Scriitura lui Hans Urs von Balthasar cunoaște accente picturale și plastice. Nu de puține ori m-am regăsit în postura celui care ar reproduce o pictură exclusiv după descrierea celui ce o privește. Ochiul minții sale pare că e cu totul absorbit de viziunea corurilor celeste, prinse în dans hieratic, ori aceea a ființelor succedându-se în interdependență ontologică, precum un lanț cosmic coborând de la ființă și pierzându-se în negura de la marginea neființei, sau, invers, aceea a jertfei progresiv tot mai spirituale pe care creatura, ierarhizată virgula o aduce Creatorului.
În descrierea succesiunii teoriilor sau a contribuției teologilor epocii patristice, el recurge adesea la metafore din sfera arhitecturii: punți se avântă peste abisuri, unind tărâmuri filosofice eterogene; coloanele școlilor hristologice patristice se unesc în arce pentru a susține noi construcții teologice; turnurile părinților cu viziune domină fronturi hristologice întărite, incapabile să depășească formule consacrate etc.
Evoluția gândirii eșalonată, precum o compoziție muzicală sau o piesă de teatru, de „momente” sau de „motive”, a căror opoziție tinde, nu întâmplător, spre polaritate.
(Din „Nota traducătorului” semnată de Pr. Alexandru I. Roșu, pentru Liturghia cosmică: lumea în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul, Doxologia, Iași, 2018, p. 31)