea se spune binecuvântarea deasupra vinului. Mireasa continua să trăiască în casa tatălui ei, iar cuplul nu era considerat căsătorit. Cu toate acestea, între ei există un contract care nu putea fi anulat decât printr-un divorț oficial. În a doua etapă avea loc căsătoria propriu-zisă. În cadrul acesteia, tânărul cuplu stătea în picioare sub un baldachin folosit la căsătorii. Se întocmea contractul de căsătorie (ketuba)și se rosteau binecuvântările căsătoriei în fața unei adunări religioase la care luau parte cel puțin zece bărbați adulți. Apoi se oficia căsătoria; ei deveneau liberi să trăiască împreună și puteau să-și stabilească propriul cămin. Din Evul Mediu, însă, cele două etape au fost combinate și ceremoniile logodnei și ale căsătoriei au loc una după alta.
Procedeul normal este următorul: mai întâi trebuie semnat contractul de căsătorie. Acest act datează din timpurile talmudice și este scris în aramaică. El stabilește o sumă de bani pe care soțul este obligat să o plătească soției în caz că divorțează de ea. Aceasta urmărea să ofere femeii o anumită protecție. Astăzi, evident, căsătoriile sunt supuse legilor țării în care se află, astfel că actul este o formalitate. El este totuși o parte esențială a oricărei căsătorii între evrei și adesea este un document frumos decorat, care poate fi agățat cu mândrie pe perete în noul cămin.
După ce contractul a fost semnat, mirele și mireasa, împreună cu ambii părinți, stau sub kupa, baldachinul căsătoriei. Baldachinul simbolizează căminul evreiesc și a devenit sinonim cu ceremonia căsătoriei, astfel încât la o circumcizie părinții se roagă să aibă bucuria să-și însoțească fiul la baldachin. Se recită psalmi și după aceea rabinul ține o scurtă cuvântare. El ia o cupă cu vin și rostește mai întâi o binecuvântare deasupra cupei cu vin, iar apoi binecuvântarea pentru logodnă: „Fii binecuvântat Tu, o, Doamne, care ai sfințit poporul tău Israel prin ritualul baldachinului căsătoriei și legământul sacru al căsătoriei”. Atât mireasa cât și mirele beau din cupa cu vin, iar mirele pune degetul miresei inelul cu tradiționalele cuvinte spuse la logodnă.
Urmează cele șapte binecuvântări prin care se cere unirea tânărului cuplu, care au loc la cea de a doua cupă de vin. Ceremonia ia sfârșit cu spargerea unui pahar și călcarea lui în picioare de către mire. Originea acestui obicei este neclară, dar se crede că ar fi un moment în care se atrage atenția că, fie și în timpul bucuriei pe care o oferă căsătoria, evreii trebuie să-și amintească de distrugerea Ierusalimului. la sfârșit, toți exclamă „Mazel tov”, însemnând „noroc”. Căsătoriile sunt în tradiția evreiască evenimente de supremă fericire. S-a crezut că unirea dintre soț și soție reprezintă unirea dintre emanațiile lui Dumnezeu; este o recreare a armoniei fundamentale a universului și, pentru a cita una dintre binecuvântări, de o stare de „bucurie și mulțumire, bună dispoziție și mare fericire, de plăcere și încântare, dragoste, pace și prietenie”.Diferitele comunități au obiceiuri diferite. Azi, în occident, căsătoriile includ în general găteli pentru primul cavaler de onoare, cavaleri și domnișoare de onoare. La evreii foarte religioși, mirele postește toată ziua și, după ce a semnat contractul, este dus să-și vadă mireasa, el acoperindu-i fața cu un văl. Apoi părinții conduc tânărul cuplu la baldachin într-o procesiune cu lumânări aprinse. În comunitățile din Răsărit, în seara care precede căsătoria are loc o sărbătorire specială a miresei. Aceasta efectuase deja baie rituală. Apoi, acasă, femeile din familie și prietenele îi vopsesc mâinile cu henna [culoare pentru vopsit părul în roșu făcută dintr-un arbust cu același nume] și o îmbracă în veșminte cât mai frumoase. La evreii neortodocși, există tendința ca slujba să fie făcută în așa fel încât să exprime egalitatea între soți, cu două inele, binecuvântările fiind rostite atât de mireasă cât și de mire. În orice caz, elementele esențiale ale ceremoniei rămân aceleași. Căsătoria la evrei este caracterizată prin contract, baldachin, oferirea verighetei și declarația publică în fața martorilor.
(Fragment din Introducere în iudaism, de Lavinia & Dan Cohn-Sherbok, trad. Marcel Ghibernea, Hasefer, București, 2000, pp. 175-178)