Rigorile mântuirii

Încă o carte semnată David Pawson. Publicată de Societatea Biblică din România, lucrarea lansează o întrebare provocatoare: Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit? Cum răspund diferite confesiuni sau tradiții hermeneutice știm, dar oare ce spune Biblia despre subiect?!

Înțeleasă ca și salvare eternă, mântuirea este una dintre temele fundamentale ale Scripturii. Atât Vechiul cât și Noul Testament tratează acest subiect în multe feluri. Narativ, poetic și epistolar mântuirea se bucură de o analiză fabuloasă în textul biblic. Privită drept evenimentul capital al vieții, ea constituie năzuința fundamentală a omului, dar și sursa celei mai mari satisfacții. Tocmai de aceea a fi sigur de propria mântuire este foarte important.

Când certitudinea prinde rădăcini și când relația cu Dumnezeu se adâncește, o altă preocupare se naște. Acestă preocupare este legată de consistență și durată. Este mântuirea un bun câștigat în mod ireversibil? Mai trebuie creștinul să facă ceva pentru a o păstra? Există asigurări suplimentare în ceea ce privește starea de om mântuit? Cât de juste sunt trăirile interioare privitoare la siguranța mânuirii? Ei bine, la astfel de întrebări răspunde David Pawson în paginile ce urmează. După cum veți vedea, cartea are un pronunțat caracter polemic, dar s-ar putea și altfel?!

Atent la detalii, autorul recunoaște de la bun început delicatețea temei. Există o anumită polarizare dogmatică. Pe de o parte, tabăra celor care susțin că mântuirea odată obținută nu se mai poate pierde; pe de altă parte, tabăra celor care susțin că mântuirea da, se poate pierde. Pawson își declară din capul locului poziția, încercând să afirme că a doua interpretare este cea scripturală. O face însă cu respect și cu precauție. Nu se ferește de acele pasaje dificile și care au făcut istorie în aceste dezbateri. Pornește de fiecare dată de la etimologie, continuă apoi cu o hermeneutică lucidă, sfârșind cu o aplicație bine formulată.

Conceptul de mântuire este înțeles în complexitatea sa. Semantic vorbind, avem de-a face cu mântuirea ca act și mântuirea ca proces. Din punct de vedere temporal, avem de-a face cu cele trei dimensiuni ale mântuirii: trecută, prezentă și viitoare. Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre toate aceste elemente cu lux de amănunte. Mai rămâne ca noi, cititorii, să așezăm fiecare concept la locul lui, să-l înțelegem și să-l implementăm în viața de zi cu zi. Sarcina fiind mai grea decât pare, un îndrumător de felul acesta ne este de mare ajutor. Conținând toate ingredientele necesare, lucrarea de față ne invită să explorăm unul dintre cele mai importante domenii ale vieții. Materialul biblic este riguros ales și acoperă în mod omogen întreaga Scriptură. Acest lucru este completat de o rigoare dogmatică exemplară. Autorul are măiestria de a-i pune față în față pe Pelagius cu Augustin, Luther cu Erasmus, Calvin cu Arminius, Whitefield cu Wesley. Ni se oferă astfel un cadru larg și îndestulător, pe măsura subiectului.

În definitiv, lucrarea este o pledoarie pe cel puțin patru paliere. În primul rând, o pledoarie pentru sârguință. Dacă mântuirea nu este un bun câștigat pe viață decât din perspectiva lui Dumnezeu, atunci înseamnă că omul intră într-un fel de cursă. Comparată mereu cu o alergare sau cu o bătălie, viața de credință are miza ei. Până la obținerea cununii, fiecare credincios trebuie să-și dea silința și să fie veghetor. El este chemat să fie persuasiv și să nu se oprească din drum. Pe marea întinsă a vieții, printre ispite și pericole, copilul lui Dumnezeu trebuie să rămână mereu vigilent. Strădania lui va fi onorată de Dumnezeu care-L va primi mai apoi în Împărăția cerească.

În al doilea rând, cartea este o pledoarie pentru discernământ. Pericolul autoînșelării este o realitate constantă. Concepțiile noastre se pot denatura foarte ușor, mai ales pe fondul unor presiuni lăuntrice. Așa stând lucrurile, alegerea între alb și negru; adevărat și fals; bine și rău devine tot mai delicată. Fără un deziderat concret omul le amestecă și cultivă haosul în propriul univers. Pe de altă parte, o voință bine orientată va conduce spre o viață de victorie și bucurie. Or, această viață este destinată celor cu conștiința iluminată de Duhul și care se pun mereu la îndoială. Biblia ne cheamă la o viață circumspectă și mereu pusă pe cântarul lui Dumnezeu.

Avem, de asemenea, și o pledoarie pentru consecvență. De foarte multe ori Isus a spus ucenicilor să rămână în El. Ultima carte a Bibliei, Apocalispa, subliniează și ea acest element. Odată ce am dobândit justificarea prin credință prin iertarea păcatelor, trebuie să perseverăm în sfințenie. Proba sfârșitului este o temă recurentă a Scripturii. E important cum începi, dar mult mai important cum finalizezi. Consecvența nu este o completare umană a mântuirii, un fel de adaos, ci doar o atitudine prin care credinciosul își păstrează poziția în Hristos. Acest urcuș necontenit spre Dumnezeu angajează convertitul într-o manieră aparte.

În fine, cartea pledează pentru autenticitate. Ultima parte ia în discuție miturile de natură teologică ce gravitează în jurul subiectului. Harul, predestinarea, siguranța și meritul sunt principalele concepte în care se cramponează cei indeciși. O situare biblică pare a aduce prejudicii dogmatice; pare că harul este ciuntit, predestinarea și siguranța de asemenea, în vreme ce faptelor li se acordă un loc nemeritat. Lucrurile stau așa doar în aparență. În realitate, fiecare credincios își dorește să fie autentic în ceea ce crede, iar această dorință duce la o căutare sinceră. A fi autentic presupune o raportare la normă, la o instanță superioară care să valideze crezurile noastre. Tocmai de aceea Sfânta Scriptură ocupă un loc inedit în viața creștinului matur. Dând măsură trăirilor sale, ea povățuiește și aduce bucurie.

Inedită în spațiul editorial românesc, lucrarea ne poate oferi jaloane prețioase și argumente solide pentru o viață de credință normală. Angajant, marile învățături despre mântuire sunt citite în cheie biblică. Rămânând în spectrul revelației divine, viața noastră va căpăta sens și consistență. Într-o lume cu atât de multe surogate, să construim trainic pe Cuvântul lui Dumnezeu. Și, după cum spune apostoul, să ne ducem mântuirea până la capăt.