Cu ceva timp în urmă am postat o microbiografie dedicată lui Iustin Martirul. Cu acel prilej nu am indicat o lucrare anume despre viaÈ›a È™i activitatea lui Iustin, cu gândul că o voi face într-un eseu separat. Cred că acum a sosit timpul…
Este vorba de cartea Sfântul Martir Iustin Filozoful. O introducere, scrisă de Bogdan Tătaru-Cazaban și publicată în cele mai alese condiții la Deisis/Stavropoleos în anul 2010. Pentru cei mai puțin familiarizați cu domeniul, precizăm că autorul este un reputat patrolog și filozof creștin, un teolog cu mari deschideri. Distins, dar niciodată cabotin, Cazaban reușește prin ceea ce publică să-și dovedească seriozitatea. Nu se joacă niciodată cu vorbele și, implicit, nu își permite mediocrități de nici un fel.
În același mod procedează și când se apropie de Iustin Martirul, recunoscut îndeobște ca unul dintre primii gânditori creștini cu adevărat prolifici. Deși avem în față doar o introducere în gândirea marelui apologet, autorul nu tratează lucrurile în mod lapidar. Are grijă în primă instanță să ne prezinte cadrul larg în care opera iustiniană este studiată, iar apoi ne oferă elemente specifice. Contextul cultural al epocii, precum și provocările inedite ale creștinismului sunt doar câteva dintre accentele cărții.
Apoi, ni se argumentează în ce fel Iustin Martirul a fost un apologet cu adevărat complet È™i paradigmatic. CredinÈ›a nu este doar apărat È™i propulsată la stadiul de adevărata filozofie, ci autorul merge mult mai departe. Iustin – afirmă el – face dovada unei apologetici complete. El utilizează cu succes cele trei registre ce vor deveni clasice mai apoi. ÃŽn primul rând, profesiunea de credință care are valoare credală, am putea spune. ÃŽn al doilea rând, modul de viață, care se referă la creÈ™tinismul trăit de fiecare individ. ÃŽn al treilea rând, expresia cultică, ce invocă o dimensiune comunitară a credinÈ›ei. Toate aceste trei elemente vor deveni mai târziu emblematice È™i se vor regăsi în alte opere dogmatice.
Bogdan Tătaru-Cazaban nu se sfieÈ™te să amintească È™i discutata relaÈ›ie dintre gândirea lui Iustin È™i ideile platonice. El consideră că acesta preia structuri de gândire de acest tip, dar nu este tributar acesteia. Se foloseÈ™te în mod onest de acestea, dar își păstrează o linie dominant creÈ™tină. ÃŽn faÈ›a unei duble provocări – iudaismul È™i elenismul – Iustin reuÈ™eÈ™te să menÈ›ină o echidistanță lăudabilă.
Consider scurta lucrare prezentată mai sus necesară. Spun asta mai ales pentru cei care nu au prea multe noțiuni de patristică sau cei care vor să-și reactualizeze anumite concepte. Dar, în fond, cred că este delectantă și pentru cei care deja sunt bine imersați în acest spațiu istorico-dogmatic. Este un eseu ce-l citești între două treburi extenuante și care îți lasă în minte o savoare specială.