Henri Blocher este unul dintre cei mai bine cotați teologi protestanți din Franța. Biblist și dogmatician, Blocher a atacat subiecte dintre cele mai diverse, dar de fiecare dată a făcut-o magistral. Lucrările cu caracter exegetic se îmbină armonios cu cele de cristologie, soteriologie sau hamartologie. Făcând dovada unei erudiții sclipitoare, autorul a reușit mereu să surprindă și să deschidă noi orizonturi cititorului.
Lucrarea publicată de editura Logos (Cluj) și intitulată Revelația originilor nu face nici ea excepție. Scrisă sub forma unui comentariu la Genesa, cartea se oprește în definitiv la primele trei capitole. Preluând parcă o uzanță patristică, autorul încearcă să dezlege tainele începuturilor. Universul cu toată întinderea și complexitatea lui este evaluat în cheie antropologică, am putea spune. Întreg volumul gravitează ideatic în jurul omului. Creat de  Dumnezeu ca ființă liberă, acesta acționează într-o manieră specifică și suportă apoi consecințele propriilor alegeri.
Cele șase zile ale creației sunt interpretate de Blocher într-o manieră simbolică (framework interpretation), opunându-se interpretării literale. Fie că suntem sau nu de acord cu premisa de la care pleacă dezbaterea este covârștitoare. Creația este văzută prin cele trei paradigme: ființa, ordina și viața. Apoi, așezarea omului în mijlocul lumii create, în inocența lui primară este văzută într-o manieră holistică. Subtilitățile referitoare la chipul lui Dumnezeu în om sunt expuse extrem de laborios. Când vine vorba de crearea femeii, autorul construiește o întreagă teologie a vieții conjugale, punându-i pe cei doi față în față (așa cum etimologia ne invită s-o facem).
Legământul și călcarea lui (prin Cădere) sunt privite și ele cu toată gravitatea. Ceea ce s-a întâmplat atunci și acolo continuă să aibă repercursiuni acum și aici. Păcatul este prezentat în complexitatea și grozăvia lui, iar pedeapsa în justețea ei nemijlocită. Și totuși Blocher este onest până la capăt. Demersul lui accentuează harul lui Dumnezeu pentru primii oameni, cu o analiză minuțioasă pe destinul lui Cain. Deși mâhnit din cauza îndoielii și a poftei nestăpânite, Dumnezeu continuă să caute omul și să-l salveze. Făgăduința mântuirii este o temă atât de prezentă în prima carte a Bibliei încât oricine o poate observa.
Volumul se încheie cu un apendice consistent privitor la vârsta universului. Autorul ia în discuție diversele teorii, apoi încearcă să așeze lucrurile pe un făgaș sigur. Spre deosebire de alte comentarii stufoase, acesta e plin de viață. Fiecare pagină dezvăluie parcă o gândire pură dublată de o acribie exemplară. Este o filozofare fericită pe marginea începuturilor. Un deliciu teologic, o lectură de zile mari. Dar, să fim bine înțeleși, nu e o carte adresată doar specialiștilor. O recomand cu încredere oricărui cititor onest al Sfintei Scripturi.