Nu sunt cel mai potrivit pentru acest articol. Cum se va vedea, abordez o temă care mă atinge doar la nivel teoretic. Voi vorbi despre creștini pe care nu-i cunosc și care trăiesc în zone cu un înalt grad de risc. Probabil dacă m-ar citi ar fi indignați. E ușor să dai sfaturi de departe, de la adăpostul unei democrații – fie ea și fragilă. Așa este, dar îmi asum analiza. Nu imi doresc altceva decât să semnalez un fenomen și, în consecință, să chem la rugăciune.
Potrivit unor statistici mult vehiculate, milioane de creștini din Irak, Afganistan și Egipt pleacă înspre țări mai primitoare. Acest exod dovedește opoziția virulentă a musulmanilor majoritari. Politica oficială anticreștină, dovedită în fel și chip, începe să dea roade. Trăind într-o nesiguranță continuă, cei mai mulți creștini aleg calea exilului. Fanatismul islamic își atinge, încet-încet, scopurile. Organizațiile mondiale care promovează libertatea religioasă nu reușesc să facă față situației. ONG-urile care luptă – lăudabil – pentru promovarea toleranței, abdică rând pe rând în fața tăvălugului islamic. Fără îndoială că nu toți musulmanii sunt atât de activi, dar e suficientă o minoritate ce are frâiele politice în mână.
Situația este oarecum paradoxală. În vreme ce creștinii băștinași devin – prin exod – tot mai puțini, eforturile misionare se întețesc. Cele trei țări preponderent musulmante reprezintă adevărate ținte evanghelistice pentru multe organizații. Se adună fonduri pentru misiune, se pregătesc oameni care să meargă acolo și suntem adesea invitați la rugăciune pe această temă. Misionarii merg, își riscă sănătatea și libertatea, iar creștinii dezertează. Sigur, cum spuneam, e ușor să judeci lucrurile dintr-o Europă încă pașnică. Nu știu ce aș face eu într-o situație dată. Dar, dincolo de asta, mi se pare un fenomen îngrijorător. Poate că în aceeași măsură în care trimitem misionari acolo ar trebui să acordăm asistență creștinilor deja existenți. Nu știu cum s-ar putea asta din punct de vedere legislativ și social, dar merită încercat.
Cred, de asemenea, că putem înălța rugăciuni pentru acești creștini. Nefiind în situația lor e greu să-i înțelegem și, probabil, imposibil să-i ajutăm. Dar, cu o atitudine hristică, putem pleda pentru ei înaintea lui Dumnezeu. Au nevoie de speranță și de o nouă perspectivă. Într-un astfel de cadru, în fața unei asemenea provocări, a-i judeca este cel mai ușor. E ușor, dar nu și productiv. Să le fim alături cum simțim și putem mai bine!