„Am început să alcătuiesc o istorisire despre lucrurile care s-au petrecut printre noi, după cum mi le-au încredințat cei ce le-au văzut cu ochii lor de la început și care au ajuns slujitori ai Cuvântului. Am găsit și eu cu cale, după ce am făcut cercetări cu de-amănuntul asupra tuturor acestor lucruri, de la obârșia lor, să le scriu în șir, unele după altele…” Așa încep memoriile fratelui Pavel Bodog, reunite în lucrarea Izvoarele credinței: istoria Bisercii Penticostale din Burzuc povestită de cei care au trăit-o, apărută la editura Scriptum, Oradea, 2015.
Prefațată de nepotul de frate al autorului, pastorul Ionel Bodog, „cartea își propune să scuture praful care s-a așternut peste anii trecuți, poate chiar uitați, ai bisericii noastre. Ea își propune să deruleze iarăși filmul evenimentelor care ne-au marcat, punându-ne în contact cu fapte reale, cu locuri concrete și oameni adevărați, dintre care cei mai mulți au trecut „pirlazul” dintre vieți și se află acum acolo unde și-au dorit dintotdeauna să fie, adică acasă la Domnul.” (din Cuvânt-înainte, p. 9). Bine așezată în istorie, întreaga relatare începe cu anul 1928 când, cu voia lui Dumnezeu, s-a deschis Biserica Penticostală din Burzuc.
Volumul conține trei părți. Prima, de la înființarea bisericii până la cel de-al Doilea Răzoi Mondial (1928-1940); a doua parte se referă la biserică de-a lungul celui de-al Doilea Război Mondial (1940-1945); iar cea de-a treia începe cu finele celui de-al Doilea Război Mondial și continuă până în prezent (1945-2015). Un parcurs amplu, precum un drum sinuos de munte, de-a lungul căruia s-au întâmplat și bune și rele. Peripețiile timpului fac din această monografie o carte picantă și atrăgătoare. Personajele principale sunt pionierii penticostali ai vremii (unde se remarcă Toader Bodog – tatăl autorului) și ucenicii acestora. Mărturiile celor în vârstă, a credincioșilor care au asistat la evenimente sunt culese cu grijă și prezentate în puritatea lor. În felul acesta aflăm de prigoane și interceptări, de întregul travaliu în care s-a născut penticostalismul biohrean.
Textul este acompaniat de fotografii-document, un adevărat tezaur de imagini prețioase. Veți putea admira astfel oameni simpli, îmbrăcați după portul vremii, călătorind pe jos, cu bicicleta, cu căruța și, în cel mai fericit caz, folosind motocicleta cu ataș. Indiferent că este vorba de Teodor Bițiș (supranumit „Rabinul Bițiș”), de Petru Tivadar sau Mihai Chișe (membrii ai primului comitet al Filialei de Oradea), de fratele Teodor Bodog împreună cu Pavel Ciuci (pionierul de frunte al penticostalismului din Picleu) – toți iradiază aceeași bucurie și noblețe. Erau oameni de la țară, cu puțină școală, dar îndrăgeau Scriptura cu o pasiune uriașă. De asemenea, acceptau și promovau lucrarea Duhului Sfânt în viețile lor, fiind martorii unor treziri spirituale extraordinare. Veți remarca și poze de la diferite evenimente (înmormântări, botezuri, evanghelizări), unde tinerii și bătrânii își unesc forțele într-o frumoasă părtășie. Adesea ei sunt înfățișați deplasându-se dintr-un loc în altul, pe jos, cu instrumente îndrăgite la acea vreme (nelipsitul acordeon, dar și instrumente cu coarde). Incursiuinea în timp ne aduce apoi imagini tot mai recente, unde îi putem revedea pe Ioan Berar (fost supraveghetor al Filialei Oradea), Trandafir Sandru (fost rector al Institutului Teologic Penticostal), Pavel Riviș Tipei (fost președinte al Cultului Creștin Penticostal) și Ioan Moldovan (actualul președinte al Comunității Penticostale Regionale Oradea).
Deși nu are decât 121 de pagini, cartea are o valoare imensă. Reproducând mărturii credibile și articulate despre începuturile penticostalismului pe acele meleaguri, ea întregește cunoașterea noastră istorică. A înțelege fenomenul penticostal are legătură cu a-i înțelege originile și particularitățile. Decada cuprinsă între anii 1922 și 1932 a marcat o expasnsiune uimitoare a penticostalismului românesc. În acest context, județul Bihor s-a numărat printre primele regiuni unde crezul penticostal a prins rădăcini adânci. Prin oameni dedicați lui Dumnezeu, care cu smerenie și călăuzire, au pus bazele primelor comunități, mișcarea s-a extins tot mai mult, aprinzând focul Duhului Sfânt și în orașe.
Nu fără greutăți și eroări de traseu, penticostalismul bihorean s-a ancorat în istoria locului și a devenit o forță unanim recunoscută. Astăzi, bisericile penticostale sunt omniprezente de-a lungul și de-a latul județului, iar faptul acesta îl datorăm puterii Duhului lui Dumnezeu. Numai Duhul convinge oamenii de propria păcătoșenie, numai El îi naște din nou și-i împuternicește pentru slujire. Să apreciem atunci când cineva alege să ne povestească despre cele întâmplate și să-și asume riscul cuvântului scris. Fie ca asemenea monografii să se înmulțească printre noi și, în bună măsură, să ne edifice în credința noastră.
Buna Ghita! As vrea doar sa fac o mica precizare. Pavel Ciuci este de fapt Ciuciu. Este strabuncicul lui Emi.
Salutari din Geneva.
Da, Amalia, mulțumesc!
Știam că e străbunicul lui Emi, doar că – în diferite materiale – apare și într-un fel și-n altul. Dar, pe cale logică, dacă pe tatăl lui Emi îl cheamă CIUCIU, atunci și pe bunicul lui e posibil să-l fi chemat la fel. Mergem pe varianta propusă de tine. Fiți binecuvântați!