Despre creștinismul globalizant

D

coperta_veyne

La început se numea Calea credinței (Faptele Apostolilor 9.2), apoi s-au numit creștini (în Antiohia – Fapte. 11.26). Cu timpul, în scurgerea secolelor, acea mișcare populară prigonită de iudei și de păgâni, avea să capete numele stabil de creștinism. Datorită fărâmițării doctrinare ulterioare, multe confesiuni urmau să se dezvolte din aceeași rădăcină, ceea ce-i face pe istoricii moderni să vorbească mai degrabă de creștinisme. Însă, oricum ar sta lucrurile, trebuie să existe un moment în istoria Bisericii, când creștinismul a obținut supremația, devenind un vârf de lance din punct de vedere religios și nu numai.

Acest moment hotărâtor și irepetabil îl descrie Paul Veyne în lucrarea sa: Când lumea noastră a devenit creștină (312-394) – (Tact, Cluj-Napoca, 2010). Apărută în seria Angelus Novus, coordonată de Andrei State și Alex Cistelecan, cartea dezbate pe larg biografia lui Constantin cel Mare și implicațiile mondiale pe care reforma acestuia le-a avut. Dacă imediat după anul 300 creștinismul încă era zdrobit de prigoane sângeroase, iată-l cum – în 312 – se pregătește pentru o victorie de răsunet. Aproape peste noapte, am putea spune, mișcarea creștină intră în legalitate, ajungând apoi să stăpânească inclusiv politic.

Constantin cel Mare este văzut drept salvatorul umanității, care transformă creștinismul într-o capodoperă civilizațională care, la rândul lui, oferă legitimitate – prin crezuri – Bisericii Universale. În felul acesta, împăratul devine președintele Bisericii, iar secolul al IV-lea este sfâșiat între creștini și păgâni, adică un secol dublu. Pe lângă aceste teme incitante, autorul alocă un întreg capitol privitor la convertirea lui Constantin. Cu precizia unui istoric și gândirea speculativă a unui filozof, Paul Veyne tratează o temă atât de delicată cu multă atenție și seriozitate. Nu se sfiește să vorbească, în cele din urmă, despre o religie de stat parțială și eterogenă, încercând să lumineze cărarea pe care creștinismul și-a trasat-o prin hățișurile vremii. Întregul demers e finalizat cu o întrebare spinoasă: Are Europa rădăcini creștine? Chiar așa, cu tot succesul ei instituțional, poate Biserica să privească în urmă fără un firav frison de vinovăție? Și dacă lucrurile erau mai amestecate decât par la prima vedere, atunci care ne sunt originile și, mai ales, cât de creștini suntem în sensul autentic al termenului?!

Cartea este o adevărată lecție de maestru. Paul Veyne (n. 1930) pune la bătaie cunoștințe de romanist, pentru că, de fapt, aceasta e specializarea lui. Ne redesenează o lume demult apusă, dar fără de care nu am fi ce suntem azi. După ce o lecturezi, rămâi cu un gust dulce-acrișor. Îți provoacă sentimente amestecate, mai ales când constați că anumite câștiguri presupun și anumite pierderi. Or, în cazul creștinismului patristic, ceea ce s-a pierdut a fost de multe ori partea esențială a Bisericii lui Hristos. Avântul organizatoric, social și politic a lăsat în umbră dezvoltarea spirituală și devoțională, implicând în mod nefericit creștinismul în lupte care nu erau ale lui. Dar, una peste alta, iată-ne în secolul XXI, încercând să ne repliem pe un creștinism biblic și sănătos. Să ne ajute Dumnezeu!

 

comentariu

  • mare vrajeala!

    se stie ca acest Constantin s-a convertit de forma, din interese politice… botezandu-se pe patul mortii… de ce? tocmai ca sa poata trai cum vrea!

De Ghiță Mocan

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.