Cine este gata să primească trupul Domnului nostru, acela nu trebuie să se îngrijească de ceea ce simte în sine sau de cât de cucernic este, ci trebuie să ia seama care îi este voința și intenția. Nu ceea ce simți este important, ci lucrul iubit, cel la care năzuiești.
Omul care vrea și poate să meargă drept și netulburat spre Domnul nostru trebuie să aibă, înainte de orice, un cuget liber de orice mustrare a păcatului. În al doilea rând, voința omului trebuie să fie întoarsă spre Dumnezeu, așa încât el să nu năzuiască și să nu se îndemne spre nimic altceva decât spre Dumnezeu și spre ceea ce este pe deplin dumnezeiesc, displăcându-i în schimb tot ce nu e pe potriva lui Dumnezeu. Căci tocmai astfel va cunoaște omul cât de apropiat sau cât de străin este de Dumnezeu, după cât are sau nu are el în sine această stare. În al treilea rând, mai trebuie să sporească neîncetat în el dragostea de euharistie, fără ca adorația să-i slăbească prin împărtășirea repetată. Căci ceea ce, repetându-se mereu, este pentru unii viață, pentru alții este moarte. Ia, așadar, seama la cele dinlăuntrul tău și vezi dacă astfel dragostea de Dumnezeu crește, iar adorația nu scade. Dacă e așa, atunci cu cât mai des primești euharistia, cu atât mai bun vei deveni și cu atât mai bine și mai folositor îți va fi. De aceea, nu lăsa să fii depărtat de Dumnezeul tău prin vorbiri și predici. Cu cât mai mult, cu atât mai bine și mai pe placul lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu are mare dorință să locuiască în om.
Te-ai putea plânge, desigur: vai, Doamne, mă simt atât de gol și de rece și de nesimțitor, că nu-mi vine să-l primesc pe Domnul. Dar eu îți spun: cu atât mai mult ai nevoie să mergi spre Domnul! În El te vei aprinde și vei deveni văpaie, în El vei fi sfințit, doar cu El vei fi legat și unit. Prin euharistie și numai prin ea primești harul atât de nemijlocit, încât puterile tale trupești se adună și sunt unite prin puterea dumnezeiască a prezenței trupești a Domnului nostru; toate simțurile dezorientate ale omului și sufletul său se vor aduna și uni astfel, nemainăzuind, fiecare în felul său, în jos, ci cătând toate în sus și dăruindu-se, orânduite, lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu care sălășluiește înlăuntrul lor le va obișnui să intre în ele însele și le va dezvăța de piedicile trupești, pricinuite de lucrurile vremelnice și le va face pe dată dumnezeiești. Întremat de trupul Lui, trupul tău va fi reînnoit. Căci trebuie să ne preschimbăm în El și să ne unim cu El, așa încât ale sale să devină ale noastre, iar tot ce este al nostru să fie al lui: inima noastră și a lui să fie una, trupul nostru și al lui să fie unul. Astfel, simțurile noastre, voința, cugetul, puterile noastre și trupul vor fi trecute în El, astfel încât să îl simtă, și El să le fie prezent în toate puterile trupului și ale sufletului.
(Despre omul nobil: cupa din care bea regele: tratate, de Meister Eckhart, Humanitas, București, 2007)