Eticheta

evanghelogie

e

Cum a învățat Isus?

Isus nu învăța așa cum o făceau de obicei învățătorii Legii, ci, în primul rând, printr-o bună cunoaștere a inimii omului, al cărui limbaj îl vorbește: în tot ce spune primează imaginile, metaforele, nu abstracțiunile. Era pătruns de adevărul biblic potrivit căruia valoarea supremă revine inimii, adică centrului dinamic al persoanei, în care, dincolo de disocierile dintre inteligență și voință...

Botezul lui Isus – semnul solidarității cu noi

Hristos pune prin botezul Său temelia botezului nostru, sau e Cel dintâi care dă ca om acest sens botezului lui Ioan. Nașterea prin botez restabilește pe om în starea primordială, pe care ar fi menținut-o Adam și ar fi moștenit-o urmașii săi, dacă n-ar fi căzut în păcatul originar. (…) Fără să Se facă El însuși păcătos printr-o naștere întru totul identică cu a noastră, El ia răspunderea...

Ioan (Botezătorul) și Hristos

Multe lucruri îl arătau pe Ioan ca pe un om ales: în primul rând, neamul însemnat și renumit, pentru că era fiu de arhiereu; apoi felul său de viață, nevoința aspră și disprețul față de toate cele omenești, pentru că, trecând cu vederea și îmbrăcămintea și masa și casa și însăși hrana, a petrecut vremea de mai înainte în pustie. Dar, în ceea ce Îl privește pe Hristos, toate erau opuse, pentru că...

La plinirea vremii

Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. (Gal. 4.4-5) Lucrarea de pregătire a omului, în vederea plinirii vremii, s-a desfășurat pe două căi: prin trezirea sentimentului de vină, de culpabilitate, experiat de omenirea cufundată în păcat, precum și a conștiinței...

Naturalețea Evangheliilor

Nu se vede în Evanghelii nicio tendință de construire a unui chip al lui Hristos cu ajutorul fanteziei. Viața, cuvintele, faptele lui Iisus sunt redate cu mijloacele cele mai simple cu putință, fără nicio țâșnire de entuziasm voit. Există apoi o uimitoare consonanță de fond în descrierea chipului lui Iisus din Evanghelii, deși în unele detalii și mijloace de exprimare autorii lor manifestă...

Papini despre Fericiri

Pregătind o serie de mesaje pe Fericiri (Mat. 5.1-11), am recitit un capitol din Viața lui Iisus de Giovanni Papini. Am cules de acolo o percepție lucidă și suculentă asupra fiecărei fericiri mateene. Însă, după ce le lămurește pe fiecare în parte, autorul face și aprecieri generale asupra debutului Predicii de pe Munte. Spicuiesc mai jos câteva ilustre aprecieri: Bogații, făloșii, îndestulații...

Gândul de duminică (9)

V-ați gândit vreodată la anonimii vindecați la scăldătoare (Ioan 5)? Nu știm câți au fost, nu știm de ce boli au suferit. Nu știm cât stătuseră acolo, în acele pridvoare ale suferinței. Nu știm nici măcar dacă aveau familii sau nu, așa cum nu știm nici vârsta lor. Ceea ce știm este că, din când în când, un înger al Domnului se cobora și tulbura apa din bazin. Primul ce pășea în apă era vindecat...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.