„Indiferent dacă ești bărbat sau femeie, dacă ești sufletul petrecerii sau o mimoză, dacă ești un gânditor, un sentimental sau faci parte dintr-o categorie încă necunoscută de științele sociale, ești făcut pentru legături. Ești făcut pentru relații. Ești făcut pentru intimitate.” Prin astfel de cuvinte își argumentează John Ortberg demersul de a scrie despre relații interumane reușite. Intitulată sugestiv Te-aș plăcea dacă ai semăna mai mult cu mine (Scriptum, Oradea, 2018), cartea este o veritabilă reflecție de antropologie creștină.
Autorul – atât de cunoscut și îndrăgit – nu face altceva decât să ne deschidă orizonturi. Suntem învățați, înainte de toate, să depășim teama. Este vorba de fobia pe care o resimțim când e vorba să intrămîn relații de calitate cu semenii noștrii. Doar o știm bine: dezamăgirea pândește la ușa oricărei prietenii. Or, izbăvirea din acest blocaj stă tocmai în îndemnul apostolului: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng” (Rom. 12.15). „Bucuria și plânsul se găsesc în centrul vieții noastre emoționale. Lucrul care face posibilă legătura umană este capacitatea noastră de a discerne starea emoțională a celeilalte persoane, empatizarea cu această stare și pătrunderea în ea. Oamenii care ne citesc cu ușurință nu doar că stabilesc legături cu noi, ci au și capacitatea de a ne conduce de la o stare emoțională negativă la una pozitivă. E un lucru deosebit.”
Urmează apoi acel transfer de încredere, atât de important într-o relație. Această încredere se împletește cu dedicarea, iar din acestea se naște adevărata prietenie. Aplicată inclusiv în relația familială, prietenia este ceva atât de fragil și nobil, încât orice ființă umană va tânji după ea. „Un prieten crede în tine când tu însuți nu mai crezi. Un prieten vede în tine ceea ce tu însuți nu mai vezi. Un prieten se bucură să fie cu tine, îți cinstește reușitele și îți serbează ziua de naștere. Un prieten promite să-ți rămână credincios. Colegii tăi sunt probabil alături de tine atunci când le convine, însă prietenii sunt născuți pentru vremuri de restriște.”
În calea acestei relații de calitate, a intimității corect înțelese și trăite, se ridică, amenințător, mai multe ziduri. Este vorba de zidul egoului, al tehnologiei, al ostilității, al compasiunii, al pseudo-intimității și al lui „prea multe de făcut”. Cum pot fi depășite acestea toate? Partea a doua a cărții încearcă să răspundă la întrebare, cu exemple și argumente convingătoare. A te face vulnerabil, a pleda întotdeauna pentru adevăr și a practica gentilețea sunt numai câteva dintre acestea. Nimeni nu și-a aprofundat relațiile fără cele menționate mai sus și alte câteva pe care vă las să le descoperiți.
Volumul se vrea a fi o oglindă. Ne este pusă înainte, intimidant, pentru a ne arăta neasjunsurile. Suntem purtați fără cruțare în abisurile sinelui, apoi suntem călăuziți spre ceilalți urmând cea mai bună cale: a iubirii. E o lectură reconfortantă și motivatoare, o carte pe care o recomand cu încântare.