Eticheta

sfințenie

s

Justificare și proslăvire în Hristos

Dacă Isus nu poate face un om bun pe pământ, atunci nu-i poate justifica prezența în cer. Dacă Isus Hristos nu mă poate scăpa de puterea păcatului în viața aceasta, nu cred că mă poate scăpa dinaintea feței Tatălui din cer. Dar pentru un om născut din nou, eliberat și justificat, eu cred că poate face și una și alta. Cred că îi justifică înaintea Tatălui pe toți cei care cred în El și cred că îi...

Chemarea sfințeniei

Apărută la editura Cartea Creștină (Oradea), cartea Chemați să fie sfinți – autor, John N. Oswalt – mi-a reținut atenția în ultima vreme. La a doua ediție acum, lucrarea și-a găsit nu puțini cititori. Nici nu e de mirare, mai cu seamă că subiectul e atât de actual. Care creștin serios nu revendică sfințenia lui Dumnezeu într-o lume ca a noastră?! Imoralitatea, cosmetizată inteligent...

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.