Hristos pune prin botezul Său temelia botezului nostru, sau e Cel dintâi care dă ca om acest sens botezului lui Ioan. Nașterea prin botez restabilește pe om în starea primordială, pe care ar fi menținut-o Adam și ar fi moștenit-o urmașii săi, dacă n-ar fi căzut în păcatul originar. (…)
Fără să Se facă El însuși păcătos printr-o naștere întru totul identică cu a noastră, El ia răspunderea pentru păcatul nostru, din solidaritate iubitoare cu noi. Iar această solidaritate nu are numai un caracter juridic, ci e o asumare reală a suferințelor produse în noi de păcat, fără ca să ia păcatul însuși. Căci în acest caz n-ar fi putut învinge suferințele și moartea ca urmări ale lui. Nici n-ar fi putut trăi iubirea curată față de noi, străină de orice egoism. Neluând deci păcatul însuși, întrucât făcându-Se om a rămas și Dumnezeu, și chiar în această calitate păstrând iubirea și mila Lui neîmpuținată față de noi, ia pe de o parte suferințele și moartea noastră, pe de altă parte le învinge. În afară de aceasta, printr-o substituire pur juridică, Dumnezeu Și-ar da satisfacție singur Sie însuși.(…)
Astfel, prin botezul Său de la Ioan, Hristos începe lucrarea de mântuire în firea omenească, punând temeiul eliberării ei de urmările păcatului și deci și al eliberării firii din frații Săi după har de păcatul însuși și de urmările lui. Botezul Lui de la Ioan nu e deci numai un botez al pocăinței ca a celorlalți oameni, deși e și aceasta în numele lor.
Și așa cum solidarizarea Lui cu noi a fost nu numai juridică, ci și reală, prin însușirea de către El a patimilor ireproșabile și a morții de pe urma păcatului, așa s-a arătat reală și în însușirea de fapt a pocăinței de către El, ca om, pentru păcatul nostru. Căci cum ar fi trăit altfel mila Lui față de noi, dacă n-ar fi luat, pe de o parte suferințele și moartea noastră de pe urma păcatului, din solidaritate cu noi, pe de alta, pocăința pentru el, o pocăință trăită chiar mai intens decât noi, din aceeași solidaritate? Căci acesta aceasta a fost prima formă a puterii spirituale prin care a învins suferințele și moartea noastră pentru păcat, asumate de El, putere pe care a putut-o extinde și în noi.
(Din Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, de Dumitru Stăniloae, Basilica, București, 2016, pp. 58-60)