Când suferi, știi de ce ești trist. O suferință este o tristețe demascată, o emoție care avansează cu fața descoperită, o amărăciune a cărei origine este bine cunoscută. Când un copil începe să sufere, e semn că el intră direct în forma de inteligență ce va face din el o ființă esențialmente umană. Mai mult decât râsul, suferința este realmente o caracteristică a omului. (…)
Prin intermediul suferinței, emoția se descifrează mai bine, fundamentele ei sunt mai ușor de decriptat, motivele se precizează mai clar și conținutul emoțional, fiind astfel mai bine controlat, devine atunci mai smplu de transmis pe cale narativă. De aceea este mai ușor să ne povestim suferința decât să vorbim despre tristețea noastră. Suferința îmbracă mai lesne forma unei narațiuni, pe când tristețea rezistă uneori cu îndârjire la punerea ei în cuvinte. (…)
Starea de suferință marchează un progres în starea omului. Prin ea, individul se eliberează, într-un fel, de tirania emoției.
(Bruno Humbeeck,
Suferința din dragoste. Povestea maturizării adolescenților,
Trei, București, 2014, p. 16-18)