Verticalitate și ascensiune

V

Ne cunoaștem de ceva vreme. Nu ne-am întâlnit prea des, dar de fiecare dată a fost plăcut și util. Am regăsit în el un căutător sincer al esențialului, un iubitor de Dumnezeu fără infatuare și un fin observator al detaliilor. Sensibil și profund, așa cum îi stă bine unui adevărat artist, Liviu Mocan este unul dintre cei mai prolifici sculptori ardeleni.
Până la 26 aprilie, clujenii pot să admire o prestigioasă colecție de lucrări intitulată, sugestiv, Scara lumii. După cum știm, sculptorul are o profundă relație cu Dumnezeu și cu Scriptura. Fiecare element pe care-l propune are un substrat religios puternic. Privitorul este „obligat” să se înalțe cu gândul spre divin, să contempleze nevăzutele prin intermediul celor văzute. Întreaga operă a lui Liviu Mocan este o invitație la reculegere, o sugestie nobilă și necesară.
Într-o lume care se orizontalizează tot mai mult, minunate sunt aceste îndemnuri la reculegere. Chemarea artistului e altceva, într-o lume care ce devine tot mai redundantă și anostă. Așadar, nu putem decât să ne simțim privilegiați în fața unor asemenea provocări. Să le savurăm cu ochi deopotrivă atenți și binevoitori!

Scrie un comentariu

Ghiță Mocan

Soț, tătic și pălmaș pe ogorul Evangheliei. Febril căutător de adevăruri pe care să mă pot rezema, admirator a tot ce este veritabil și gata să văd binele chiar și unde e ascuns. Slujesc Domnului cu sentimentul unei datorii nobile și iau asupra mea orice povară ce are legătură cu Împărăția Lui. Alături de soția mea Magdalena, cresc doi copii adorabili: Paul și Carina. Predau teologie, dar preocupările mele intelectuale dezertează în multe alte zone. O bună parte din ele – ca și inevitabilele curiozități – le veți găsi în conținutul acestui site. Locul virtual în care tocmai vă aflați mă reprezintă, cu toate frământările și modestele mele aprecieri.