Toți trei sunt artiști de primă mână. Dar îi mai leagă ceva: toți aparțin secolului XVIII. Dacă secolul precedent abundă în personalități de prima mână, iar dacă Renașterea italiană a amprentat zorii modernității, secolul al XVIII-lea pare a fi unul de tranziție. Nu e nici renascentist, nici modern în sensul aplicat al cuvântului. În domeniul artelor suntem încă într-o dulce inerție, afară de aceste trei excepții. Puși împreună, un muzician (Mozart), un scriitor (Mariveaux) și un pictor (Watteau), ei alcătuiesc un trio ce salvează din punct de vedere artistic un secol întreg.
Am ajuns la această concuzie citind un articol semnat de George Banu (Dilema veche, 28 martie-3 aprilie 2013). Cunoscut critic de teatru, om de cultură ce ne face cinste în mediul francofon (și nu numai), domnia sa ni-i propune pe cei trei artiști drept vârf de lance. Genialitatea, impactul și fascinația ce-au răspândit-o îi califică pentru o astfel de clasare.
Watteau (Jean-Antoine) e primul dintre cei trei din punct de vedere cronologic (se naște în 1684). Folosind culori vii și o stilistică amplă, el aducea aminte de Rubens, dar era mai mult decât atât. Eleganța și lirismul îl propulsează pe Watteau în fruntea listei din acea vreme. Deși pictează multe scene aparent idilice, ele sunt străbătute de melancolie și de un puternic sentiment al efemerității. Pictura franceză a fost vizibil înnoită sub influența lui Watteau, pregătindu-se deja calea rococo-ului. Drumul era deja deschis pentru un Boucher sau Fragonard.
Marivaux (Pierre Carlet de Chamblain) vine pe lume în 1688, deci patru ani după Watteau. Scriitor precoce, dramaturg de mare anvergură, Marivaux își va da măsura cu precădere în textele de factură comică. Reprezentant al iluminismului timpuriu, își va uimi contemporanii cu talentul, rigoarea și persuasiunea sa. Temele sale cuprind deopotrivă viața privată, familială, dar și pe cea publică, inclusiv politică. Condeiul său necruțător, care-și găsește expresia pe scenă, îi aduce o notorietate binemeritată. Rămas văduv la doar șase ani după căsătorie, luând-o cel puțin de două ori de la capăt din punct de vedere material, Marivaux face dovada unui spirit temerar și învingător.
Mozart (Wolfgang Amadeus) se naște în 1756 și trăiește cel mai puțin dintre toți. De o precocitate ieșită din comun, având alături un tată orientat, crescut într-un mediu propice, Mozart revoluționează în multe feluri muzica ce se cântase până la el. Interpret și compozitor de egală notorietate, muzicianul a fost un răsfățat al vremii sale. Opera sa impresionează prin lungime și amplitudine. Suav precum briza mării, adânc precum oceanele și tulburător precum semeția munților, Mozart rămâne în istoria muzicii un geniu universal recunoscut.
Alăturarea acestor trei corifei ai artelor mi se pare potrivită. Se poate broda pe marginea acestui trio. Se pot observa similitudini, diferențe și contraponderi. Secolul XVIII se salvează prin ei din punct de vedere artistic. Atât de diferiți, acționând în trei sfere diferite ale artei, dar într-o sinergie de acum istorică. O frumoasă alăturare!