„Spațiul prietenos”

S

Sintagma îi aparține lui Henri Nouwen și se referă la întâlnirile noastre bisericești. În cartea sa The Wounded Healer (Vindecătorul rănit), el discută despre atmosfera părtășiilor noastre. Lumea este într-o nevoie acută de Dumnezeu, iar acest lucru este dovedit statistic în multe feluri. Totuși, această nevoie nu ne dă dreptul să fim agresivi în metodele noastre evanghelistice. De asemenea – spune el – nu avem dreptul să-i manipulăm emoțional pe oameni, folosindu-ne de talent și tehnologie. Comunicarea eficientă a Evangheliei presupune o relație bună pe orizontală, o încredere reciprocă.

Pivotul principal al acestor spații prietenoase este preocuparea și respectul pentru oameni, pentru credințele și pentru cultural lor. Adevăratul evanghelist e chemat să empatizeze cu cel cărora le predică. Adevărata comunitate trebuie să preia dilemele, poverile și visele năruite ale celor care-o vizitează. Convivialitatea despre care se vorbește, prietenia în fond, nu înseamnă nici pe departe îndulcirea mesajului. Păcătosul rămâne tot un păcătos atâta vreme cât nu acceptă harul iertător al lui Dumnezeu, doar că este condus într-acolo într-un mod confortabil din punct de vedere emoțional. Convertirea – cu tot tumultul ei – este o experiență suficient de șocantă în sine pentru a-i mai adăuga și anumite asperități relaționale. De-a lungul vieții, un creștin vede mulți oameni pe care-i uită în bună măsură. Niciodată nu-i va uita pe cei în mijlocul cărora a fost atins de Evanghelie, cei alături de care a făcut primii pași pe calea credinței.

Neoprotestantismul poate cădea ușor într-o extremă agresivă de prezentare a Evangheliei. Folosindu-se de resurse umane și tehnologice impresionante, aducând uneori mulți oameni împreună, riscul manipulării este enorm. Spectacolul poate ușor prevala în raport cu relațiile. Contemplația poate fi ușor anihilată de activismul bisericesc. Tocmai de aceea, sintagma ce-o menționam ne cheamă la prietenie. O prietenie francă, deschisă, străjuită de principiile Scripturii. În felul acesta oamenii își pot recunoaște starea, pot accepta iertarea și pot înainta în relația cu Dumnezeu. Să le fim, așadar, companioni de nădejde: sinceri și gentili!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.