Apărută la editura Cartea Creștină (Oradea), cartea Chemați să fie sfinți – autor, John N. Oswalt – mi-a reținut atenția în ultima vreme. La a doua ediție acum, lucrarea și-a găsit nu puțini cititori. Nici nu e de mirare, mai cu seamă că subiectul e atât de actual. Care creștin serios nu revendică sfințenia lui Dumnezeu într-o lume ca a noastră?! Imoralitatea, cosmetizată inteligent, ne întâmpită și ne seduce la tot pasul. Spiritul antibiblic (și implicit anticreștin) pune stăpânire pe instituții, pe familii și pe indivizi. Într-o astfel de lume, e de bun simț să îți dorești mai multă sfințenie, s-o trăiești, iar trăind-o să o promovezi.
Autorul – un biblist învederat – alocă trei sferturi din carte conceptului biblic de sfințenie. Temelia întregii pledoarii pentru puritate este alăcutiută dintr-o veritabilă analiză exegetică. Acordând o atenție egală Vechiului și Noului Testament, Oswalt analizează impecabil pasajele care vorbesc explicit despre sfințenie. Abia la urmă el își permite o secțiune aplicativă, mult mai redusă decât primele două. Această disproporție vorbește clar despre importanța pe care autorul o acordă materialului biblic.
Conceptul de sfințenie este prezentat într-un acord primordial cu Vechiul Testament. Desigur, toți știam asta. Avem chiar oarece argumente. Oswalt însă merge mult mai departe. Mai bine de jumătate de carte demonstrează cum întregul Vechi Testament pledează pentru sfințenie. De fapt, aici sunt puse bazele întregii doctrine, începând de la primele legăminte, continuând cu Sinaiul și apoi cu perioada profeților scripturali. Apreciez felul în care autorul face dreptate primei părți din Scriptură. Există tendința să te arunci direct la pasaje noutestamentale considerând că doar acolo sfințenia lui Dumnezeu apare în cea mai bună lumină. Nu este nici pe departe așa! Ceea ce a cerut Dumnezeu poporului Său a rămas în picioare și în vremea Bisericii, excepție făcând legea ceremonială.
Într-un echilibru evident, autorul arată cum sfințenia este reinterpretată în Noul Testament. Isus și apostolii au dat dovadă de fidelitate în raport cu scrierile vechitestamentale. Dacă Noul Testament descrie întruparea, moartea și învierea lui Hristos; dacă alături de aceste evenimente ne sunt descrise caracteristicile vieții spirituale, atunci e normal ca sfințenia să aibă un loc aparte. Înțeleasă ca și starea de devotament maxim (cu sensul de perfecțiune devoțională), sfințenia nu este deloc o opțiune. Nicăieri în Noul Testament nu găsim despre vreo elită spirituală demnă și exclusivă. Toți sunt chemați la sfințenie, ba încă la o sfințenie care trebuie să reziste în timp și să dea roade. Noul Legământ oferă o adâncime mult mai profundă întregii teme, n-o banalizează.
În fine, partea aplicativă punctează gravitatea păcatului. Detaliu desuet în multe cercuri creștine, păcatul trebuie repus pe tapet în toată grozăvia lui. A-l banaliza este la fel de primejdios cum ți-ai permite să dansezi cu o cobra. Apelând mereu la înclinația noastră naturală spre rău, păcatul va specula întotdeauna. Fiecare ispită este făcută în așa fel încât să ne seducă. Tocmai de aceea primul pas spre sfințenie este înțelegerea stării noastre. Suntem într-un pericol permanent din punct de vedere moral, ceea ce ar trebui să ne facă mult mai vigilenți. Răscumpărarea lui Hristos trebuie înțeleasă împreună cu chemarea la sfințenie. Dacă în cer sfințenia este cuvântul de ordine, același lucru trebuie să se întmple încă de aici. Ca membrii ai Împărăției lui Dumnezeu, noi suntem chemați să promovăm valorile acestei împărății. Mereu vom fi în antagonism cu spiritul lumi dar, în fond, aceasta ne este chemarea. Să fim sfinți, așadar, cum Cel ce ne-a chemat este sfânt.
Ce parere aveti despre faptul ca, in Prefata, Ţon îl citează pe John Oswalt, care afirmă despre învăţătura lui Luther referitoare la justificarea prin credinţă că e o „religie a păcătuirii, o religie care te ajută să trăieşti în păcat cu conştiinţa împăcată”!
NUMAI CA, Doctrina lui Luther cu privire la îndreptăţire e cea a lui Pavel, aşa că cine respinge învăţătura lui Luther despre justificarea prin credinţă o respinge pe cea a lui Pavel!
Prin urmare, Osvalt chiar loveste in doctrina îndreptăţirii? Adică, nu e biblică această doctrină care spune că Dumneyeu ne îndreptăţeşte în faţa Sa prin jertfa lui Cristos?????
daca Oswalt loveste in doctrina indreptatirii doar ptr a sustine doctrina sfinteniei (cumulata cu cea a sfintirii), nu cred ca e corect, si voi fi f dezamagit… pt ca eu vreau sa le AM pe ambele..ambele sunt biblice…. ca sa putem fi sfinti si sa traim in sfintenie, sa ne sfintim progresiv, trebuie ca sa fim indreptatiti inaintea lui Dumnezeu si sa fim nascuti din nou….ambele!