Templul cel Trufaș…

Isus urcă la Templu ca să nimicească Templul. Le va lăsa romanilor lui Titus truda de a-i dărâma zidurile, de a-i sparge pietrăria, de-a pune foc clădirilor, de a-i prăda bronzul și aurul, de-a schimba în grămezi de pietre fumegânde măreața cetățuie a lui Irod. Dar Isus nimicește, a nimicit avuțiile pe care Templul cel trufaș le tot scoate-n văzul oamenilor, cu pietrele așezate una peste alta, rânduite ca pe sfoară, cu cerdaturile așternute pe lespezi și cu porțile-i de aur. Isus care urca la Templu e Transfiguratul de pe munte împotriva scribilor uscați între suluri; e Mesia noii Împărății împotriva uzurpatorului domniei păcătoșită în învoieli vinovate și putrezită-n josnicii; este Evanghelia împotriva Torei; Viitorul împotriva trecutului, Focul împotriva scrumului slovei. Venit-a ziua izbăvirii, ziua ciocnirii. Isus în mijlocul cântecelor alaiului înfierbântat, urcă spre cuibarul cel strălucit al dușmanilor Săi. (…) Isus i-a jignit pe cei doiuăzeci de mii de preoți ai Ierusalimului, în prestigiu și-n pungă. Răstoarnă valoarea calpei și schiloditei slove, în al cărui nume poruncesc și se-ngrașă. Mai mult, îi izgonește pe tovarășii lor, neguțători și zarafi. De va învinge, vor fi cu toții ruinați. Dar cele două tagme amenințate își dau mână și mai strâns, ca să-l înlăture pe primejdiosul nepoftit. Neguțătorii și preoții cad la învoială, poate chiar în acea seară, întru cumpărarea unui vânzător și a unei cruci. Negustorii vor da puținul argint trebuitor; clerul va născoci temeiul religios; osândirea străină, care ține mult să se-mpace cu cerul și negustorimea, le va da ostașii.

(Giovanni Papini,

Viața lui Isus, Orizonturi, București, 2012, p. 274, 278)