Activitatea lui Isus acoperă, sub aspect temporal, mai bine de trei ani. Evangheliile descriu liniile de forță ale acestei perioade, oferindu-ne informații pentru a crede și a ne mântui. Totuși, în proporții substanțiale, cei patru evangheliști acordă o atenție aparte ultimei săptămâni din viața Mântuitorului. Este vorba de intervalul scurs între Intrarea în Ierusalim și Ziua Învierii. Dacă mai adăugăm și cele câteva evenimente ce aparțin perioadei dintre Înviere și Înălțare, atunci tabloul este complet. Un timp de mare încărcătură mesianică și de o densitate fără precedent. Acțiunile se amestecă în mod ilustru cu polemicile, iar narațiunea are un tumult aparte. Evenimentele se succed cu o repeziuciune uluitoare și cu o intensitate de avalanșă.
Cartea Cea mai lungă săptămână apărută în 2011 la editura Litera, este o dovadă laborioasă a celor scrise mai sus. Autorul ei – Nick Page – este unul dintre cei mai atipici scriitori britanici ai momentului. Actor, designer, consultant artistic, scenarist È™i istoric neformal, Page dovedeÈ™te o personalitate complexă È™i uimitoare. Autor a peste 70 de cărÈ›i (dintre care multe de copii, scrise împreună cu soÈ›ia sa Claire), el este o fire curioasă È™i meticuloasă, mereu preocupată spre nou È™i frumos. Lucrările sale atacă mai tot timpul teme cu conÈ›inut istoric, dar într-o abordare candidă È™i curtenitoare.
În acest stil e scrisă și cartea de față. Urmărind cu rigurozitate evenimentele fiecărei zile, autorul încearcă să ofere informații cu precădere canonice. Evangheliile îi sunt sursa principală de inspirație, mai cu seamă că Page este un creștin practicant și un promotor al valorilor iudeo-creștine. Cum ne lămuresc textele biblice, Intrarea lui Isus în Ierusalim este evenimentul declanșator al sfârșitului, umată de curățirea Templului și o serie întreagă de profeții și polemici. Într-o atmosferă de dulce părtășie se consumă și ungerea lui Isus cu mir, acțiune care contrastează cu complotul împotriva Sa. Tot în această notă e plasată și Cina cea de Taină care este urmată, furtunos, de noaptea arestării lui Isus. Procesul Domnului ne este descris cu detalii ce-i dovedesc inconsistența, urmat apoi de execuție. Pedeapsă destinată provincialilor, răstignirea era supliciul cel mai crunt și înjositor. Isus, Fiul lui Dumnezeu, ispășea în chinuri groaznice păcatul nostru al tuturor. Urează apoi tăcerea zilei de sâmbătă, un Sabat înfrigurat și plumburiu. Și, după cum era de așteptat, cartea se încheie cu întoarcerea lui Isus prin înviere. Tristețea și deznădejdea zilelor dinainte îi este opusă bucuria și entuziasmul fără margini de după înviere.
Lucrarea lui Page descrie adevărul despre ultimele zile ale Domnului. De fapt, acest lucru È™i-l propune autorul. DoreÈ™te ca – într-o manieră aerisită – să ofere o cronologie sacră de toată frumuseÈ›ea. Nu se lasă prins în chingile interpretărilor confesionale, dar nici nu se aventurează riscant pe drumuri pustii. AÈ™ mai adăuga un detaliu. Lectura mi-a lăsat impresia că neînregimentarea academică (nici ca teolog, nici ca istoric) a autorului îi conferă o anumită libertate. Scrie din pură pasiune, fără aÈ™teptarea să-i fie folosită cartea drept manual. Nu își doreÈ™te să convingă pe nimeni, ci doar redă – asemenea unui redactor conÈ™tiincios – marile evenimente ale Marii Săptămâni. Merită urmat în acest itinerar, atât pentru importanÈ›a temei cât È™i pentru exotismul biografic al autorului.