Credința creștină stă sau cade în funcție de cât de adevărată este mărturia că Hristos a înviat din morți. Dacă se înlătură aceasta, se mai poate, desigur, aduna din tradiția creștină o serie de idei vrednice de luat în seamă despre Dumnezeu și despre om, despre ce este omul și despre cum trebuie să fie, însă credința creștină este moartă. În acest caz, Isus este o personalitate religioasă care a eșuat; care, în pofida eșecului său, rămâne mare și se poate impune reflecției noastre. Dar rămâne într-o dimensiune pur umană și autoritatea Sa este valabilă în măsura în care mesajul Său ne convinge. El nu mai este criteriul de referință; criteriul de referință este atunci numai evaluarea noastră personală, care alege din patrimoniul său ceea ce ne pare util. Și aceasta înseamnă: am rămas singuri. Evaluarea noastră personală este ultima instanță.
Numai dacă Isus a înviat, s-a întâmplat ceva cu adevărat nou care schimbă lumea și situația omului. Atunci El devine criteriul de referință în care putem avea încredere. Pentru că atunci Dumnezeu s-a manifestat cu adevărat.
(Isus din Nazaret, de Joseph Ratzinger, vol. 2, Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2012, pp. 227-228)